Prețul gazelor a scăzut, dar criza va persista mulți ani de acum înainte

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
S-a găsit o rezolvare pentru această iarnă. Ce va fi însă mai departe?
S-a găsit o rezolvare pentru această iarnă. Ce va fi însă mai departe?
Țările europene au reușit, cu prețul unor costuri considerabile, să-și asigure necesarul de gaze pentru această iarnă. Gazele naturale s-au ieftinit, ceea ce nu înseamnă că și criza s-a rezolvat. Dimpotrivă, avertizează experți și oameni de afaceri.

Prețul gazelor în Europa va rămâne ridicat și în anii următori, ca urmare a reducerii livrărilor din Rusia, a avertizat, vineri, directorul executiv al companiei Equinor. Devansându-i pe cei de la Gazprom, firma norvegiană a devenit cel mai mare furnizor de gaze al Europei, înregistrând, în acest context, profituri record în trimestrul trei al anului. 

"Problema fundamentală a Europei este lipsa de gaze, o penurie care nu are cum să dispară, astfel că, dacă europenii vor să dispună de cantități suficient de carburant, vor fi nevoiți să plătească un preț ridicat și în anii următori", a explicat Anders Opedal într-o conferință de presă.

"În ceea ce ne privește, contribuția noastră va fi să producem cât mai mult posibil, iar gazele noastre vor rămâne importante și pe viitor", a adăugat el.

După ce a scăzut sub 100 de euro pe megawatt oră (MWh) la începutul acestei săptămâni, prețul gazelor europene a continuat să scadă, revenind la nivelul înregistrat în luna iunie. Prețul rămâne totuși de două ori mai mare decât la începutul anului și penalizează puternic industria de pe Bătrânul Continent. 

O situație pentru această iarnă

"Ieșim dintr-o perioadă în care prețurile au urcat la niveluri de neimaginat vreodată, cauzele fiind, în principal, conflictul ucrainean și de violentul reviriment economic post-pandemic din 2021", a explicat Raphaël Trotignon, de la Rexecode.

"Prețul gazelor, ca și cel al petrolului, se bazează pe un echilibru între cerere și ofertă. Cu toate acestea, în prezent, cererea este scăzută, în special din cauza temperaturilor excepțional de blânde din octombrie, în timp ce oferta este abundentă, cu rezervoare pline, ceea ce creează probleme logistice", a completat Nicolas Meilhan, inginer și specialist în energie.

După ce s-au temut de o penurie legată de războiul energetic purtat de Vladimir Putin, europenii au acum atât de mult gaz încât nu știu ce să facă cu el. La 19 octombrie, UE și-a completat stocurile până la aproape 93%. Rezervoarele de GNL (gaz natural lichefiat), a căror cerere a explodat odată cu apropierea iernii pentru a înlocui gazul rusesc, sunt saturate.

Ce va urma în continuare?

Prin urmare, navele-cisterne de GNL așteaptă zile întregi să-și descarce rezervoarele. Săptămâna trecută, peste 35 de nave au stat la coadă în Mediterana și în largul coastelor Spaniei, țara care dispune de șase terminale GNL, cele mai bune facilități din Europa. O "situație cu totul excepțională", au declarat pentru Reuters comercianții și operatorii.

În același timp, europenii au folosit foarte puțin pentru încălzire la începutul toamnei din cauza temperaturilor foarte ridicate pentru acest sezon. Scăderea consumului de gaze este deosebit de izbitoare în Germania, cu un recul de 21% în ultimele trei luni, comparativ cu aceeași perioadă din 2019.

Pe de altă parte, nu are rost să sperăm la o scădere a facturilor la energie luna viitoare. Gospodăriile europene beneficiază de scuturile tarifare și plătesc deja pentru gaz mult mai puțin decât prețul real al acestuia. În ceea ce privește companiile, acestea semnează acorduri pe termen lung. Numai acele grupuri care își renegociază în prezent contractele ar putea beneficia de această situație.

Deși scăderea prețului la gaze poate părea o veste bună pentru UE-27, prețul gazelor naturale este încă de două ori mai mare decât la începutul anului și obligă companiile să producă mai puțin în contextul încetinirii economiei mondiale.

"Problema gazului este încă departe de a fi în urmă", avertizează Raphaël Trotignon. "Anul acesta, am reușit să ne umplem rezervoarele în mare parte datorită gazului rusesc înainte de întreruperile majore ale livrărilor. Dar întrebarea este mai degrabă pentru următoarele câteva ierni. Vom putea să ne refacem stocurile fără Rusia?

Citește și Europa a ajuns să se ”scalde” în gaze! Are deja prea multe

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Naționala a României
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 37 de grade, iar cele minime se vor situa între 17 şi 23 de grade.
ANAF
Miraj, efect cauzat de temeratura ridicată / Foto: Jeffrey Beall

Canicula aduce restricții de trafic în Teleorman

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii...

Termocentrala de la Turceni
Wang Yi
Programul Casa Verde Fotovoltaice
Un călător se uită la avioanele de pe pista de aterizare / Foto: Freepik
Ilie Bolojan, în Parlamentul României / Foto: George Călin / Inquam Photos
Poluare / Foto: Freepik
Energie verde / Foto: Freepik
Ursula van der Leyen și Donald Trump / Foto: Casa Albă

România, în topul celor mai mari prețuri la energie

Prețurile la energie electrică continuă să varieze...

Intrarea în salina Praid / Foto: Alex Nicodim / Inquam Photos
OPEC
Caniculă
Camioanele care au fost depistate de Poliția de Frontieră
Trafic oprit pe Podul Prieteniei
Freepik.com
Freepik.com
Donald Trump / Foto: Casa Albă
Pompieri
Grafică: Oana Pavelescu
Bursa de Valori București
Șofer de camion / Foto: Freepik
Andrei Badalov
Sterică Fudulea

pixel