Dumitru Costin: Negocierea contractului colectiv de muncă, compromis

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Dumitru Costin / Foto: ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO
Dumitru Costin / Foto: ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO
Procesul de negociere a noului contract colectiv de muncă din Poşta Română a fost compromis, iar oamenii se pregătesc pentru declanşarea grevei generale la sfârşitul acestei luni, cel târziu la începutul lunii aprilie, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin.

"Suntem în această situaţie (greva de avertisment, n.r.) din cauza faptului că au eşuat negocierile colective. În decembrie anul trecut, organizaţia sindicală aparţinătoare BNS, reprezentativă la nivelul companiei, a notificat conducerea companiei pentru a intra în procesul de negociere, pentru că se termina contractul colectiv de muncă în vigoare. Am încercat să negociem cu bună-credinţă. Pe tot parcursul negocierilor care au avut loc în ianuarie, în februarie, au refuzat să ne pună la dispoziţie, în primul rând, mandatul pe care directorul general şi echipa executivă le aveau pentru negocierile colective. N-au dat niciodată curs unor solicitări prin care doream să clarificăm, spre exemplu, structura veniturilor salariale din Poştă. Din informaţiile de care dispunem, aproape 60% dintre salariaţii din Poştă, 12.000 - 13.000, sunt undeva la salariul minim şi un pic peste salariul minim, indiferent de calitatea, complexitatea, pregătirea profesională pe care o au aceşti oameni. Evident, ne-am blocat, cu toate că anticipam comportamentul directorului general, pentru că am mai trăit o astfel de experienţă în urmă cu doi ani, în octombrie - noiembrie, când a recurs la acelaşi tertip, adică a simulat negocieri colective, astfel încât să nu mai existe un asemenea instrument în cadrul Companiei Naţionale Poşta Română. Atunci, doar intervenţia premierului de la vremea respectivă, care îi este şi şef pe linia politică, a făcut ca părţile să se aşeze din nou la masă şi să finalizeze contractul colectiv de muncă, valabil până la începutul acestui an", a afirmat Costin.

Liderul sindical a reclamat, totodată, şi negocierile pe care conducerea Poştei Române le-a purtat cu Sindicatul Naţional Poştă şi Curierat (SNPC).

"Procesul de negociere a fost compromis, iar în paralel cu mandat de la "nu-ştiu-cine", pentru că eu refuz să cred că membrii Consiliului de Administraţie ar fi dat directorului general un mandat în afara legii, şi-a permis să negocieze să încheie un acord cu o altă organizaţie sindicală "de casă" pe care şi-a creat-o şi pe care o susţine. Organizaţie care e condusă de un fost director general de la Poştă, care a fost director pe toată poşta din Bucureşti. S-a comunicat în scris că ce a semnat el (directorul general al Poştei, n.r,) în acel acord cu cealaltă organizaţie sindicală se aplică numai membrilor acelei organizaţii (...) A fost presiune şi continuă să se pună presiune pe salariaţi să se mute de la o organizaţie la alta, lucru interzis de lege. Până una-alta, libertatea de asociere este un drept fundamental al omului, garantat de Constituţia României în vigoare (...) Sunt multe lucruri în afara legii pe care le face acest domn şi nu ştiu dacă acţionariatul majoritar, Ministerul Digitalizării, îşi permite să lase lucrurile să ajungă în fază terminală, aceasta fiind greva generală la nivel naţional", a spus preşedintele BNS.

Potrivit sursei citate, declanşarea grevei generale ar putea avea loc cel târziu la începutul lunii aprilie.

"Există un mic detaliu şi anume acela că Poşta este acea companie naţională de interes strategic, până la urmă, care distribuie pensii, ajutoare sociale, indemnizaţii către şapte milioane de beneficiari (...) Eu am făcut tot ce a trebuit, să informez în timp util şi corect atât pe ministrul Digitalizării, cât şi pe prim-ministru, de fapt pe ambii lideri ai coaliţiei de guvernare despre această situaţie. Oamenii se pregătesc pentru greva generală la sfârşitul acestei luni sau începutul lunii aprilie. Sunt discuţii să se strângă semnături. O să respectăm întru totul prevederile legale şi o să informăm suplimentar absolut orice element de noutate, atât reprezentanţii ministerului, acţionarul majoritar, cât şi pe cei ai Guvernului. Am informat deja ministrul Muncii despre această situaţie, pentru că Ministerul Muncii este unul dintre principalii beneficiari ai serviciilor Poştei Române. Noi am fi vrut să finalizăm negocierile colective, pentru că la salariile foarte mici pe care le au lucrătorii, cererea noastră de 400 lei net este una rezonabilă. Vedeţi că în alte domenii au loc creşteri de venituri salariale de 1.200 - 1.500 de lei. Venitul salarial al lucrătorilor din Poştă este mai mic decât al unui zilier în agricultură", a precizat Dumitru Costin.

Membrii Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România (SLPR) au întrerupt lucrul, miercuri dimineaţa, timp de două ore, în aproape toate oficiile poştale din ţară, ca urmare a grevei de avertisment anunţată de către liderii sindicali.

Protestul a avut loc în intervalul orar 8:00 - 10:00, iar membrii SLPR şi alţi afiliaţi ai Blocului Naţional Sindical (BNS) au pichetat sediul central al Companiei Naţionale "Poşta Română" (CNPR). De asemenea, în timpul grevei de avertisment, reprezentanţi ai lucrătorilor poştali au fost prezenţi în faţa sediilor centrale ale Poştei Române din 30 de judeţe.

Principalele revendicări ale BNS şi SLPR vizează o creştere salarială de 400 lei net pentru angajaţii Poştei Române şi o majorare a sporurilor de loialitate cu un procent între 5% şi 10%. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ședință de guvern
Contor de gaze / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Banca Națională a României / Foto: Oana Pavelescu
Lingouri de aur
Porțile de Fier
Foto: BVB
Freepik.com
UE a aprobat împrumutul pentru Ucraina
Foto: Mihai Ciobanu
Alexandru Nazare
Bani

Veşti bune despre leu de la BNR

Informaţiile zilei de la Banca Naţională a României.

Agent ICE amenință presa cu arma în timpul evacuării dintr-un hotel unde erau cazați / Foto: Captură video

Trump retrage sute de agenți ICE din Minnesota

Administrația președintelui Donald Trump reduce...

Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik
Freepik.com

Cum poți plăti rate cu 20% mai mici prin refinanțare

Refinanțarea cu dobândă fixă pe 2–3 ani aduce cele mai...

Codul Muncii. Freepik.com

Oferta zilei pentru cei care caută un loc de muncă

Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua...

ANAF / Foto: DCBUsiness
Platforma de foraj Transocean Barents / Foto: OMV Petrom
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Grevă / sursa foto: Freepik.com / EyeEm

Protest în faţa Guvernului

Sindicaliştii din Educaţie protestează miercuri în faţa Guvernului.

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...

Inspectori / Foto: Freepik
Kelemen Hunor

UDMR cere Guvernului revenirea asupra taxelor locale

UDMR a anunțat marți că inițiază, la nivel...

Un livrator distribuie pachete / Foto: Freepik

pixel