Problemele prosumatorilor. Volker Raffel (E.ON): ”Cu ce ajută mii de panouri fotovoltaice”

Autor: Mara Ivan
Data actualizării:
Data publicării:
Panouri solare
Panouri solare
Volker Raffel, CEO al E.ON România, a acordat un interviu agenției Agerpres, în care a vorbit inclusiv despre problemele prosumatorilor privite prin prisma necesității efectuării unor modificări legislative. 

”Cel mai mult mi-aş dori să nu se repete ceea ce s-a întâmplat anul trecut, şi prin asta mă refer la cele 15 modificări legislative cu impact major asupra sectorului energetic. Este important să existe un cadru legislativ stabil, previzibil şi transparent. În cazul în care evoluţiile ulterioare ar necesita unele schimbări, acestea trebuie să fie analizate înainte de a fi puse în aplicare, pe baza unui dialog serios. Este crucial ca deciziile să ţină cont de toate aspectele pieţei”, a spus Volker Raffel, întrebat fiind ce ar trebui schimbat pe partea de legislație. 

Bon fiscal în format fizic

Continuându-și ideea, CEO al E.ON România a dat exemplul instalării ”staţiilor de încărcare ultra-rapide (puteri de peste 600 kW într-o locaţie) pentru maşini electrice trebuie dublată de noi posturi de transformare, pentru că altfel reţeaua nu rezistă. Iar pentru asta este nevoie de simplificarea procesului de autorizare a construcţiei pentru amplasarea posturilor de transformare. Un alt exemplu: legislaţia europeană impune amplasarea de POS-uri (începând cu 2027) pentru a putea plăti cu cardul bancar sesiunile de încărcare a maşinilor electrice. În România, legea cere emiterea de bon fiscal în format fizic, prin intermediul aparatelor de marcat fiscale. De aceea este necesară adaptarea legislaţiei pentru a putea permite emiterea bonurilor în format digital, având în vedere faptul că staţiile de încărcare nu au fost proiectate pentru fi dotate cu aparate de marcat fiscale”, a explicat interlocutorul agenției Agerpres.

Compensarea valorică a facturilor

”Şi în ceea ce priveşte prosumatorii susţinem nevoia unor modificări legislative privind compensarea valorică a facturilor, la solicitarea clientului, înainte de scadenţa termenului de 24 de luni a facturilor de stoc (prin reportarea energiei produse, livrate şi necompensate prin mecanismul de compensare cantitativă). La fel şi pentru cei care au mai multe locuri de consum.

Dar reiau ideea că integrarea prosumatorilor nu poate fi făcută fără reţele de distribuţie care să facă faţă. Cu ce ajută mii de panouri fotovoltaice dacă acestea fie nu sunt conectate, fie nu funcţionează din cauza constrângerilor care ţin de reţea? Păi investiţi în reţele, ni s-ar putea spune! Asta şi facem şi vrem să investim şi mai mult. Dar oamenii trebuie să fie conştienţi că nimeni nu are o fabrică de bani acasă pentru a susţine aceste investiţii. Ele se regăsesc (recuperează) prin tarife. De aceea, nu a fost o decizie înţeleaptă să se îngheţe tarifele de distribuţie pentru un an, în aprilie 2022. Prin urmare, nu sunt dispus să accept ca operatorul sistemului de distribuţie să fie învinuit că întârzie în conectarea sistemelor fotovoltaice. În primul rând, pentru că Delgaz Grid, aşa cum am menţionat şi anterior, este în linie cu planurile de conectare, a redus timpii de execuţie şi a lansat o platformă dedicată prosumatorilor. Mai mult, în timp ce îngheţarea tarifelor a întârziat multe investiţii ale competitorilor noştri, acest lucru nu s-a întâmplat în ceea ce priveşte investiţiile noastre. Cu toate acestea, nu ne plângem de trecut - a fost o situaţie extraordinară”, a spus omul de afaceri.

