Premieră absolută. China a luat-o înaintea tuturor! VIDEO

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
O misiune inedită
O misiune inedită
Au reușit! La 50 de ani de la prima aselenizare, cea a misiunii Apollo 11, specialiștii chinezi au reușit prima aterizare efectuată vreodată pe fața nevăzută a Lunii, niciodată explorată, relatează presa internațională. 

Lansat pe 8 decembrie, modulul de explorare Chang'e-4 a ajuns în siguranță pe suprafața satelitului natural al Pământului și a trimis deja o fotografie către satelitul Queqiao, aflat pe orbită în jurul Lunii, a precizat televiziunea publică CCTV.

Spre deosebire de faţa văzută a Lunii, cu multe suprafețe line și care este întotdeauna îndreptată spre planeta noastră, cealaltă, ascunsă privirilor noastre, are un relief accidental, cu multe cratere. Dar poate cea mai mare provocare a misiunii chineze a constat în stabilirea unui sistem de comunicare.

Va cultiva roșii

Neexistând nici o linie directă pentru transmiterea de semnale spre partea întunecată a Lunii, singura soluție ar fi fost instalarea unui releu. Prin urmare, în mai, China a lansat satelitul de telecomunicaţii Queqiao, poziţionat pe orbita lunară astfel încât să transmită comenzile şi datele schimbate între Terra şi modul.

Citește și Satelit militar, plasat pe orbita de Falcon 9 a lui Elon Musk

Dispozitivul chinez trebuie să efectueze studii privind frecvenţele radio reduse, resursele minerale şi cultivarea de roşii şi alte plante.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Două persoane calculează taxe / Foto: Freepik
Lingouri de argint
Punct de lucru / Foto: Freepik
Bitcoin / Foto: Freepik
Bijuteriile indiene se ieftinesc
Ger și viscol
Ministerul Finanțelor
Sediul Bosch / sursa foto: Bosch.de
TVA / Foto: Freepik

Modificare fiscală majoră: fără amenzi în sistemul e-TVA

O modificare importantă în relația dintre contribuabili...

U.S. Immigration and Customs Enforcement
Transelectrica
Finanțele au clarificat
Jensen Huang, CEO Nvidia
Portul Bandar Abbas
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
 Seagal si Vladimir Putin
Stație de transformare / Foto: Arhivă
Trofeul FIFA al Cupei Mondiale de Fotbal
Cod galben de ger / Foto: Freepik
Elon MUsk și Donald Trump / Foto: Casa Albă
Viscolul a închis mai multe drumuri
Scoaterea banilor din firmă se complică
Alertă DNSC
Rompetrol
ANAF
Bursă / Foto: Freepik

pixel