Prețul benzinei în Europa. Datele fundamentale nu arată bine

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Sunt foarte mulți factori care influențează prețul
Sunt foarte mulți factori care influențează prețul
Chiar dacă europenii conduc mai puţin, preţul pe care îl plătesc pentru benzină creşte pe măsură ce rafinăriile de pe continent şi-au redus producţia, dar şi-au majorat exporturile de combustibili, transmite Bloomberg.

La începutul acestei luni, diferenţa între preţul la care se tranzacţionează benzina comparativ cu ţiţeiul brut a atins cel mai ridicat nivel de după 2017. Aceasta a dus preţurile de vânzare cu amănuntul la cel mai ridicat nivel din ultimii ani în mai multe state mari consumatoare de pe continent, inclusiv în Germania, Franţa şi Italia.

Cel puţin un sfert dintre facilităţile care produc benzină la rafinăriile din nord-vestul Europei au fost scoase recent din funcţiune pentru lucrări de mentenanţă sau întreruperi neprogramate. Aceasta a redus şi mai mult producţia de benzină într-o perioadă în care şi aşa rafinăriile procesau mai puţin ţiţei din cauza pandemiei. Dacă la aceasta se adaugă şi exporturile solide, în special spre SUA, creşterea preţurilor sugerează că piaţa a contrabalansat cu mult pierderea cererii.

"Există exporturi mari de benzină din Europa spre alte regiuni importante", spune Mark Williams, analist la firma de consultanţă Wood Mackenzie Ltd., adăugând că revenirea cererii în SUA influenţează piaţa europeană.

Potrivit datelor furnizate de firma de analiză Kpler, exporturile europene de benzină spre SUA au crescut cu peste 60% în luna martie şi au rămas la un nivel susţinut în luna aprilie. De asemenea, livrările spre Vestul Africii sunt şi ele consistente, ajungând la o medie de aproape 500.000 de barili pe zi în primul trimestru.

În paralel, producţia de benzină în Europa este diminuată ca urmare a scoaterii din funcţiune a mai multor unităţi de cracare catalitică. De exemplu, rafinăria Miro din Germania, care în mod normal furnizează între un sfert şi o treime din benzina consumată în Germania, a trecut printr-un proces major de revizie în primăvara acestui an. De asemenea, rafinăria Pembroke din Marea Britanie se numără printr facilităţile care au redus producţia în ultimele săptămâni.

Citește și Criza Suezului, lovitura FATALĂ pentru puterile COLONIALE. Șocul Naționalizării Canalului

Întreruperile de producţie şi exporturile ridicate au susţinut piaţa europeană a benzinei chiar dacă gradul de utilizare a şoselelor de pe continent este, în medie, cu 30% sub nivelul înregistrat înaintea pandemiei.

Toţi aceşti factori influenţează preţul benzinei dar nu sunt de ajuns pentru a modifica marjele pentru alte tipuri de combustibili utilizaţi în transport. În condiţiile în care traficul aerian în Europa este în continuare cu 60% sub nivelul la care era înaintea pandemiei, rafinăriile se reorientează dinspre producţia de combustibil pentru avioane spre producţia de motorină, ceea ce conduce la majorarea ofertei şi la scăderea preţurilor.

"Pentru benzină, datele fundamentale nu arată bine. Acest lucru nu se va schimba până când cererea de combustibili pentru avioane nu se va îmbunătăţi", crede Mark Williams. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ilie Bolojan
Ro e-TVA

Ce se întâmplă cu Ro e-TVA în 2026

Guvernul suspendă aplicarea mecanismului RO e-TVA până la finalul anului...

București / Foto: DCBusiness

Bilanț 2025: 10 evenimente care au marcat România

2025 a fost anul în care multe dintre dezechilibrele...

Euro și dolarul au ajuns aprape de paritate
Un contabil face calcule

Regimul fiscal al microîntreprinderilor în 2026

Guvernul confirmă menținerea impozitului de 1% pe...

Microcipuri / Foto: TSMC
Viktor Orban
Baterie Solid State

Argintul devine metal strategic pentru bateriile auto

Gigantul sud-coreean Samsung SDI dezvoltă o nouă...

Cristian Pistol
Transelectrica / FOTO: Facebook
Proba irefutabilă prezentată de Ministerul Apărării din Rusia
Familie / Foto: Freepik
Un bijutier studiază un diamant
Casă de pensii
Președintele Donald Trump și Prima Doamnă Melania Trump găzduiesc o cină cu lideri din mediul de afaceri și tehnologie la Casa Albă, joi, 4 septembrie 2025.

De ce a exportat SUA peste 32 de mii de locuri de muncă

Socoteala de acasă a președintelui Donalt Trump nu se...

Casă de schimb valutar
Bursa de Valori București
Bani într-un portofel
Bani / Foto: Freepik
Terminal GNL

Ce riscă firmele de stat care nu își aprobă bugetele la timp

Guvernul introduce un instrument de presiune directă...

ROBOR

Ce se întâmplă cu ratele românilor la final de an

Dobânzile din piața monetară interbancară au rămas la...

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro
Liberty Galați, fostul Sidex
Loto

pixel