Președintele Vladimir Putin a spus DA! Nu are altă soluție

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Trebuie, pentru a da un exemplu
Trebuie, pentru a da un exemplu
Preşedintele rus Vladimir Putin va fi vaccinat cu Sputnik V împotriva coronavirusului, a anunţat duminică purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de un post de televiziune rus. Răspunsurile evazive date de liderul rus până acum ridică semne de întrebare la nivelul opiniei publice, în condițiile în care, potrivit sondajelor de opinie, doar o treime din populația țării se declară gata să accepte tratamentul. 

''El a afirmat că va fi vaccinat, a luat această decizie şi aşteaptă până la finalizarea tuturor formalităţilor'', a spus purtătorul de cuvânt. Interesant este că, la recenta conferință de presă, unde a răspuns timp de mai bine de patru ore la întrebările jurnaliștilor din toată Rusia, Putin a dat de înțeles că nu se grăbește să se vaccineze.

La acea dată, el a arătat că nu are motive pentru a-și face injecția și că va aștepta să-i vină rândul, conform normelor prevăzute în programul de vaccinare, în virtutea cărora primii beneficiari ai tratamentului sunt cadrele medicale, urmate de persoanele în vârstă cu probleme de sănătate, cadrele didactice, lucrătorii din comerț și așa mai departe. 

Rusia a lansat un program de vaccinare voluntară cu Sputnik V la începutul lunii decembrie, începând cu cele mai vulnerabile categorii la Moscova. Rușii nu par însă prea convinși să produsul lor este bun. 

Duminică însă, primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a anunțat că persoanele cu vârsta peste 60 de ani pot începe să aplice pentru vaccinare începând de luni, la o zi după ce Ministerul rus al Sănătăţii a indicat că vaccinul a fost aprobat pentru administrare persoanelor din această categorie de vârstă, după o testare separată.

Citește și Europol AVERTIZEAZĂ: Vaccinul anti-COVID. Acesta este marele pericol

Putin, în vârstă de 68 de ani, a declarat că vaccinul rus este eficient şi sigur şi că nu vede niciun motiv să nu fie vaccinat, adăugând că aşteaptă până când acesta va fi disponibil. De la declanşarea epidemiei de coronavirus în Rusia, Putin a lucrat în principal la distanţă, a organizat întâlniri online şi şi-a limitat deplasările. El a afirmat în august că una dintre fiicele sale a luat parte la studiul clinic al vaccinului şi că aceasta s-a simţit bine.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

UE. Foto: Freepik.com
Nicușor Dan - FOTO: Agerpres
consiliul pentru pace - FOTO: Agerpres
Chatgpt. Freepik.com
Economii. Sursa: Freepik.com

Probleme tehnice la sistemul de achiziționare a rovinietei

Sistemul de achiziționare a rovinietei este blocat din...

STB București: Prețurile călătoriilor ar putea crește

Primăria Capitalei propune creșterea tarifelor pentru...

Nicusor Dan - FOTO: Agerpres
Ilie Bolojan / Foto: Facebook

Ilie Bolojan, despre acordul UE-Mercosur

Premierul Ilie Bolojan a explicat că decizia privind...

TikTok. Freepik.com
ilie bolojan - FOTO: Agerpres
Fabrica. Foto: Freepik.com
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Târg imobiliar

Statul impune reguli dure pe piața imobiliară

Dezvoltatorii imobiliari vor fi obligați să le ofere...

Casa de schimb valutar: Foto: Oana Pavelescu
Contabili / Foto: Freepik

Scrisoarea ANAF care poate opri un control fiscal

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)...

Viktor Orban / Foto: MTI
Oameni de afaceri / FOTO: Freepik

ANAF schimbă formularul 300 de TVA: apare un nou decont

Agenția Națională de Administrare Fiscală a pus în...

Nicușor Dan
Bursa de Valori București
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Fondurile PNRR vor fi controlate la sânge
Loto

Loteria Română vrea să demareze o campanie publicitară

Loteria Română organizează licitaţie deschisă pentru...

Oameni pe stradă / Foto: Freepik
ANAF
Cele mai puternice fonduri de pensii își retrag banii din obligațiunile americane

Fondurile de pensii din Europa de Nord încep să fugă de SUA

Marii investitori instituționali din Europa de Nord...

Documente. Freepik.com

pixel