Curs BNR: Leul a pierdut teren în faţa principalelor valute. Aurul s-a scumpit
Curs valutar BNR, 21 noiembrie...
În vremurile de glorie, familia Ştefan controla peste 20 de firme, în domenii din cele mai diverse, de la construcţii la instalaţii sanitare şi de la televiziune la energie regenerabilă. Din 2014, Gheorghe Ştefan a devenit pare-se ţinta DNA, care a deschis pe numele său vreo zece dosare, în unele ispăşindu-şi deja condamnările definitive.
Citeşte şi : Liberalul care s-a îmbogăţit din falimentarea celor 26 de firme proprii
Între timp, afacerile lui Pinalti s-au prăbuşit, odată cu influenţa sa politică. Ce-i drept, există şi suficiente indicii că business-urile viabile au fost transferate pe numele copiilor săi, Giorgiana şi Gabriel, iar averea ar fi fost transferată pe Coasta de Azur. În Neamţul natal, însă, prin conturile firmelor sale bate vântul. SC FC Ceahlăul SA, firma prin care Pinalti deţinea echipa de fotbal Ceahlăul Piatra Neamţ, întâimergătoarea blaturilor din prima ligă de fotbal, a dat faliment, iar ultimele cifre provin din 2014, când raporta totuşi afaceri de 8,9 milioane lei şi un profit net de aproape un milion de lei, dar cu datorii de aproape 4,7 milioane de lei.
Vrea bani de la firma pentru care a făcut puşcărie
SDS Struct Construct SRL, fosta Strong Montaj SA, a declarat în 2017 afaceri de numai 800 de lei şi pierderi de 6.000 lei, cu datorii de peste 8,7 milioane lei. Este firma din cauza căreia Gheorghe Ştefan a fost condamnat în iunie 2018 la 3 ani şi 3 luni de închisoare şi confiscare a peste 3 milioane de lei, într-un dosar de spălare de bani şi acte de comerţ incompatibile cu funcţia. Potrivit DNA, Pinalti era, prin interpuşi, administratorul de facto al Strong Montaj, în paralel cu funcţia de primar al oraşului Piatra Neamţ, calitate în care a obţinut mai multe contracte publice, bună parte din fondurile Ministerului Dezvoltării Regionale, condus de colega de partid şi prietena Elena Udrea.
În paralel, au primit amenzi penale firmele Best GSG SRL (30.000 lei), Giga Star SRL (30.000 lei), Sonic Media SRL (24.000 lei) şi Euromedia TV SRL (20.000 lei), toate controlate de Pinalti. Foarte interesant este că pe lista celor care trebuie să recupereze bani de la SDS Struct Construct, acum în insolvenţă, se află tocmai Best GSG SRL şi Giga Star SRL, dar şi Gabriel Ştefan, fiul politicianului. Într-un alt dosar, Best GSG SRL are de încasat 807.743,78 lei, în urma unei decizii a instanţei împotriva debitoarei Milited SRL, firma fostului deputat PDL Mihaela Stoica, fostă angajată a primăriei din mandatul lui Gheorghe Ştefan.
Datorii peste datorii
Între timp, Best GSG SRL, specilizată în imobiliare, merge în minus: afaceri 0 în ultimii doi ani fiscali (2016 şi 2017), pierderi cumulate în acest interval de 200.000 lei şi datorii de 300.000 de lei. La rândul său, Giga Star SRL a raportat în 2017 afaceri de 43.000 lei şi pierderi de 1,8 milioane lei, cu datorii totale de aproape 1,9 milioane lei. Euromedia TV SRL, altă firmă a politicianului, a înregistrat în aceeaşi perioadă afaceri de 280.000 lei, pierderi de 81.000 lei şi datorii de 567.000 lei.
Citeşte şi Vă mai amintiţi de Miron Mitrea? Cu ce se ocupă acum
De asemenea, Sonic Media SRL nu a mai declarat nicio activitate din 2014, înregistrând în 2017 pierderi de 51.000 lei şi datorii totale de 10,6 milioane de lei. În fine, Stock Energy SRL, deţinută la un moment dat de Gabriel Ştefan, a avut în 2017 afaceri de 1,9 milioane de lei, pierderi de 61.000 lei şi datorii de peste 12 milioane de lei.
Milioane de motive de griji
Prejudiciile la plata cărora a fost obligat de diverse instanţe îl îngroapă şi mai mult pe Gheorghe Ştefan în datorii. În dosarul Poşta Română, fostul lider PDL trebuie să achite 422.138 lei şi 35.306 euro, pentru ca în dosarul Microsoft Pinalti să fie obligat la plata a nu mai puţin de 3,99 milioane de euro. În speţa privind finanţarea PDL, instanţa a confiscat 1,65 milioane de euro şi a dispus sechestru pentru recuperarea a încă 2,35 milioane de euro, iar în dosarul spălării de bani prin Strong Montaj a plătit prejudicii de 3.031.365 lei. Multe milioane de euro şi tot atâtea motive de griji pentru Gheorghe Ştefan, eliberat în decembrie 2018 din închisoare în dosarul Strong Montaj, după ce a mai ispăşit pedepse de 6 ani în dosarul Microsoft, respectiv 3 ani pentru finanţarea PDL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Curs valutar BNR, 21 noiembrie...
Activitatea RAR este blocată...
Premierul Marcel Ciolacu a făcut un anunț important...
Decizia adoptată în ședința de...
Trenul nou a fost anulat joi...
În şedinţa de joi a...
Legile gravitației par să se...
Potrivit celui mai recent...
La data de 19 noiembrie 2024,...
Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a...
O nouă inițiativă legislativă promite să revoluționeze...
Scădere uşoară a vânzărilor de autoturisme Dacia în...
Proiect de OUG pentru...
Bursa de Valori Bucureşti a deschis pe verde şedinţa de...
Urmăriți o nouă ediție a...
Este un semnal de alarmă tras...