Programele RABLA. Cu cât mașina este mai veche, cu atât mai bine

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Care este avantajul acestei chestiuni
Care este avantajul acestei chestiuni
Anul acesta, programele Rabla oferă mai multe noutăți, inclusiv posibilitatea de a casa două mașini pentru o singură primă de casare. 

De asemenea, cei interesați să-și înlocuiască mașina veche cu bani de la stat pot primi cu 1.500 de lei în plus față de prima de casare în cazul în care mașina de care vor să scape are vechime mare, dar și un nivel ridicat de poluare. 

Mai exact, regulile programelor Rabla pentru acest an, cuprinse în Ordinele Ministerului Mediului nr. 180/2022 (Rabla Clasic) și nr. 179/2022 (Rabla Plus – achiziția de mașini electrice sau hibride), apărute acum câteva zile, stabilesc că, indiferent de program, adică e valabil și pentru Rabla Plus, spre deosebire de ce reguli erau până acum, cei interesați să își cumpere o mașină nouă cu bani de la stat vor trebui să predea o mașină uzată.

Iar dacă mașina predată are și o vechime mare, dar și un nivel ridicat de poluare, cei care le casează primesc 1.500 de lei în plus față de prima de casare, sub forma unui ecobonus. Suma se acordă pentru casarea unui “autovehicul uzat cu o vechime de cel puțin 15 ani de la data fabricației și care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară”, după cum apare în fiecare dintre cele două ordine.

Nu numai regula privind casarea, în mod obligatoriu, a unei mașini, indiferent de care dintre cele două programe Rabla vorbim, a apărut recent, ci și posibilitatea de a casa două mașini pentru o singură primă de casare, care astfel va fi mai mare, dar nu dublă ca valoare, relatează Avocatnet.

Concret, atunci când se casează două mașini vechi, în cazul programului Rabla Clasic, valoarea primei de casare este de 9.000 de lei (pentru o singură mașină casată, prima este de 6.000 de lei), în timp ce, în cazul programului Rabla Plus, ecotichetul are valoarea de 54.000 de lei pentru achiziția unei mașini electrice sau pe hidrogen (51.000 în cazul casării unei singure mașini) și 29.000 de lei pentru cumpărarea unei mașini hibride (26.000 pentru casarea unei mașini).

Citește și Programele Rabla Clasic și Rabla Plus au fost modificate. Se dau mai mulți bani

Pe lângă aceste valori, se mai pot adăuga la sumele primite de la stat și alte sume, ceea ce ar duce valoarea maximă a ajutorului financiar ce poate fi primit în cazul Rabla Clasic la 16.500 de lei (circa 3.300 de euro), în timp ce sumele maxime ce pot fi primite prin programul ce permite cumpărarea de mașini pur electrice sau hibride, adică Rabla Plus, pot ajunge la 55.500 de lei (aproximativ 11.200 de euro).

Pentru a putea beneficia de banii de la stat pentru achiziționarea unui autoturism nou, persoanele interesate trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

- să aibă domiciliul sau reședința în România;

- să îndeplinească obligațiile de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor și contribuțiilor către bugetul de stat și bugetul local;

- să se înscrie la un producător validat în vederea achiziționării unui autovehicul nou, obținând nota de înscriere;

- să predea autovehiculul uzat unui colector autorizat;

- să radieze din evidența circulației autovehiculul uzat;

- să prezinte producătorului validat informații privind distrugerea și radierea din evidența circulației a autovehiculului uzat;

- să achiziționeze autovehiculul nou de la producătorul validat care a eliberat nota de înscriere.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Foto: pexels.com
Nicusor Dan

Nicușor Dan, anunț de ultimă oră

Nicușor Dan, președintele României, face un anunț de ultimă oră legat de...

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară - FOTO: Freepik@Drazen Zigic

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară

Numărul salariaților din Capitală, ușor mai mic față de...

Diana Buzoianu

Avize de mediu mai rapide și digitalizare totală în 6 luni

Ministerul Mediului anunță o reformă majoră cu impact...

Ferma. Foto: Pexels.com
Bursa de la București /FOTO: Facebook BVB

BVB pierde 7,36 miliarde de lei într-o săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat săptămâna...

Casa Națională de Pensii, anunț pentru pensionari

Casa Națională de Pensii a publicat cifrele oficiale. Ce...

Pe telefon / FOTO: Freepik
Radu Miruță, ministrul Economiei
Inteligență artificială/ FOTO: Freepik

România, sub media UE la utilizarea AI de către tineri

Aproape două treimi dintre tinerii din UE folosesc...

ANPC continuă controalele / Foto: Arhivă
Sultan Ahmed bin Sulayem
autostrada boita cornetu - FOTO: Captură video@Cristian Pistol
asfaltare. Freepik.com
Șofer de camion / Foto: Freepik
RAdu Miruță - FOTO: Agerpres
Record istoric de turiști români în Bulgaria. Creștere de peste 50% față de perioada prepandemică - FOTO: Arhivă personală
Keir Starmer - FOTO: Agerpres
Lukoil
Portul Constanța
Alexandru Nazare
Este o veste bună pentru cele doua banci
Marco Rubio / FOTO: Wikipedia
Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani - FOTO: Freepik@gioiaphoto

Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani

Valentine’s Day 2026 marchează cea mai scumpă Zi a...

Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Documente. Freepik.com
Oameni de afaceri / Foto: Freepik

Economia încetinește brusc, IMM-urile cer plan de salvare

Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR)...


pixel