Primul parteneriat real-estate&medical Cosmopolis-Affidea pentru deschiderea primei clinici din cel mai mare ansamblu rezidențial

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
O nouă investiție de sute de mii de euro
O nouă investiție de sute de mii de euro
  • O nouă investiție de sute de mii de euro
Opus Land Development, dezvoltatorul complexului rezidențial Cosmopolis, și Affidea marchează primul parteneriat real estate&medical din România. Ca urmare a acestui acord, în urma unor investiții de peste 200.000 de euro, în complexul rezidențial Cosmopolis a fost inaugurată prima clinică medicală.

Noua investiție vine în contextul în care nordul Capitalei și zona metropolitană sunt în continuă expansiune imobiliară, dar numărul de construcții noi și creșterea continuă a numărului de locuitori depășește cu mult investițiile făcute de mediul privat în deschiderea de noi policlinici, clinici și spitale private. Noua clinică din Cosmopolis se va adresa celor peste 12.000 de rezidenți din comunitatea ”closed gate”, dar și locuitorilor din zona de nord a Bucureștiului. 

Noua clinică medicală din Cosmopolis se întinde pe o suprafață de 140 mp

Cei peste 200.000 de euro au fost investiți pentru oferirea de servicii complete de medicină de familie, medicină generală, pediatrie și ginecologie, plus diagnostic imagistic ecografic.

„Acest parteneriat răspunde la nevoia crescută pentru acces la servicii medicale private în nordul Capitalei. Cel mai bun exemplu sunt chiar locuitorii din Cosmopolis, majoritatea angajați în mediul corporate, dar care lucrează de acasă în sistemul work from home. Ei vor avea acces atât la servicii de telemedicină, servicii care sunt moderne și inovative, dar în același timp au acces și la sistemul tradițional, în care îți cunoști medicul, te prezinți personal în clinică, dezvolți o relație personală și beneficiezi de servicii personalizate. Este încă o piatră de temelie pentru proiectului nostru, un ansamblu rezidențial complex, în care nu vindem metri pătrați ci oferim un stil de viață unic, care cuprinde toate caracteristicile unui oraș european”, a declarat Gabriel Voicu, Executive Vice President la SVN România și project manager al Cosmopolis.

“Suntem onorați și ne bucurăm să fim partenerul medical de încredere al Cosmopolis și al locuitorilor ansamblului,“ precizează Răzvan Predica, Country Manager Affidea / Hiperdia România.

Citește și Creditele Noua Casa, accesibile prin cele peste 1.000 de unități CEC Bank

Investiţiile totale derulate de Opus Land în acest an pentru dezvoltarea Cosmopolis se ridică la 29 de milioane de euro, cu o treime peste nivelul din 2020. Suma este utilizată atât pentru dezvoltarea de locuinţe cât şi pentru extinderea infrastructurii generale din Cosmopolis.  În acest an a fost deschis circulației al doilea drum de acces în complex, dinspre şi înspre Tunari. Cosmopolis a ajuns în prezent la peste 4.400 de locuinţe finalizate şi o comunitate care numără peste 12.000 de locuitori.

Despre Cosmopolis

Cosmopolis, cel mai amplu proiect rezidențial din România, va ajunge la finalul acestuit an la peste 4400 de locuințe finalizate și o comunitate de peste 12.000 de locuitori, în urma unor investiții cumulate de peste 350 de milioane de euro, una dintre cele mai mari investiții realizate într-un proiect imobiliar din România. Rezidenții beneficiază de o serie de facilități precum trasnsport public spre și dinspre Pipera, parcuri și locuri de joacă, plajă privată pe lacul natural din apropiere, 35 piscine exterioare, facilități pentru sport și recreere in aer liber, precum și primul strip mall din România. Locuitorii din Cosmopolis beneficiază tot în interiorul cartierului de grădinițe private, școală primară și centru de arte pentru copii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bani
Friedrich Merz / FOTO: Wikipedia

Germania: Conservatorii în frunte. AfD, scor istoric

Conform sondajelor la ieșirea de la urne, CDU/CSU au...

Muncitori montează panouri solare pe acoperișul unei case / Freepik
Sebastian Burduja / FOTO: Gov.ro
Germania / FOTO: Unsplash
Meta
Consultând evoluția bursei / FOTO: Freepik
Santorini / FOTO: Freepik

La Santorini pământul s-a mai calmat. Ce spun specialiștii

Autoritățile din Grecia monitorizează situația seismică

Dispreț total
comertul online - FOTO: Freepik@narawit_sukkasemsakorn
Volodimir Zelenski Ursula von der Leyen / Foto: president.gov.ua

Cum vor europenii să-l ajute pe Zelenski în fața lui Trump

Ursula von der Leyen merge luni la Kiev, iar Emmanuel...

Volodimir Zelenski / Foto: Președinția Ucrainei
BMW electric
munca la gri - FOTO: Freepik@creativeart
Javier Milei
starlink - FOTO: Freepik@alicephoto

Țara care plătește abonamentul Starlink pentru Ucraina

Care este țara europeană care plătește abonamentul...

Bună dimineața! O zi liniștită! / FOTO: Unsplash

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Despre ultimele decizii ale președintelui Trump, despre...

Este o veste bună pentru cele doua banci
Ședință de Guvern / Foto: gov.ro
Warren Buffett supranumit și Oracolul din Omaha
Tanczos Barna / FOTO: gov.ro
Alegeri în Germania / FOTO: Freepik
Bani / Foto: Freepik
Taxe
reciclarea textilelor - FOTO: Freepik
Criptomonede / FOTO: Unsplash
Avion de luptă Rafale / FOTO: https://www.facebook.com/thalesgroup
Donald Trump / FOTO: Wikipedia

Air Force One: Donald Trump "nu este mulțumit" de Boeing

Termenele de livrare care ar putea determina...

Elon Musk

Trei scenarii pentru Elon Musk: Un exercițiu de imaginație

Cel mai bogat om din lume, devenit mâna dreaptă a...


pixel