Prețurile la energie. Ministrul Muncii: Este posibilă orice variantă

Autor: Delia Gheață
Data publicării:
Ce promite ministrul Muncii
Ce promite ministrul Muncii
"Din păcate, creşterea preţurilor energiei a creat un deranj foarte mare din punct de vedere social. Suntem extrem de atenţi asupra a ceea ce se întâmplă cu preţurile din energie. Fluctuaţia foarte mare de la o lună la alta ne face să acţionăm pas cu pas”, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi, promițând că actuala guvernare nu va asista pasivă.

"De aceea vom fi atenţi la ceea ce se întâmplă. Dacă va fi nevoie de intervenţia statului după data de 31 martie cu siguranţă vom reacţiona. Nu vom sta pasivi", a spus ministrul, subliniind că este posibilă orice variantă care să vină în sprijinul consumatorilor afectaţi de creşterea preţurilor din energie, mai ales a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii.

"Este posibilă orice variantă, mai ales în rândul consumatorilor vulnerabili, dar şi în sprijinul IMM-urilor. Eu am o credinţă: cea mai bună protecţie socială este crearea unui loc de muncă. Noi suntem puşi în situaţia în care IMM-urile să îşi apere locurile de muncă, abia după aceea să implementeze măsuri economice, să creeze locuri de muncă. Pas cu pas, reacţie cu reacţie", spus Budăi.

În altă ordine de idei, el a estimat că, probabil intrarea la guvernare a făcut ca PSD să scadă în ultimele sondaje de opinie efectuate în rândul populaţiei. "Nu ştiu dacă neapărat PSD este într-o uşoară scădere. Probabil că sunt costurile intrării la guvernare", a spus ministrul Budăi.

Citește și Marius Budăi: PNRR OBLIGATORIU trebuie RENEGOCIAT

Citește și Energie. Schimbarea furnizorului în 24 de ore. ANRE s-a mobilizat

"Dacă ar fi fost să judecăm pragmatic, doar din punct de vedere politic, nu am fi intrat la guvernare. Dar nici nu ar fi avut România stabilitate economică. Adică suntem cu toţii conştienţi că o majoritate atât de firavă cum era cu PNL şi USR, după ce s-a desprins de PNL facţiunea Orban, era extrem de periculoasă în Parlament. Practic stăteau în trei-patru parlamentari. Nu era o chestie care să fie benefică pentru ţară", a declarat Marius Budăi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Târg imobiliar

Statul impune reguli dure pe piața imobiliară

Dezvoltatorii imobiliari vor fi obligați să le ofere...

Casa de schimb valutar: Foto: Oana Pavelescu
Contabili / Foto: Freepik

Scrisoarea ANAF care poate opri un control fiscal

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)...

Viktor Orban / Foto: MTI
Oameni de afaceri / FOTO: Freepik

ANAF schimbă formularul 300 de TVA: apare un nou decont

Agenția Națională de Administrare Fiscală a pus în...

Nicușor Dan
Fondurile PNRR vor fi controlate la sânge
Cele mai puternice fonduri de pensii își retrag banii din obligațiunile americane

Fondurile de pensii din Europa de Nord încep să fugă de SUA

Marii investitori instituționali din Europa de Nord...

Loto

Loteria Română vrea să demareze o campanie publicitară

Loteria Română organizează licitaţie deschisă pentru...

Oameni pe stradă / Foto: Freepik
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
ANAF
Documente. Freepik.com
Lucratori în fabrică

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...

Donald Trump, Davos
Ioana Dogioiu
Fregata HDMS Triton a Marinei Regale Daneze patrulează apele din regiunea arctică
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane
Targ de turism
Vot în Parlamentul European
Accident feroviar în Cartagena, Spania
Santierul M6, sectiunea SUD Statia Gara-Baneasa
Eoliene și panouri fotovoltaice / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Asigurări / Ilustrație: DCBusiness

pixel