Problemele de la Boeing afectează locurile de muncă de la Ryanair

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Ryanair va opera trei curse săptămânale
Ryanair va opera trei curse săptămânale
Ryanair a anunţat miercuri că va primi doar zece avioane Boeing 737 MAX din comanda sa de 210 aeronave, ceea ce a dus la închiderea a două baze şi reducerea, în vara viitoare, a capacităţii de transport la alte baze, fiind în pericol locurile de muncă, transmit Bloomberg şi Reuters. 

Începând din luna martie a acestui an, avioanele Boeing 737 MAX au interdicţie de zbor la nivel mondial după două catastrofe aeriene care au avut loc în decurs de cinci luni şi în care a fost suspectată o funcţionare defectuoasă a sistemului automat de stabilizare în zbor (MCAS) menit să împiedice intrarea avionului în picaj. Grupul aeronautic american speră că avionul său va reintra în serviciu până la finalul acestui an după modificările efectuate la sistemele software şi în programele de pregătire a piloţilor.

Lufthansa anulează 1.300 de curse aeriene

Pentru Ryanair livrarea avioanelor Boeing 737 MAX era esenţială pentru creşterea eficienţei flotei sale. Compania aeriană irlandeză făcuse o comandă de 210 aeronave Boeing 737 MAX şi spera să folosească 20 de aparate până în vara anului viitor.

Ryanair va închide în vara lui 2020 bazele sale din Nuremberg şi Stockholm Skavsta şi a anunţat că în anul financiar ce se va încheia la 31 martie 2021 estimează că va transporta 156 de milioane de pasageri, faţă de prognoza precedentă, de 157 de milioane de pasageri.

"Continuăm să lucrăm cu Boeing, cu angajaţii, cu sindicatele şi cu aeroporturile afectate pentru a minimiza reducerea capacităţilor şi a locurilor de muncă", a afirmat Eddie Wilson, director în cadrul Ryanair.

Miercuri, acţiunile Ryanair înregistrau la Bursa de la Dublin un avans de 0,9%, la 13,73 euro.

În noiembrie, grupul Ryanair a transportat 11 milioane de pasageri, în creştere cu 6% faţă de perioada similară din 2018. Dintre aceştia, 10,5 milioane de pasageri au fost transportaţi de Ryanair, iar 0,5 milioane de subsidiara sa Lauda din Austria.

Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa după numărul de pasageri, operează 21 de rute de pe aeroporturile din România, respectiv Bucureşti şi Craiova. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Nicusor Dan - FOTO: Agerpres
Ilie Bolojan / Foto: Facebook

Ilie Bolojan, despre acordul UE-Mercosur

Premierul Ilie Bolojan a explicat că decizia privind...

TikTok. Freepik.com
ilie bolojan - FOTO: Agerpres
Fabrica. Foto: Freepik.com
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Târg imobiliar

Statul impune reguli dure pe piața imobiliară

Dezvoltatorii imobiliari vor fi obligați să le ofere...

Casa de schimb valutar: Foto: Oana Pavelescu
Contabili / Foto: Freepik

Scrisoarea ANAF care poate opri un control fiscal

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)...

Viktor Orban / Foto: MTI
Oameni de afaceri / FOTO: Freepik

ANAF schimbă formularul 300 de TVA: apare un nou decont

Agenția Națională de Administrare Fiscală a pus în...

Nicușor Dan
Bursa de Valori București
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Fondurile PNRR vor fi controlate la sânge
Loto

Loteria Română vrea să demareze o campanie publicitară

Loteria Română organizează licitaţie deschisă pentru...

Oameni pe stradă / Foto: Freepik
ANAF
Cele mai puternice fonduri de pensii își retrag banii din obligațiunile americane

Fondurile de pensii din Europa de Nord încep să fugă de SUA

Marii investitori instituționali din Europa de Nord...

Documente. Freepik.com
Lucratori în fabrică

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...

Donald Trump, Davos
Ioana Dogioiu
Fregata HDMS Triton a Marinei Regale Daneze patrulează apele din regiunea arctică
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane

pixel