Prințul Harry, viață de coșmar. Ce ar vrea să facă

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Meghan și Harry s-au întors acasă
Meghan și Harry s-au întors acasă
Pandemia de covid-19 a distrus planurile prințului Harry și ale soției sale, Meghan Markle, iar viața nepotului reginei Elisabeta a II a Marii Britanii ”s-a transformat într-un adevărat coșmar”. În orice caz, așa susține redactorul șef al publicației Daily Mirror, Russell Myers, un observator neobosit al familiei regale. 

Citând surse din anturajul celor doi tineri, jurnalistul susține că Harry și Meghan s-au mutat la Los Angeles convinși fiind că planurile lor ambițioase vor prinde rapid viață. Cei doi soți visau să deschidă o proprie fundație și să câștige din discursuri rostite la diferite evenimente. Dar criza provocată de răspândirea noului coronavirus le-a încurcat socotelile. 

Măsurile sanitare impuse de autoritățile americane fac imposibilă organizarea unor reuniuni, conferințe sau alte asemenea acțiuni. În plus, Meghan, fostă vedetă a serialului Suits, ce spera să-și relanseze cariere, nu poate obține roluri, pentru că, tot din cauza noului virus, nu se mai filmează, deocamdată, nicăieri în lume, nu se mai fac castinguri. 

”Aveau gânduri mărețe și speranțe uriașe. Dar totul a fost blocat, pentru moment. Astfel că milioanele de dolari pe care credeau că le vor încasa din aparițiile lor în public, întârzie să vină”, declara Mayers pentru Radio New Zeeland. Prin urmare, prințul Harry nu își poate găsi o ocupație care să-l mulțumească, o situație care, afirmă jurnalistul britanic, l-a determinat chiar să ia legătura cu prietenii din flota Marii Britanii, rugându-i să nu-i retragă titlul de șef de ceremonii. 

Citește și Suma fabuloasă, plătită de Harry și Meghan pentru pază

Dar, pentru ca acest lucru să se întâmple, subliniază Mayers, prințul Harry ar trebui să restabilească relațiile cu bunica lui, cu toată familia regală. O perspectivă care nu îi surâde, dar, dacă lucrurile nu vor intra într-o oarecare normalitate, va trebui să o înfrunte. Mai ales că sunt probleme și din punct de vedere financiar. Deocamdată, Harry și Maghan au bani de la prințul Charles, care i-a promis fiului său să-l susțină un an de zile de la renunțarea, pe 8 ianuarie, la toate funcțiile oficiale ale familiei regale.

După aceea însă, cei doi trebuie să se întrețină singuri. Ceea ce nu va fi foarte simplu, având în vedere că Harry și Meghan locuiesc, la Los Angeles, într-o vilă de aproape 20 de milioane de dolari și cheltuiesc zilnic circa 7500 de dolari pentru gărzile de corp și paza reședinței. Toate acestea i-au agravat lui Harry problemele psihice, de care s-a plâns în trecut

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ilie Bolojan
Facturi. Sursa: Freepik.com
Firma saraca - patron bogat. Sursa: Freepik.com
Congresul CECCAR
Curier. Foto: pexels.com
Contabilitate / Foto: Freepik
ECOFIN / Foto: Comisia Europeană
WhatApp / Foto: Freepik

Sprijin pentru sezonul rece 2025-2026. Decizia Guvernului

Guvernul a aprobat cadrul legal care permite...

Salariu / Foto: pexels.com
Gaze naturale / Foto: Freepik
Sobă pe lemne / Foto: Freepik
Mină de suprafață / Foto: Freepik
Mugur Isarescu, guvernatorul BNR
Alexandru Nazare
BYD / sursa foto: Flicker.com / Dave Pinter
Lucrător în industrie / FOTO: Freepik
Bani
ANAF. Freepik.com
Foto: Facebook Bogdan Ivan
Gabriel Biriș
Bărbat cu telefon mobil și card de credit / Foto: Freepik
Blackout /FOTO: Freepik

pixel