Nu este o idee bună

Potrivit precizărilor sale, ”ANRE a anunţat amânarea celei de-a cincea perioade de reglementare cu un an. Criza a împiedicat o bună pregătire şi, de asemenea, este oarecum de înţeles faptul că, înainte de a stabili orientările pentru încă 5 ani, trebuie să te pregăteşti bine şi să vezi care sunt evoluţiile macroeconomice, cum ar fi rata inflaţiei, dobânzile de plată aferente investiţiilor etc. Dar prelungirea simplă cu încă un an a celei de-a patra perioade de reglementare nu este o idee bună. Nu trebuie să mai pierdem încă un an pentru tranziţia energetică. Trebuie să acţionăm consecvent astăzi. De exemplu, normele actuale ale ANRE limitează investiţiile noastre pentru consolidarea reţelei la 10% din total. Putem conecta rapid, dar acum începe adevărata problemă a reţelei electrice: pot apărea blocaje imediat după conectare în punctele de transformare, este nevoie de întărirea reţelei cu cabluri mai bune etc. Prin urmare, această limitare nu face decât să împiedice industria să rezolve cele mai urgente probleme.

De asemenea, nici limitarea investiţiilor în IT nu este de dorit, deoarece automatizarea ajută la reducerea duratei şi a extinderii geografice a întreruperilor, iar gestionarea inteligentă a blocajelor va permite circulaţia energiei produsă de sistemele fotovoltaice. Totodată, înlocuirea echipamentelor vechi de 40 de ani - aşa cum se prevede în prezent în stabilirea tarifelor - nu mai este suficientă. Trebuie să construim în paralel posturi de transformare cu tehnologii noi şi să instalăm cabluri care să facă faţă noilor condiţii”, a subliniat Volker Raffel, CEO al E.ON România. 

Sunt foarte curios

El a adăugat că ”puterea instalată a capacităţilor de generare a energiei prin panouri fotovoltaice o depăşeşte pe cea a unităţilor Centralei Nucleare de la Cernavodă. Dar toată această putere trebuie conectată la reţelele de energie, altfel devine de multe ori inutilă. Dacă energia produsă nu poate fi redistribuită corespunzător, atunci se pierde. Pentru a fi clar: cu sisteme energetice descentralizate, cu regenerabile şi, în viitor, hidrogen, avem chiar în faţa noastră cea mai mare transformare a sistemului energetic de la electrificare şi gazeificare încoace. Iar decizia din martie 2021 de a îngheţa tarifele de distribuţie ne-a aruncat deja cu un an în urmă. Sunt foarte curios să văd abordarea ANRE pentru următoarea perioadă de reglementare şi cum doreşte să atragă mai multe investiţii în reţelele de distribuţie chiar din 2024”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Un tren trece prin fața unor blocuri / Foto: Arhivă

Ordonanța trenuleț lasă trenurile ”ca-n gară”

Începând din acest weekend, călătorii care utilizează...

TikTok / Foto: EPA/ERIK S. LESSER / Agerpres
Un tractor ară câmpul / Foto: Freepik
Notar / Foto: Freepik
Bani / Foto: DCBusiness
Magazin Ikea din Polinia / Foto: Google Maps

Mine antitanc la Ikea! Gafă de proporții în Polonia

Un incident bizar în Polonia a dus la demiterea unui...

Bursa / sursa foto: Freepik.com / frimufilms
Ola Kalenius / Foto: Mercedes

Șeful Mercedes cere investiții reciproce între UE și China

Directorul Mercedes-Benz, Ola Källenius, sugerează o...

TikTok / sursa foto: Pexels.com / cottonbro studio

TikTok dispare din SUA. Google și Apple au șters aplicația

Serviciile TikTok au fost suspendate în Statele Unite,...

Microsoft ajunge pe locul trei în industria jocurilor video
Știrile dimineții / Foto: Freepik

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Astăzi aducem în prim-plan cele mai importante subiecte...

Adrian Câciu
Contabil
Flacără la aragaz / Foto: Freepik
Baterii pentru stocarea energiei / Foto: Freepik
TVA
Fabrică de imbuteliere Pepsi

Pepsi, dată în judecată în SUA de protecția consumatorului

Comisia Federală pentru Comerț (FTC), instituția care...

Exploatare de litiu
Fermieri stau pe o combină agricolă / Foto: Freepik
Vaporul eCSOV

A început marea electrificare a transportului naval

Industria navală face pași importanți către un viitor...

ByteDance, compania mamă a TikTok
Stațiune de schi
FMI
Agenție BRD
Foto: Pexels.com
foto: pexels.com

pixel