Producătorul auto Stellantis oferă salarii mai mari cu 14,5% pentru sindicaliștii UAW, în încercarea de a preveni greva

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Fabrica auto
Fabrica auto
Constructorul auto american, Stellantis, a oferit vineri creșteri salariale pe termen de patru ani muncitorilor săi, reprezentați de United Auto Workers (UAW), în timp ce se străduiește să evite o grevă costisitoare.  

Oferta constructorului auto mărește salariile muncitorilor cu 14,5% pe durata celor patru ani ai acordului propus pentru majoritatea celor aproximativ 43.000 de lucrători reprezentați de UAW. Angajații mai noi ar primi o creștere de 27% a salariilor inițiale și o perioadă de timp mai scurtă - șase ani, față de opt ani în cadrul acordului actual - pentru a avansa la nivelul salarial maxim.

Actualele contracte dintre UAW și cei trei producători auto din Detroit vor expira joi, la ora 23:59. Liderii sindicali au amenințat cu greve dacă nu se va ajunge la un acord până la acea dată. UAW nu a mai declanșat niciodată în istoria sa greve majore simultan împotriva tuturor celor trei companii.

Oferta Stellantis prevede, de asemenea, ca angajații săi reprezentați de UAW să primească o "plată unică de protecție împotriva inflației" de 6.000 de dolari în primul an al acordului și un total de 4.500 de dolari în plăți suplimentare în următorii trei ani.

În plus, propunerea ar face ca ziua de 1 iunie să devină o sărbătoare plătită pentru lucrători, conform actualizării acordului dintre muncitori și constructorul auto Stellantis.

Vicepreședintele UAW, Rich Boyer, a declarat pentru CNBC că negocierile sunt în curs de desfășurare și vor continua în speranța de a obține un acord înainte de termenul limită. În cazul în care nu se va ajunge la un acord, sindicatul va lua măsurile corespunzătoare, a spus el.

Creșterea salarială propusă de Stellantis este mai mare decât cea primită de angajații General Motors și Ford Motor, care au primit propuneri de majorări de 10% și, respectiv, 9%. Cele două companii au propus, de asemenea, bonusuri suplimentare de ratificare pe care Stellantis nu le-a oferit.

Totuși, acordul propus rămâne departe de cererile sindicatului, care includ, printre altele, o creștere a salariului cu 40%, o săptămână de lucru de 32 de ore și restabilirea planurilor de pensii de tip tradițional. Doar aproximativ 30% dintre lucrătorii reprezentați de UAW la Stellantis - cei angajați înainte de octombrie 2007 au în prezent planuri de pensii.

Președintele UAW, Shawn Fain, a respins ofertele venite atât de la GM, cât și de la Ford ca fiind insuficiente. El a calificat oferta GM, prezentată joi, drept "o propunere jignitoare care nu se apropie de un acord echitabil pentru muncitorii auto din America".

Citește și: Ford mărește salariile angajaților după ce aceștia au amenințat cu greva

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Nicușor Dan - FOTO: Agerpres
Chatgpt. Freepik.com
Economii. Sursa: Freepik.com

Probleme tehnice la sistemul de achiziționare a rovinietei

Sistemul de achiziționare a rovinietei este blocat din...

STB București: Prețurile călătoriilor ar putea crește

Primăria Capitalei propune creșterea tarifelor pentru...

Nicusor Dan - FOTO: Agerpres
Ilie Bolojan / Foto: Facebook

Ilie Bolojan, despre acordul UE-Mercosur

Premierul Ilie Bolojan a explicat că decizia privind...

TikTok. Freepik.com
ilie bolojan - FOTO: Agerpres
Fabrica. Foto: Freepik.com
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Târg imobiliar

Statul impune reguli dure pe piața imobiliară

Dezvoltatorii imobiliari vor fi obligați să le ofere...

Casa de schimb valutar: Foto: Oana Pavelescu
Contabili / Foto: Freepik

Scrisoarea ANAF care poate opri un control fiscal

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)...

Viktor Orban / Foto: MTI
Oameni de afaceri / FOTO: Freepik

ANAF schimbă formularul 300 de TVA: apare un nou decont

Agenția Națională de Administrare Fiscală a pus în...

Nicușor Dan
Bursa de Valori București
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Fondurile PNRR vor fi controlate la sânge
Loto

Loteria Română vrea să demareze o campanie publicitară

Loteria Română organizează licitaţie deschisă pentru...

Oameni pe stradă / Foto: Freepik
ANAF
Cele mai puternice fonduri de pensii își retrag banii din obligațiunile americane

Fondurile de pensii din Europa de Nord încep să fugă de SUA

Marii investitori instituționali din Europa de Nord...

Documente. Freepik.com
Lucratori în fabrică

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...


pixel