Prețul gazelor la cel mai scăzut nivel din iulie, petrolul urcă timid

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Evoluții bursiere / FOTO: Unsplash
Evoluții bursiere / FOTO: Unsplash
Prețul petrolului a crescut ușor luni, efectul încetinirii ritmului de producție în Statele Unite fiind temperat de reluarea activității la un important zăcământ din Libia. Între timp, gazul european continuă să se ieftinească. 

Astfel, în jurul orei 12:15 GMT (13:15 CET), prețul barilului marca Brent din Marea Nordului, cu livrare în martie, a crescut cu aproximativ 0,29%, urcând cu greu la 78,79 dolari. Echivalentul său american, barilul West Texas Intermediate (WTI), cu livrare în februarie, a câștigat 0,42%, până la 73,72 USD.

Producția de petrol de șist în Statele Unite încetinește „din cauza unui val de ger care efectează anumite zone din Statele Unite”, explică analiștii DNB.

Prețurile au fost susținute mai degrabă de „temperaturile scăzute din Statele Unite decât de nivelul crescut de starea de anxietate privind o posibilă întrerupere a livrărilor din Orientul Mijlociu”, a comentat Tamas Varga, analist la PVM Energy.

În a patra lună de război între Israel și Hamas persistă riscurile unei regionalizări a conflictului. Pentagonul a anunțat sâmbătă că a „distrus” o rachetă antinavă lansată de houthi într-un nou atac descris drept acțiune de „autoapărare” împotriva acestor rebeli yemeniți care lovesc repetat navele comerciale care navighează în Marea Roșie și Golful Aden. 

Cu toate acestea, la începutul sesiunii de tranzacționare, prețurile  scăzuseră chiar, în condițiile în care Libia a anunțat reluarea lucrărilor la un important „zăcământ de petrol”, veste care a eclipsat, practic, temerile legate de situația din Marea Roșie”, notează analiștii DNB.

Compania Națională de Petrol (NOC) din Libia a anunțat duminică reluarea producției de petrol la zăcământul al-Charara, după o oprire de două săptămâni în urma protestelor muncitorilor, precum și ridicarea „stării de forță majoră”. Situat la aproximativ 900 km sud de Tripoli, al-Charara produce în mod normal 315.000 de barili pe zi, dintr-o producție națională de peste 1,2 milioane de barili pe zi.

În privința gazelor naturale, contractul futures TTF olandez, considerat reper european, a pierdut în jur de 4,3% coborând la 27,215 euro pe megawat oră (MWh), la scurt timp după ce a atins 26,60 euro, cea mai scăzută valoare din iulie.

În ciuda recentei perioade de frig care a cuprins Europa, prețurile continuă să scadă, din cauza „situației solide a ofertei”, explică analiștii de la Energi Danmark. Deși sunt foarte solicitate mai ales în aceste săptămâni de ger, rezervele de gaze afișează, în medie, un grad de umplere de 75% în țările Uniunii Europene, un nivel confortabil pentru această perioadă a anului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Birou. Foto: Freepik.com
Se schimbă Codul fiscal / Foto: Freepik
Foto: REUTERS
Adrian Nica, șeful ANAF
Bani. Freepik.com

Se schimbă banii în România. Anunţ de la BNR

Schimbare privind bancnotele româneşti.

HoReCa. Pexels.com
Lei și lingouri de aur / Foto: DCBusiness
Dumitru Chisăliță, președintele AEI
INS a publicat cifrele evoluției șomajului în România

ANOFM: Creştere a ratei şomajului

A crescut rata şomajului la finalul anului 2025.

Mugur Tolici
Benzinărie / Foto: Freepik
Muncitor în construcții / FOTO: Freepik
Aur. Freepik.com
Ghișeu / Foto: Freepik

Veste bună pentru românii cu credite în valută

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat în calculul...

Foto: Freepik.com
Pompier / Foto: Freepik

SAFE: Dotări de nivel occidental pentru ISU și DSU

România intră, prin programul european SAFE, într-o nouă...

Tether / Foto: Freepik
Fabrică / Foto: Arhivă
Amazon
Jerome Powell, șeful Fed
Euro. Foto: Freepik.com
Vizita in Germania
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
Hidroelectrica a s-a listat la Bursa de Valori București

Acţiunile Hidroelectrica au ajuns la un maxim istoric

Capitalizarea bursieră a companiei a urcat la 62,3...

Euro digital. Sursa: Freepik.com
Muncitor / Freepik
România / sursa foto: Freepik.com / frimufilms

Unde se trăieşte cel mai bine în România

Analiză privind calitatea vieţii în oraşele ţării.

Foto: Freepik.com

2025, primul an pe profit pentru Boeing de după 2018

Boeing a raportat marţi primul său profit net anual de...

13 februarie, zi cheie pentru finanţele României

Ministrul Finanţelor, declaraţii după întâlnirea cu...


pixel