Preşedintele Iohannis a promulgat legile privind retragerea României din Banca Internaţională de Investiţii şi Banca Internaţională de Colaborare Economică

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Foto: arhiva
Foto: arhiva
Legile privind retragerea României din Banca Internaţională de Investiţii şi Banca Internaţională de Colaborare Economică, promulgate.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretele privind promulgarea legilor care denunţă Acordul interguvernamental privind înfiinţarea Băncii Internaţionale de Investiţii şi a Statutului acesteia şi a Convenţiei privind decontările multilaterale în ruble transferabile şi organizarea Băncii Internaţionale de Colaborare Economică.

Şeful statului a promulgat legile pentru denunţarea Acordului interguvernamental privind înfiinţarea Băncii Internaţionale de Investiţii şi a Statutului acesteia, semnate la Moscova la 10 iulie 1970, şi a protocolului său de modificare şi completare şi pentru denunţarea Convenţiei privind decontările multilaterale în ruble transferabile şi organizarea Băncii Internaţionale de Colaborare Economică, încheiată la Moscova, la 22 octombrie 1963, şi a protocoalelor sale de modificare şi completare.

Legile prevăd că notificările de renunţare la calitatea de membru se vor transmite consiliilor Guvernatorilor Băncii Internaţionale de Investiţii şi Băncii Internaţionale de Cooperare Economică după intrarea în vigoare a actelor normative, iar retragerea efectivă din acţionariat se va face la şase luni de la transmiterea notificărilor. De asemenea, se mandatează Guvernul să întreprindă demersurile necesare pentru retragerea României din Banca Internaţională de Investiţii şi din Banca Internaţională de Cooperare Economică. Cheltuielile ocazionate de retragerea din acţionariatul băncilor, precum şi cele privind asistenţa tehnică şi juridică se vor asigura din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanţelor.

MAE va face cunoscut, prin ordin publicat în Monitorul Oficial, data la care Acordul privind înfiinţarea Băncii Internaţionale şi protocolul său de modificare şi completare, precum şi data la care Convenţia privind decontările multilaterale în ruble transferabile şi organizarea Băncii Internaţionale de Colaborare Economică şi protocoalelor sale de modificare şi completare îşi încetează valabilitatea în relaţie cu România. 

 

Vezi şi: Informaţia zilei pentru românii cu rate. Indicele ROBOR a scăzut

 

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut luni la 7,91% pe an, de la 7,94% pe an, vineri, conform datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

La începutul acestui an, indicele ROBOR la 3 luni era 3,02% pe an.

Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a coborât la 8,08% pe an, de la 8,11% pe an, anterior, în timp ce ROBOR la 12 luni a rămas la nivelul consemnat vineri, respectiv 8,30% pe an.

În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 4,06% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul II 2022, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 2,65%.

În luna mai 2019, a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, Ordonanţa 19/2019 a stabilit indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

foto: pexels.com
Euro vs dolar / FOTO: Freepik

Euro, la cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani față de dolar

Moneda euro a continuat să piardă teren în fața...

Foto: pexels.com
Mașină electrică / sursa: Freepik.com
Bitcoin / Foto: Freepik
Jeff Bezos și Elon Musk
La volan, fără griji! FOTO: Freepik
Bentley

Bentley spune „nu încă”: ce ascunde strategia Beyond100+

Bentley Motors Ltd., unul dintre cei mai exclusiviști...

Bursa de Valori București
Ministrul Marcel Boloș / FOTO: Facebook
Stație de transformare / Foto: Freepik
Bună dimineața! / Foto: rawpixel.com
ArcelorMittal

ArcelorMittal amână investițiile verzi planificate în UE

Al doilea mare producător de oțel din lume are pretenții...

Cu ochii pe mesaje / FOTO: Freepik
foto: pexels.com
Concedieri / sursa foto: Freepik.com / Drazen Zigic
Aragaz / FOTO: Unsplash

Ungaria caută noi surse de aprovizionare cu gaz natural

O strategie menită să asigure un echilibru între...

Om de afaceri / FOTO: Freepik

Companiile chineze se agață de dolarul american

Companiile chineze își păstrează dolarii,...

Date ROBOR

A crescut ROBOR. Veste proastă pentru cei care au credite

Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...

Un tractor ară câmpul / Foto: Freepik

AFM. Încep înscrierile în programul Rabla pentru Tractoare

Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...

Palatul CEC
Germania. Foto: Ingo Joseph - Pexels
Ruble
Ministrul Adrian Câciu / FOTO: Gov.ro
SUA-China / FOTO: Freepik

pixel