Autorităţile poloneze au promis că vor limita la 40% majorările de preţuri la încălzire, pe măsură ce impactul războiului din Ucraina asupra buzunarelor alegătorilor vine într-un act electoral.
"Consiliul de miniştri recunoaşte că proiectul este urgent deoarece gospodăriile trebuie să beneficieze de sprijin sub forma unei reduceri a facturilor la încălzire pe fondul creşterii preţurilor la combustibili", susţine premierul polonez Mateusz Morawiecki, într-o scrisoare ataşată draftului de act normativ.
Potrivit proiectului de lege, dacă preţul energiei termice în sistemul centralizat va creşte cu mai mult de 40% peste preţurile de la 30 septembrie 2022, companiile energetice vor fi despăgubite astfel încât majorarea costurilor să nu fie transferată pe seama consumatorilor.
Dacă proiectul va deveni lege, măsura va fi finanţată prin utilizarea banilor de la un fond înfiinţat pentru a ajuta firmele afectate de pandemia de COVID-19. Banii din acest fond au fost strânşi prin utilizarea unor obligaţiuni emise de fondul suveran PFR şi de banca publică de dezvoltare BGK.
În 2022, Polonia a promis că va limita creşterea facturilor la încălzire la 40% însă cu toate acestea unii consumatori au primit facturi majorate cu peste 100%.
Ministrul Economiei, Florin Spătaru: Avem credinţa că România poate deveni un pol industrial
Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a afirmat, vineri, la Ploieşti, că se doreşte o majorare a plafonului pentru schema de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare, în acest sens urmând să fie făcută o notificare la Comisia Europeană (CE).
"Vrem să avem o discuţie deschisă cu dumneavoastră, pentru că, în primul rând, vrem să promovăm această schemă de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare. O parte din dumneavoastră aţi beneficiat sau aţi aplicat pentru ea. (...) Sunt 10 companii din judeţul Prahova care au aplicat, 6 dintre ele au punctaj maxim, dintr-un grup de alte 28 de companii cu punctaj maxim din diverse judeţe şi acolo va trebui să alegem, pentru că bugetul pe care l-am alocat în 2022-2023 este de 300 de milioane de euro - 150 milioane pentru 2022 şi 150 de milioane pentru 2023, dar vrem să facem notificare la Comisie şi să majorăm acest plafon, pentru că această schemă ne dorim să fie una multianuală, până în 2025, şi vom avea 500 milioane de euro sub formă de grant pe schemă de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare în fiecare an", a spus ministrul în cadrul unor discuţii cu reprezentanţi ai mediului de afaceri.
În context, Florin Spătaru a arătat că România poate deveni un pol industrial.
"Noi vrem să dăm o nouă direcţie economiei României, pentru că avem credinţa că România poate deveni un pol industrial. Ştiţi că s-a vorbit de foarte mult timp de dezindustrializarea României, că România nu mai are industrie. Uitaţi că, din discuţiile cu asociaţiile şi cu mediul de mediul de afaceri, am constatat faptul că în România încă se investeşte, în România încă avem industrie, am reuşit să repunem pe picioare câteva companii care veneau din trecut, dar mai mult decât atât, avem investiţii noi care sprijină autorităţile locale şi sprijină economia României, dar avem un deficit al balanţei comerciale, este adevărat, şi acest deficit al balanţei comerciale nu poate fi depăşit decât prin susţinerea sectoarelor economice care aduc plus valoare şi aşa am ajuns la o schemă de ajutor de stat pe care noi am iniţiat-o anul trecut pentru industria prelucrătoare. (...) Am constatat că de fapt e un instrument extrem de puternic. (...) Dacă reuşim să facem împreună cu dumneavoastră politicile industriale şi strategiile de dezvoltare aplicate şi să ne ţinem de promisiune, vom reuşi ca România să devină pol de producţie industrială la nivelul Uniunii Europene. Lucrul ăsta trebuie să se întâmple acum, nu mâine nu poimâine şi tocmai de aceea (...) suntem decişi să venim alături de dumneavoastră, să generăm instrumente şi politici şi strategii care să vă ajute pe dumneavoastră, să ne ajute pe noi", a explicat ministrul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Ministrul Sebastian Burduja a...
Aceasta ar putea reprezenta...
Precizări privind înscrierea...
Beko, Ford, Audi și Auchan sunt...
O strategie menită să asigure un echilibru între...
Agenția Națională de...
Companiile chineze își păstrează dolarii,...
Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...
Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...
Greenpeace România a câștigat...
Economia Germaniei a crescut...
Rubla rusească se depreciază...
La Palatul Victoria, a fost...
China anunţă că este dispusă să...
Curs valutar BNR, 21 noiembrie...
Florian Lixandru, candidatul...
Mutările şi cotaţiile...
Grupaj de știri.
La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...
Activitatea RAR este blocată...
Premierul Marcel Ciolacu a făcut un anunț important...
Șeful unuia dintre cele mai...