Cotaţiile la cacao sunt la cel mai ridicat nivel din ultimii 44 de ani, în condiţiile în care îngrijorările cu privire la producţia mondială majorează costurile pentru producătorii de ciocolată, transmite Bloomberg.
La bursa de la New York, cotaţiile futures la cacao au crescut luni cu 2,5%, până la cel mai ridicat nivel de după 1979. În spatele acestor creşteri stau prognozele referitoare la recolte slabe în Coasta de Fildeş şi Ghana, principalii producători mondiali de cacao, tocmai când există semnale privind o îmbunătăţire a cererii.
"Situaţia cu privire la ofertă şi cerere rămâne una optimistă" susţine Jack Scoville, vicepreşedinte la Price Futures Group din Chicago.
Ingredient cheie
În aceste condiţii, cotaţiile la contractul cu livrare în luna decembrie au urcat până la 3.786 de dolari pe tonă, cel mai ridicat nivel înregistrat după luna ianuarie 1979. Preţurile au depăşit un vârf anterior atins în luna martie 2011, când războiul civil din Coasta de Fildeş a dus la interzicerea exporturilor de cacao.
Livrările de boabe de cacao în porturile din Coasta de Fildeş sunt cu aproximativ 16% sub media multianuală în acest sezon, a dezvăluit o sursă care a consultat datele oficiale. Analiştii se aşteaptă la al treilea an consecutiv de deficit pentru acest ingredient cheie în producţia de ciocolată.
Toate acestea se întâmplă într-un moment în care fenomenul meteo El Nino ameninţă să aducă secetă în Africa de Vest, ceea ce ar afecta şi mai mult culturile. În plus, cererea se îmbunătăţeşte şi ea, activitatea de procesare a boabelor de cacao în Europa fiind una peste aşteptări.
În trecut, deficitele de aprovizionare au împins în sus preţurile la cacao, în anii 1970, astfel că această marfă a atins un maxim istoric de 5.379 de dolari pe tonă în luna iulie 1977.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Finalul de an aduce o avalanșă de schimbări fiscale, iar...
De Ziua Națională, în timp ce România își celebrează...
Instituțiile publice primesc un...
Ziua de 1 Decembrie nu este...
Antreprenorii din agricultură...
Fluviul Dunărea va înregistra...
Banca Națională a României...
Elvețienii au respins duminică,...
ANAF a pus în dezbatere publică...
Activele Pilonului II au urcat...
Argintul urcă la un nou maximum...
Preşedintele Franţei, Emmanuel...
Numărul total al cardurilor active din România a ajuns,...
Elveţienii sunt chemaţi...
Cod galben de inundaţii în şase...
ANAF a publicat în transparență proiectul de ordin care...
Pachetul doi de măsuri fiscale...
UE deblochează legea pentru...
Peste 6.500 de avioane A320...
Guvernul schimbă HG 1096...
Europa se află în fața unei...
Produsele românești domină...
Rosneft, cel mai mare producător de petrol al Rusiei, a...