Polonia, sub lupa Comisiei Europene. Cum afectează România

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Polonia a plafonat prețul la energie electrică
Polonia a plafonat prețul la energie electrică
Polonia trebuie să dea explicații la Comisia Europeană privind plafonarea prețului la energia electrică și compensațiile primite de producători de la stat. Comisia vrea să se asigure că Polonia nu a încălcat normele UE privind acordarea ajutoarelor de stat. România s-ar putea regăsi în aceeași situație cu privire la decizia de plafonare a prețului la gaze naturale.

Comisia Europeană se aşteaptă ca autorităţile poloneze să îi prezinte spre analiză o nouă lege destinată reducerii taxelor la electricitate, pentru a vedea dacă această lege respectă prevederile europene care interzic acordarea de ajutoare de stat ilegale către companii, a declarat joi un purtător de cuvânt al executivului comunitar, transmite Reuters.

Legea care a provocat interesul CE a fost adoptată pe 28 decembrie 2018 fiind un act legislativ destinat reducerii taxelor la energia electrică, o măsură prin care partidul la putere, Partidul Lege şi Justiţie (PiS), vrea să evite o creştere a facturilor la energie înaintea alegerilor parlamentare din acest an.

Companiile de utilităţi controlate de statul polonez au propus majorarea, în 2019, a facturilor la electricitate plătite de gospodării cu peste 30%, în ideea de a recupera o parte din veniturile pierdute ca urmare a creşterii cu 65% a preţurilor la electricitate pe piaţa angro şi cu 400% a preţurilor la certificatele de emisii de gaze cu efect de seră.

Ca răspuns la nemulțumirile companiilor din sectorul energetic, Partidul Lege şi Justiţie şi-a majorat surprinzător propunerea privind acordarea de despăgubiri pentru companiile de utilităţi, până la patru miliarde de zloţi (1,1 miliarde dolari), în ideea de a ajuta aceste companii să facă faţă diminuării veniturilor.

Citește și:

Surpriză! Plafonarea prețului la gaze i-ar avantaja pe ruși

”Un stat membru UE este obligat să notifice Comisia cu privire la acordarea de ajutoare de stat înainte ca aceste măsuri să intre în vigoare. Legislaţia UE stipulează că aceste măsuri trebuie comunicate Comisiei pentru a le putea analiza. Până acum nu am fost înştiinţaţi de autorităţile poloneze, dar ne aşteptăm să facă acest lucru”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mina Andreeva.

În România, Guvernul României a dispus majorarea taxelor aplicate companiilor energetice, prin creşterea contribuţiei datorate Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE) de la 0,1% la 2% din cifra de afaceri. Guvernul României a decis, de asemenea, prin Ordonanţa de Urgenţă 114/2018 aprobată pe 21 decembrie, plafonarea preţului gazelor de producţie internă la 68 de lei pe MWh şi îngheţarea tarifelor la energie electrică pentru toţi consumatorii casnici, timp de trei ani.

În replică la aceste măsuri, reprezentanţii Comisiei Europene declarau, pentru Agerpres, pe 22 decembrie, că intervenţiile distorsionate şi inadecvate pe piaţa gazelor naturale pot pune în pericol investiţiile şi pot amâna dezvoltarea producţiei de gaze din zăcămintele offshore din Marea Neagră, afectând, totodată, dezvoltarea infrastructurii relevante pentru siguranţa aprovizionării şi solidaritatea în Uniunea Energetică. Oficialii de la Bruxelles au arătat că vor evalua ordonanţa în mod amănunţit, în special compatibilitatea sa cu Tratatul, Directiva privind gazele naturale şi Directivei privind electricitatea.

”Comisia a subliniat întotdeauna importanţa de a permite tuturor producătorilor români de gaze naturale să concureze pe piaţa internă şi pe piaţa externă şi, în acest context, şi-a exprimat îngrijorări cu privire la aşa-numita Central Market Obligation (CMO), potrivit căreia toţi participanţii în piaţă trebuie să vândă cel puţin 50% din producţia anuală pe una din cele două burse româneşti. Din cauza acestor obligaţii CMO, la care se adaugă prevederile din proiectul Ordonanţei de Urgenţă (prezentat în 18 decembrie, n.r.), există riscul ca tranzacţiile derulate în afara acestor platforme centralizate să devină, cel puţin, neprofitabile. Mai mult, ele pot crea discriminări faţă de producătorii locali şi pot limita comercializarea gazelor naturale produse în România ceea ce ar fi în detrimentul producţiei la nivel naţional. Intervenţiile distorsionate şi inadecvate pe piaţa gazelor naturale pot pune în pericol investiţiile şi pot amâna dezvoltarea producţiei offshore de gaze din Marea Neagră, afectând, totodată, dezvoltarea infrastructurii relevante pentru siguranţa aprovizionării şi solidaritatea în Uniunea Energetică”, au declarat reprezentanţii Comisiei Europene.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Europeană de Investiții

Premieră: BEI acordă împrumuturi pentru apărare

Banca Europeană de Investiții (BEI) aprobă finanțări de...

Senatulș Statelor Unite ale Amerciii
MVM

Compania preferată a lui Viktor Orban cumpără E.On România

Grupul MVM (Magyar Villamos Művek), a doua cea mai mare...

Transelectrica / FOTO: Facebook

Moody's reconfirmă ratingul Transelectrica la "Baa3"

Agenţia de evaluare financiară Moody's Investors Service...

Bursa de Valori București
Wall Street
Procter & Gamble
Petrolier scufundat în apropierea strâmtorii Kerci / Foto: Captură video
Donald Trump / Foto: Casa Albă
Kim Jong Un și Vladimir Putin / Foto: kremlin.ru
Inquam Photos / Octav Ganea
BVB/ FOTO: Facebook

Bursa de Valori Bucureşti a deschis pe roşu şedinţa de luni

Bursa de la Bucureşti a deschis cu scăderi pe...

Terminal petrolier / Foto: Freepik
Sateliți / FOTO: Freepik
Inteligența Artificială / sursa foto: Freepik.com
Christine Lagarde / Foto: ECB / Flickr
Operator chinez / FOTO: Freepik
Ciocolată / FOTO: Freepik
Miliardarul James Dyson / FOTO: Facebook
Calcule / FOTO: Freepik
Fabrică auto

Pariul existențial al celor de la Volkswagen

Într-o încercare disperată de a-și redresa poziția pe...

Tren de mare viteză
Bursa / Foto: Freepik
ANAF / Foto: Oana Pavelescu

pixel