PNRR și pensiile românilor. ”Procentul de 9,4% nu reprezintă nimic”

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Este ceva care nu se spune
Este ceva care nu se spune
Guvernul se va întruni marți pentru a definitiva pachetul de măsuri sociale, numite și măsuri împotriva sărăciei, ce urmează să se aplice etapizat, începând chiar de săptămâna viitoare. Printre altele, sunt prevăzute vouchere de 50 de dolari inclusiv pentru pensionarii care încasează mai puțin de 1500 de lei pe lună. Altfel spus, nu este vorba despre o creștere a pensiilor, ci despre o creștere punctuală a veniturilor. 

Profesorul Mircea Coșea a explicat ce este acel procent de 9,4% prevăzut în Planul Național de Redresare și Reziliență alocat pensiilor. 

”9,4% nu reprezintă nimic, mai ales că în nota de prezentare a mecanismului european de relansare și reziliență scrie foarte clar că fiecare Guvern național poate să majoreze acest 9,4%, dar adaugă ceva care nouă nu ni se spune. Și anume că această majorare trebuie făcută în măsura în care există o creștere economică sustenabilă. Ceea ce înseamnă că, dacă nu ai creștere economică, în nici un caz nu poți să mărești acest procent. 

Cu alte cuvinte, nu este vorba de procent, ci este vorba despre o creștere economică adevărată. Iar noi suntem la un prag de recesiune. După părerea mea, deocamdată, nu există bani pentru pensii, de creștere a pensiilor. Iar o creștere a pensiilor care să fie reală ar trebui să fie cel puțin la nivelul inflației, ceea ce nu se poate. Nu se poate aplica la întreg sistemul de pensii. Dacă se aplică, doar la anumite categorii, ceea ce nu ar fi corect, după părerea mea. Dar cred că aceasta este explicație pentru care Guvernul a decis, în sfârșit, să aplice niște măsuri sociale, care oricum nu înseamnă creșteri de pensii, ci creșteri punctuale de venituri.

Citește și ”Este singura noastră SPERANȚĂ”. Un respectat analist trage un semnal de alarmă

Ce prevede pachetul de măsuri sociale: 

Vouchere pentru elevi

- Valoare: 30 de euro (circa 150 lei)
- Timp de 7 luni
- Beneficiarii vor putea să cumpere alimente, rechizite și haine
- Beneficiari: aproximativ 156.000 de elevi
- Impact bugetar: aprox 32 de milioane de lei

Vouchere pentru pensionari și familii sărace

- Valoare: 50 euro (circa 250 de lei)
- Acordate la fiecare 2 luni
- Beneficiarii vor putea cumpăra doar alimente de bază
- Beneficiari: familii cu un venit mediu lunar mai mic de 600 de lei
- Impact bugetar: 690 milioane de euro

Guvernul să crească norma de hrană din spitale

- prezent: 11 lei
- viitor: 20 de leiouchere pentru pensionari și familii sărace
- Valoare: 50 euro (circa 250 de lei)
- Acordate la fiecare 2 luni
- Beneficiarii vor putea cumpăra doar alimente de bază
- Beneficiari: familii cu un venit mediu lunar mai mic de 600 de lei
- Impact bugetar: 690 milioane de euro

Cine mai poate primi vouchere

- familii monoparentale
- persoanele asistate social
- persoane cu dizabilități
- pensionari cu venituri mai mici de 1.500 lei
- angajații plătiți cu salariul minim pe economie

Tichete de masă

- prezent: 20,17 de lei
- viitor: 30 de lei

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Nicusor Dan

Nicușor Dan, anunț de ultimă oră

Nicușor Dan, președintele României, face un anunț de ultimă oră legat de...

Diana Buzoianu

Avize de mediu mai rapide și digitalizare totală în 6 luni

Ministerul Mediului anunță o reformă majoră cu impact...

Ferma. Foto: Pexels.com
Bursa de la București /FOTO: Facebook BVB

BVB pierde 7,36 miliarde de lei într-o săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat săptămâna...

Casa Națională de Pensii, anunț pentru pensionari

Casa Națională de Pensii a publicat cifrele oficiale. Ce...

Pe telefon / FOTO: Freepik
Radu Miruță, ministrul Economiei
Inteligență artificială/ FOTO: Freepik

România, sub media UE la utilizarea AI de către tineri

Aproape două treimi dintre tinerii din UE folosesc...

ANPC continuă controalele / Foto: Arhivă
Sultan Ahmed bin Sulayem
autostrada boita cornetu - FOTO: Captură video@Cristian Pistol
asfaltare. Freepik.com
Șofer de camion / Foto: Freepik
RAdu Miruță - FOTO: Agerpres
Record istoric de turiști români în Bulgaria. Creștere de peste 50% față de perioada prepandemică - FOTO: Arhivă personală
Keir Starmer - FOTO: Agerpres
Lukoil
Portul Constanța
Alexandru Nazare
Este o veste bună pentru cele doua banci
Marco Rubio / FOTO: Wikipedia
Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani - FOTO: Freepik@gioiaphoto

Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani

Valentine’s Day 2026 marchează cea mai scumpă Zi a...

Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Documente. Freepik.com
Oameni de afaceri / Foto: Freepik

Economia încetinește brusc, IMM-urile cer plan de salvare

Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR)...

Casă de schimb valutar

Curs BNR. Cât costă euro și dolarul. Aurul pierde teren

Leul a încheiat săptămâna aproape neschimbat în raport...

TUI

pixel