Prima navă cu gaze naturale lichefiate din Australia a fost livrată Europei

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Prima navă cu gaze naturale lichefiate din Australia a fost livrată de Woodside în Europa.

Woodside Energy Group, cel mai mare producător independent de gaze din Australia, a anunţat luni că a expediat pentru prima dată spre Europa o navă cu gaze naturale lichefiate (GNL) din zăcământul australian North West Shelf, încărcătura urmând să ajute grupul german Uniper să compenseze livrările pierdute din Rusia, transmite Reuters.

Încărcătura de 75.000 de tone, echivalentul a 100 de milioane de metri cubi de gaze, a fost livrată în 27 noiembrie companiei Uniper Global Commodities SE la terminalul din Maasvlakte, a informat luni Woodside.

Aproape toate gazele naturale lichefiate din Australia sunt exportate în Asia şi foarte rar în America de Sud. În august, în contextul eforturilor Europei de a înlocui gazele importate din Rusia, au început discuţiile privind livrările de GNL din Australia.

"Continuăm să lucrăm la asigurarea livrărilor de gaze atât de necesare Europei din surse de încredere, cum ar fi Australia, şi prin urmare să ajutăm la întărirea siguranţei aprovizionării în timpul crizei declanşate de invadarea Ucrainei de către Rusia", a afirmat directorul diviziei de GNL a Uniper, Andreas Gemballa, într-o declaraţie comună cu Woodside.

Recent, directorul general al Woodside, Meg O'Neill, declara că se aşteaptă ca preţul gazelor naturale lichefiate să rămână ridicat în următorii ani, în urma ajustărilor de pe piaţă provocate de întreruperile în aprovizionare, în contextul sancţiunilor impuse Rusiei după invadarea Ucrainei.

"În urma invaziei, vedem că lumea încearcă să renunţe la hidrocarburile din Rusia, ceea ce înseamnă că cererea de gaze naturale lichefiate din locuri ca Australia este în creştere", a afirmat O'Neill.

"Ne aşteptăm ca preţurile să rămână la un nivel ridicat anul viitor, poate şi în următorii ani, în condiţiile în care lumea încearcă să reechilibreze livrarea şi furnizarea de gaze", a explicat O'Neill.

Piaţa globală a gazelor naturale lichefiate era deja sub presiune înaintea invaziei, din cauza lipsei investiţiilor din ultimii ani, a explicat şeful Woodside.

 

Vezi şi: Guvernul Ungariei: Plafonarea preţurilor la combustibili depinde de ritmul livrărilor de petrol din Rusia

 

Ungaria poate menţine după 1 ianuarie plafonarea preţurilor la combustibili doar dacă petrolul din Rusia este livrat fără întreruperi, iar rafinăria Mol din Szazhalombatta funcţionează continuu, a anunţat luni Guvernul de la Budapesta, transmite Reuters. În noiembrie 2021, Executivul stabilea că preţurile la benzină şi motorină nu pot depăşi 480 forinţi (1,27 dolari) pe litru la benzinării, sub preţurile actuale, de peste 500 de forinţi. Din cauza problemelor în aprovizionare, în iulie Ungaria a fost nevoită să elimine plafonarea preţului la carburanţi pentru firme.

"Putem menţine această măsură doar dacă livrările de petrol din Rusia sosesc fără întreruperi, iar rafinăria Szazhalombatta funcţionează continuu", a declarat un oficial guvernamental pentru Reuters.

Luna aceasta, Mol a redus temporar livrările de combustibil către unii retaileri, după ce livrările de petrol din Rusia prin conducta Drujba au fost mult sub nivelul normal.

Livrările de petrol către regiunile din Europa Centrală şi de Est printr-o secţiune a conductei Drujba au fost temporar suspendate luna aceasta, după ce o rachetă rusească a lovit o centrală electrică care furniza electricitate pentru o staţie de pompare.

În urma majorării preţului energiei, rata anuală a inflaţiei în Ungaria a atins 21,1% în octombrie, de la 20,1% luna precedentă.

Economiştii intervievaţi de Reuters se aşteaptă ca rata medie a inflaţiei să urce la 15% în 2023, de la un nivel de 14% aşteptat în 2022, creşterea preţurilor urmând să depăşească ţinta Băncii Centrale a Ungariei de 2% - 4% chiar şi în 2024. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Dobanzi. Foto: Freepik.com
Bani
Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Contabil / Foto: Freepik

Decizie ANAF: Formularul 204 intră pe reguli stricte

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a...

Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Curs valutar

Curs BNR: euro stabil, dolar în scădere, aurul urcă din nou

Leul a avut o evoluție mixtă în raport cu principalele...

ANAF / Foto: DCBusiness
Mugur Isărescu / Foto: Arhivă

CONFERINȚA "Quo Vadis 2026!" - Ediția a VIII-a

Ediția din 2026 a conferinței Quo Vadis continuă...

Sprijin pentru IMM-uri

Schema de ajutor de minimis pentru IMM-uri, aprobată de MIPE

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a...

Magazin de haine. Foto: Frepik.com
Dumitru Chisăliță / Foto: Cristian Nistor / Agerpres
Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu
Rompetrol

Rompetrol mai pune 13 benzinării pe hartă, din 2026

Rompetrol va inaugura, în 2026, un număr de 13 noi...

Inspector antifraudă, ANAF
Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Pompe petroliere / Foto: Freepik
Dacia 1300 / Foto: Pexels
Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC)
Tren de marfă / FOTO: Freepik
Bursă / Foto: Freepik
Foto: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Energie / Foto: Freepik

Energia scumpă sufocă economia. Analiză AEI

Energia scumpă sufocă economia: handicapul autoimpus al...

Impozite și taxe / Foto: Freepik
Plati online. Foto: Freepik.com
Renault / FOTO: Unsplash

pixel