Președintele Klaus Iohannis, despre testul pentru covid-19 VIDEO

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Declarațiile președintelui României
Declarațiile președintelui României
Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat, miercuri, că nu s-a testat pentru coronavirus deoarece nu a fost niciodată în situaţia ca medicii să-i recomande să facă acest lucru.

"Nu m-am testat fiindcă nu am fost niciodată în situaţia ca experţii, medicii să-mi recomande să fac acest test", a spus şeful statului într-o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni.

El a subliniat că respectă măsurile care se impun în actualul context, indicând purtatul măştii, distanţa şi igiena.

"Atunci pericolul scade foarte mult şi de aceea şi recomand românilor aceste măsuri. Eu cred în ele. Şi poate aţi văzut pozele de la întâlniri cu premierul, cu miniştri, totdeauna este o distanţă de trei-patru metri între noi, purtăm masca. Chiar în situaţia nefericită în care ar fi o persoană bolnavă, nu a fost niciodată cazul până acum, practic pericolul nu există, este redus aproape la zero. Acelaşi lucru şi în Consiliul European. A fost uşor de observat din poze că toată lumea a purtat măşti pe acolo, cu toate că normele în vigoare din Consiliu nu sunt de natură să oblige pe cineva", a arătat Iohannis.

Şeful statului a afirmat că există un protocol în cazul său, dar nu a dorit să precizeze despre ce este vorba.

Citește și Coronavirus. Nelu Tătaru anunță MĂSURI pentru spitale

Premierul Ludovic Orban a solicitat luni dimineaţă testarea pentru coronavirus, după ce una dintre persoanele alături de care s-a aflat într-un platou de televiziune, în cursul săptămânii trecute, a fost confirmată pozitiv. El a avut săptămâna trecută o întâlnire de lucru cu preşedintele Iohannis şi ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu.

Guvernul a anunţat că testul este negativ, iar prim-ministrul va rămâne în carantină până joi, de unde îşi va exercita atribuţiile, fără interacţiune fizică cu alte persoane. Orban va face joi un nou test pentru infecţia cu SARS-CoV-2. 

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

CCR dă undă verde tăierii pensiilor speciale

Curtea Constituțională a României a respins miercuri...

ANAF / Foto: DCBusiness
Impozit minim global / Foto: Freepik
Rețea electrică / Foto: Freepik
Tren înzăpezit / Foto: Freepik

CFR Călători anulează zeci de trenuri din cauza ninsorilor

CFR Călători anulează zeci de trenuri din cauza...

Viscolul a închis mai multe drumuri
Contor de gaze / Foto: Freepik
Ninsoarea a afectat transportul în comun din Capitală / Foto: Liliana Zamarcaru
Aeroportul Otopeni / Inquam Photos / Octav Ganea
Parlament
Drumarii au scos utilajele de dezăpezire
Bursa de la Tokyo / Foto: Kakidai / Wikipedia
Tren Coralia Stream
Banca Națională a României
Bursa / Foto: Freepik
Ministerul Finanțelor
Cvadricilul care a luat foc în cartierul Crângași din București / Foto: Cosmin Enache / Inquam Photos
ANAF SAF-T
Viitoarea centrală SMR a Rolls-Royce
Veste bună pentru românii care dețin credite. Indicele ROBOR scade
Benzinărie

Carburanții urcă din nou. Cât plătești acum pentru un plin

Prețurile la carburanți au înregistrat o creștere ușoară...

Bogdan Ivan
Ger și viscol
Inflația golește buzunarele românilor / Ilustrație DCBusiness

Ce este inflația și cum afectează economiile populației

Inflația este unul dintre cei mai invocați termeni din...

Microbuze
Pilonul III de pensii / Foto: freepik.com

ASF consolidează cadrul de autorizare în Pilonul III

Autoritatea de Supraveghere Financiară a adoptat și...

Oleoductul Drujba

pixel