Prețul gazelor, la cel mai coborât prag din ultimele patru luni

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Cu toate acestea, pe piețele europene, gaze naturale continuă să fie tranzacționate la prețuri ridicate, cu aproximativ 40% mai mari decât la începutul anului, când nimeni nu bănuia că un inevitabil ce părea, totuși, nu imediat se va întâmpla, și anume războiul din Ucraina. 

În Europa, prețurile la gazele naturale au scăzut luni, atingând cel mai mic preț din iunie, în condițiile în care țările pe de Bătrânul Continent au raportat umplerea aproape la capacitate maximă rezervoarele pentru a face față sezonului rece. Cotațiile petrolului au coborât, la rândul lor, sub impactul temerilor legate de recesiune. 

Prin urmare, în jurul orei 10:30 GMT contractul futures la TTF olandez, referința europeană pentru gazele naturale, se tranzacționa la 98,60 euro pe megawatt-oră (MWh), scăzând din nou sub 100 de euro pe MWh pentru prima dată din iunie.

"Prețurile s-au redus considerabil față de ceea ce am văzut în august și septembrie, iar explicația trebuie căutată în condițiile meteo: europenii au parte de o toamnă blândă, cu temperaturi peste media normală. Și-au spus cuvântul, de asemenea, nivelurile ridicate de stocare înainte ca mercurul din termometre să coboare la valori mici și ca iarna să-și intre în drepturi”, au comentat analiștii de la Energi Danmark. PVM Energy estimează că rezervele de gaze naturale ale UE sunt pline în proporție de 92%.

La sfârșitul lunii august, TTF a urcat la 342,005 euro pe MWh, la mai puțin de 3 euro de la maximul istoric atins în martie, la câteva zile după începerea invaziei rusești în Ucraina, pe 24 februarie. Cu toate acestea, prețurile gazelor naturale în Europa sunt încă ridicate, cu 40% mai mari de la începutul anului. Stephen Brennock, de la PVM Energy, a declarat că "oferta abundentă (...) și scăderea prețurilor la gaze au redus perspectivele ca gazul să înlocuiască petrolul", în special pentru încălzire, în următoarele luni, atenuând presiunea asupra prețurilor la țiței.

Barilul de petrol marca Brent cu extracție din Marea Nordului și livrare în decembrie a scăzut cu 0,71%, la 92,84 dolari, iar omologul său american, barilul West Texas Intermediate (WTI) pentru aceeași lună, a cedat 1,02%, ajungând la 84,18 dolari. Deși cele două produse de bază sunt doar în mică măsură substituibile, prețurile la gaze, care au ajuns recent la niveluri stratosferice, au determinat o căutare de înlocuitori, cum ar fi motorina, care se dovedește a fi o alternativă bună pentru încălzire și producerea de energie electrică.

Prin urmare, prețurile descurajante la gaze au impulsionat scumpirea țițeiului. În plus, "creșterea dolarului și incertitudinile legate de cererea globală continuă să pună presiune asupra prețurilor materiilor prime", a adăugat Walid Koudmani, analist la XTB. Întrucât țițeiul este tranzacționat în dolari, o apreciere puternică a dolarului american afectează aurul negru, deoarece slăbește puterea de cumpărare a investitorilor care folosesc alte monede.

Citește și UE a stabilit pașii pentru stoparea prețurilor la energie

"Avem acum o foaie de parcurs foarte bună", a subliniat preşedintele Comisiei, Ursula von der Leyen, în timp ce preşedintele Consiliului European, Charles Michel, s-a referit la "un acord asupra unui pachet de măsuri" care urmează să fie "tratate cu fineţe".

Dar cancelarul german, Olaf Scholz, a spus clar că, dacă miniştrii energiei nu ajung să se înţeleagă asupra unei versiuni finale, va fi nevoie de un nou summit al şefilor de stat.

Potrivit preşedintelui francez, Emmanuel Macron, mecanismele avute în vedere ar putea fi implementate "la sfârşitul lui octombrie, începutul lui noiembrie". El a estimat că liderii "au trimis pieţelor un semnal foarte clar al hotărârii şi al unităţii (lor)". Citește mai departe AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik

pixel