Tranzacții de 99,72 milioane euro: BVB închide săptămâna pe roșu
Performanța negativă a fost...
După ce India a interzis exportul anumitor soiuri de orez, traderii sunt îngrijoraţi că ar putea urma o decizie similară şi pentru un alt produs alimentar: zahărul, transmite Bloomberg.
În ultima perioadă, lumea a devenit din ce în ce mai dependentă de exporturile de zahăr ale Indiei, pe măsură ce livrările mondiale sunt limitate. Precipitaţiile insuficiente care au căzut în unele zone agricole ale Indiei au alimentat îngrijorările că producţia de zahăr ar putea fi insuficientă, fiind posibil să scadă pentru al doilea an la rând, în sezonul care va începe în octombrie. Asta ar putea limita capacitatea de export a ţării sud-asiatice. Guvernul de la New Delhi a restricţionat deja vânzările peste hotare de grâu şi anumite soiuri de orez, pentru a proteja aprovizionarea şi preţurile pe piaţa internă, ceea ce ar crea noi tensiuni pe pieţele alimentare mondiale, perturbate deja de conflictul din Ucraina.
Interdicţia de export la orez este un semnal clar că Guvernul indian este îngrijorat cu privire la securitatea alimentară şi inflaţie, spune Henrique Akamine, analist la Tropical Research Services. "În prezent, există îngrijorarea că Guvernul va face ceva similar şi cu privire la zahăr", a adăugat Henrique Akamine.
Asociaţia producătorilor de zahăr din India se aşteaptă ca în acest an producţia să scadă cu 3,4% faţă de cea de anul trecut, până la 31,7 milioane de tone în sezonul 2023-24. Preşedintele Asociaţiei producătorilor de zahăr din India, Aditya Jhunjhunwala, estimează că producţia din acest an va putea acoperi cererea internă. În paralel însă, India ar urma să utilizeze mai multă trestie de zahăr pentru a produce biocarburant. Asociaţia se aşteaptă ca o cantitate de 4,5 milioane de tone de trestie de zahăr să fie direcţionată spre producţia de etanol, cu 9,8% mai mult decât anul trecut.
"La un asemenea nivel al producţiei, India ar putea să nu permită exporturile. Va trebui să urmărim cu atenţie dacă cantităţile de trestie de zahăr alocate pentru producţia de etanol vor fi acoperite în întregime" a spus Bruno Lima, analist la StoneX.
India a mai restricţionat exporturile de zahăr în trecut. În sezonul 2022-23, livrările peste hotare au fost plafonate la 6,1 milioane de tone, în scădere faţă de 11 milioane de tone în anul precedent. Pentru sezonul următor, analişti precum Henrique Akamine şi Bruno Lima se aşteaptă să fie autorizate exporturile a două-trei milioane de tone, ceea ce riscă să duce la noi creşteri de preţuri pe piaţa globală.
Cotaţiile futures la zahăr au crescut cu aproximativ 20% în acest an, chiar dacă sunt mai mici faţă de vârful atins în aprilie, când cotaţiile au ajuns la 26,83 cenţi pentru o livră, cel mai ridicat nivel de după 2011. Piaţa este îngrijorată că fenomenul meteo El Nino ar putea crea secetă în regiunea din sudul şi sud-estul Asiei, ceea ce ar afecta producţia de trestie de zahăr.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Performanța negativă a fost...
Ministrul Sebastian Burduja a...
Aceasta ar putea reprezenta...
Al doilea mare producător de oțel din lume are pretenții...
Agenția Națională de...
Precizări privind înscrierea...
Beko, Ford, Audi și Auchan sunt...
O strategie menită să asigure un echilibru între...
Companiile chineze își păstrează dolarii,...
Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...
Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...
Greenpeace România a câștigat...
Economia Germaniei a crescut...
Rubla rusească se depreciază...
La Palatul Victoria, a fost...
China anunţă că este dispusă să...
Curs valutar BNR, 21 noiembrie...
Florian Lixandru, candidatul...
Mutările şi cotaţiile...
Grupaj de știri.
La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...
Activitatea RAR este blocată...