Prețul benzinei. România e din nou un pic sub media europeană

Autor: Mara Ivan
Data actualizării:
Data publicării:
Unii spun că prețul benzinei va crește, totuși
Unii spun că prețul benzinei va crește, totuși
Proiectul "Monitorul Preţurilor pentru Carburanţi", care conţine informaţii despre tarifele practicate în marile lanţuri de benzinării din România, pare să meargă bine, având peste 1,3 milioane de accesări de când a fost lansat, a afirmat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu. 

Potrivit acestuia, este încă devreme pentru cuantificarea efectelor lansării acestui proiect, însă, în ultimul timp, preţurile la carburanţi în ultimul timp sunt un pic mai mici decât media europeană.

"E devreme ca să vedem asta, deci de-abia sunt câteva luni, nu pot să spun că putem cuantifica efectul. Dar, întâmplător sau nu, în ultima perioadă, România e din nou un pic sub media europeană la preţul benzinei şi motorinei. De unde în ultimii ani trecusem un pic peste media europeană, acum văd pe ultimele date ale Eurostat, atât la benzină, cât şi la motorină, suntem puţin sub media europeană", a subliniat el.

Citește și Prețul benzinei va crește cu siguranță. În orice caz, așa cred unii

Consiliul Concurenţei (CC) a lansat la 1 iulie 2019 platforma "Monitorul Preţurilor pentru Carburanţi', care conţine informaţii despre tarifele practicate în marile lanţuri de benzinării din România. La sfârşitul lunii decembrie 2018, Consiliul Concurenţei a semnat un contract cu firma Maguay pentru realizarea aplicaţiei, contractul având o valoare de 1,42 milioane de lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Oameni de afaceri / FOTO: Freepik

ANAF schimbă formularul 300 de TVA: apare un nou decont

Agenția Națională de Administrare Fiscală a pus în...

Contabili / Foto: Freepik

Scrisoarea ANAF care poate opri un control fiscal

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)...

Fondurile PNRR vor fi controlate la sânge
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
ANAF
Documente. Freepik.com
Lucratori în fabrică

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...

Donald Trump, Davos
Ioana Dogioiu
Fregata HDMS Triton a Marinei Regale Daneze patrulează apele din regiunea arctică
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane
Targ de turism
Vot în Parlamentul European
Accident feroviar în Cartagena, Spania
Santierul M6, sectiunea SUD Statia Gara-Baneasa
Eoliene și panouri fotovoltaice / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Asigurări / Ilustrație: DCBusiness
Bogdan Chiriţoiu / Foto: Oana Pavelescu
Bursă
Fregata Marinei Regale Daneze HDMS Triton patrulează apele din jurul regiunii arctice.
Donald Trump la Davos

Trump atacă politicile verzi ale UE în discursul de la Davos

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri, la...

Curs valutar / Foto: Freepik

Curs valutar BNR: aurul înregistrează un salt major

Banca Națională a României a publicat miercuri, 21...

Contabile se uită peste mai multe hârtii / Foto: Freepik
Curtea de Justiție a Uniunii Europene / Foto: Katarina Dzurekova / Flickr
Temu / Foto: DCBusiness

pixel