Polițe RCA. CARTEA VERDE. Schimbări ce intră mâine în vigoare

Autor: Mara Ivan
Data actualizării:
Data publicării:
Este bine de știut
Este bine de știut
Modificările normative privind dovada asigurării RCA în format electronic ori prin interogarea bazei de date AIDA, în cazul unui control al documentelor de asigurare, în vigoare cu începere din data de 11 septembrie 2020, au aplicabilitate numai pe teritoriul României, a anunţat joi Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR).

Conform legislaţiei europene, fiecare stat membru al Spaţiului Economic European poate verifica documentele de asigurare Carte Verde pentru vehiculele din alte state membre care circulă pe teritoriul său în condiţiile prevăzute de legislaţia sa.

"Având în vedere acest aspect şi ţinând seama de faptul că prevederile legislaţiilor din celelalte state membre în privinţa modalităţii în care se face dovada existenţei asigurării pot fi diferite, este recomandat ca atunci când circulaţi cu autovehiculul într-un alt stat din Spaţiul Economic European, să aveţi asupra dumneavoastră documentul de asigurare Carte Verde emis pe suport hârtie de asigurătorii RCA direct sau prin distribuitorii de asigurări", se spune în comunicat.

De asemenea, reprezentanţii BAAR spun că atunci când se circulă cu autovehiculul într-un stat care nu este membru al Spaţiului Economic European (stat terţ) pentru care documentul de asigurare Carte Verde are valabilitate, acesta trebuie prezentat în original, pe suport hârtie.

"Atunci când circulaţi cu autovehiculul într-un stat care nu este membru al Spaţiului Economic European (stat terţ) pentru care documentul de asigurare Carte Verde are valabilitate, sunteţi obligaţi să aveţi asupra dumneavoastră documentul respectiv în original pe suport hârtie. În caz contrar vi se poate interzice accesul în statul respectiv până nu veţi încheia o asigurare RCA emisă de un asigurător autorizat în acel stat", se arată comunicat.

Citește și China așteaptă alte PANDEMII! Ce s-a gândit să construiască

Reprezentanţii BAAR fac aceste precizări referindu-se la prevederile art. 10 alin. (11) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 20/2017 privind asigurările auto din România astfel cum au fost modificate prin Norma nr. 36/2020 din 26 august 2020.

BAAR este o asociaţie profesională, de drept privat, independentă şi autonomă a tuturor societăţilor de asigurare, care, în baza legii, au dreptul să practice în România asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule (asigurători RCA) şi care îndeplineşte atribuţiile de birou naţional auto, de organism de plată a despăgubirilor, de organism de compensare, de centru de informare, precum şi alte atribuţii conferite prin lege. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Două persoane calculează taxe / Foto: Freepik
Lingouri de argint
Punct de lucru / Foto: Freepik
Bitcoin / Foto: Freepik
Bijuteriile indiene se ieftinesc
Ger și viscol
Ministerul Finanțelor
Sediul Bosch / sursa foto: Bosch.de
TVA / Foto: Freepik

Modificare fiscală majoră: fără amenzi în sistemul e-TVA

O modificare importantă în relația dintre contribuabili...

U.S. Immigration and Customs Enforcement
Transelectrica
Finanțele au clarificat
Jensen Huang, CEO Nvidia
Portul Bandar Abbas
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
 Seagal si Vladimir Putin
Stație de transformare / Foto: Arhivă
Trofeul FIFA al Cupei Mondiale de Fotbal
Cod galben de ger / Foto: Freepik
Elon MUsk și Donald Trump / Foto: Casa Albă
Viscolul a închis mai multe drumuri
Scoaterea banilor din firmă se complică
Alertă DNSC
Rompetrol
ANAF
Bursă / Foto: Freepik

pixel