Preţul energiei electrice a luat-o razna la bursă

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Preţul energiei electrice pe piaţa spot a bursei de specialitate OPCOM a ajuns la o medie de 373 lei pe MWh pentru energia cu livrare marţi, 27 noiembrie, nivelul fiind aproape cu 62% mai mare comparativ cu ziua de 1 noiembrie, când media a fost de de 230 de lei pe MWh, potrivit datelor postate pe site-ul operatorului bursier.

Pe intervale orare, preţul depăşeşte de mai multe ori pragul de 500 de lei pe MWh şi ajunge chiar la 544 de lei pe MWh între orele 17:00 şi 18:00.

Reamintim că recordul absolut într-un interval orar a fost de 680 de lei pe MWh, înregistrat pe 1 februarie 2017. Piaţa spot sau Piaţa pentru Ziua Următoare, prescurtat PZU, este de referinţă pentru preţurile din România, întrucât aici se tranzacţionează circa 40% din cantităţile totale de energie electrică.

În piaţa regională, preţul din România (80,11 euro pe MWh) este cel mai mic dintre ţările cu care România este cuplată la nivel de PZU, respectiv Ungaria, Cehia şi Slovacia, unde preţul este de 82,31 euro pe MWh în fiecare dintre aceste ţări.

Şi pentru ziua de luni, 26 noiembrie, preţul mediu din PZU în România (327 lei pe MWh sau 70,27 euro pe MWh) este cel mai mic din regiune, în condiţiile în care energia în Ungaria costă 74,15 euro pe MWh, în Slovacia - 73,20 euro, iar în Cehia - 73,14 euro.

Totodată, luni, la ora 13:35, România importa 364 de MW, potrivit datelor privind starea sistemului energetic naţional, postate în timp real pe site-ul Transelectrica. Producţia de electricitate la nivel naţional era de 8.338 de MW, iar consumul, de 8.672 de MW.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Birou. Foto: Freepik.com

Prăpastie salarială: 12.931 lei în IT vs 3.403 lei în HoReCa

IT-ul rămâne lider la salarii: peste 12.900 lei net, de...

Bani
e-Factura
Bursa de Valori București
Foto: Pexels.com
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik

China a suspendat importurile de energie electrică din Rusia

China a suspendat importurile de energie electrică din...

Încărcare mașină electrică / sursa foto: Freepik.com
Foto: pexels.com
Hacker. Freepik.com
Foto: Freepik.com
Freepik.com
Vladimir Putin / Foto: Kremlin
Banca Națională a României
Foto: Freepik.com
Document. Foto: Freepik.com
Șofer / sursa: Freepik.com
Agricultura. Foto: Freepik.com
Shein / Foto: Dick Thomas Johnson / Flickr
Semnare contract

Demers pentru modificarea sistemului drepturilor de autor

IMM România susţine introducerea unui colector unic, a...

Dosar ANAF. foto: Freepik.com
Bani. Foto: Freepik.com
Fermierii vor fi mai protejați / Foto: Freepik

pixel