Prințul Harry a decis: Numai după moartea reginei Elisabeta a II-a

Autor: Delia Gheață
Data publicării:
Așa consideră Harry că e mai bine
Așa consideră Harry că e mai bine
Un nou motiv ca prințul Harry și soția lui, Meghan Markle, să rămână în centrul atenției mass-media din Statele Unite și din Marea Britanie. O atenție care a fost, printre altele, una dintre cauzele care au determina cuplul să se despartă de familia regală și să renunțe se mute departe de Regatul Unit, spre deliciul presei mondene.

Astfel, cotidianul britanic Daily Mail a anunțat că al doilea volum al memoriilor la care lucrează prințul Harry va fi publicat numai după moartea reginei Elisabeta a II-a. O veste care, firește, a ridicat o serie de întrebări și va fi speculată din plin. Ce va cuprinde acea a doua parte a memoriilor? Ceva compromițător? 

Cum se întâmplă de obicei, vor curge și răspunsuri, care de care mai bizare și, mare din ele inventate, venite din surse ”apropiate” fie de prinț, fie de Meghan, fie de altcineva. De fapt, chiar și informația cu publicarea celei de a doua părți este tot pe surse, de la editura americană Penguin Random House.

Potrivit acesteia, Harry și Meghan au semnat un contract pentru patru cărți: două volume de dezvăluiri puse pe hârtie de fiul cel mic al prințesei Diana și un ghid pentru un stil de viață sănătos, scrie de fost actriță de la Hollywood, Meghan Markle. De precizat că soții au promis să semneze un contract cu editura care să le ofere cea mai mare sumă, licitația pornind de la 25 de milioane de dolari, estimându-se că s-ar putea ajunge la 35-40 de milioane de dolari.

Citește și LOVITURA de GRAȚIE a Prințului Charles pentru fratele său, Edward

Prima parte a memoriilor prințului Harry ar urma să fie lansată până la sfârșitul anului 2022. Editorul a menționat că Harry va descrie, în această carte, „experiențele, aventurile, pierderile și lecțiile sale de viață care l-au modelat ca persoană”.

Prințul lucrează la carte cu câștigătorul Premiului Pulitzer, John Moringer, co-autor al faimoasei autobiografii a lui Andre Agassi „Sincer”, în care sportivul a recunoscut că a detestat întotdeauna tenisul, care i-a adus faimă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF
Documente. Freepik.com
Lucratori în fabrică

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...

Donald Trump, Davos
Ioana Dogioiu
Fregata HDMS Triton a Marinei Regale Daneze patrulează apele din regiunea arctică
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane
Targ de turism
Vot în Parlamentul European
Accident feroviar în Cartagena, Spania
Santierul M6, sectiunea SUD Statia Gara-Baneasa
Eoliene și panouri fotovoltaice / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Asigurări / Ilustrație: DCBusiness
Bogdan Chiriţoiu / Foto: Oana Pavelescu
Bursă
Fregata Marinei Regale Daneze HDMS Triton patrulează apele din jurul regiunii arctice.
Donald Trump la Davos

Trump atacă politicile verzi ale UE în discursul de la Davos

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri, la...

Curs valutar / Foto: Freepik

Curs valutar BNR: aurul înregistrează un salt major

Banca Națională a României a publicat miercuri, 21...

Contabile se uită peste mai multe hârtii / Foto: Freepik
Curtea de Justiție a Uniunii Europene / Foto: Katarina Dzurekova / Flickr
Temu / Foto: DCBusiness
Dan Suciu
Tunelul Margina-Holdea
ONG-urile riscă să dispară
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan, discuții cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu

Premierul Ilie Bolojan s-a deplasat miercuri dimineaţă...

e-Factura / Foto: Freepik

pixel