Prețurile de consum cresc în continuare în România

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Prețurile continuă să crească în România
Prețurile continuă să crească în România
Preţurile de consum au crescut cu 0,46% în mai 2019, comparativ cu luna anterioară, şi cu 3,22% faţă de sfârşitul anului trecut (decembrie 2018), în timp ce rata anuală a inflaţiei s-a menţinut la 4,1%, pe fondul scumpirii alimentelor cu 5,24%, a mărfurilor nealimentare cu 3,27% şi a serviciilor cu 4,3%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică date luni publicităţii. 

În aprilie, preţurile de consum au urcat cu 0,61% faţă de martie, iar rata anuală a inflaţiei a fost de 4,1%. 

"Preţurile de consum în luna mai 2019 comparativ cu luna mai 2018 au crescut cu 4,1%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 4,4%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iunie 2018 - mai 2019) faţă de precedentele 12 luni (iunie 2017 - mai 2018), calculată pe baza IPC, este 4,2%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 4,1%", se arată în comunicatul INS. 

Banca Naţională a României (BNR) a majorat, la jumătatea lunii mai, la 4,2% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 3,3% pentru 2020. 

BNR estima, în februarie 2019, o inflaţie de 3% pentru finalul acestui an, respectiv de 3,1% pentru 2020. 

La rândul ei, Comisia Europeană a prognozat că rata inflaţiei în România ar urma să se situeze la 3,6% în 2019 şi la 3% în 2020, potrivit previziunilor economice de primăvară publicate pe 7 mai. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Benzinărie
Foto: Freepik.com
Lingouri de aur / Foto: Unsplash
Marea Britanie

Noi condiții de călătorie în Marea Britanie pentru români

Începând cu 25 februarie, cetățenii români care doresc...

Elveția a adoptat inteligența artificială în domeniu IT / Foto: Freepik

AI împinge Elveția în fruntea Europei la productivitate

Productivitatea în sectorul informației și...

Viscolul închide mai multe șosele / Foto: Arhivă
Banca Naționala a României

De ce a greșit BNR prognoza inflației pentru decembrie 2025

BNR recunoaște erorile de prognoză: inflația din 2025 a...

Muncitori pe șantier / Foto: Unsplash
Cripto / FOTO: Freepik

Evoluția Bitcoin după anunțul privind majorarea tarifelor

Bitcoin a evoluat aproape neschimbat duminică,...

Pompe de petrol
Marco Rubio / Foto: Daniel Torok / Casa Albă
Drumarii au scos utilajele de dezăpezire
Finanțare / FOTO: Freepik

Adrian Nica, vești despre facturarea persoanelor fizice

Emiterea facturilor de către persoanele fizice a stârnit...

Donald Trump
Butoaie cu petrol / Foto: Freepik
Florin Bănică
Banca Națională a României
Donald Trump / Foto: Casa Albă
Friedrich Merz, cancelarul Germaniei
Proteste în Iran
Viscolul a închis mai multe drumuri
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Aeroportul din Sifia, Bulgaria / Foto: Wikipedia
Cimitir de mașini

pixel