Programul IMM Invest Plus a fost suprasubscris cu peste 350%

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
IMM INVEST
IMM INVEST
Cele 19 de bănci înscrise în programul IMM Invest Plus au solicitat un plafon de peste 21,9 miliarde de lei, ceea ce reprezintă un grad de suprasubscriere de 352,67%, raportat la plafonul total aprobat în vederea emiterii de garanţii de către Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) în cadrul acestei scheme de ajutor de stat.

"FNGCIMM a finalizat centralizarea cererilor de înscriere în program ale finanţatorilor, analizarea datelor şi a informaţiilor furnizate referitoare la dimensionarea plafoanelor de garantare solicitate în vederea acordării de garanţii, iar rezultatele obţinute arată că atractivitatea Programului IMM Invest Plus este la cel mai înalt nivel. Pe baza volumului finanţărilor pe care estimează că le vor acorda în 2023, cele 19 de bănci înscrise în programul IMM Invest Plus au solicitat un plafon total de 21.947.017.075 lei, înregistrându-se astfel un grad general de suprasubscriere de 352,67%, raportat la plafonul total aprobat în vederea emiterii de garanţii de către FNGCIMM în cadrul schemei de ajutor de stat IMM Invest Plus, pentru componentele gestionate de către acesta, în valoare de 6.223.044.627 lei", se arată în comunicatul Fondului, remis miercuri AGERPRES.

Cel mai mare interes l-a suscitat Subprogramul Agro IMM Invest cu un grad de suprasubscriere de 675,14% pentru un plafon aprobat de 150.046.348 lei.

Subprogramul IMM Invest România dispune şi în 2023 de cea mai mare valoare a plafonului alocat, 4.419.053.530 lei, gradul de subscriere înregistrat fiind de 331,13%.

"Cererea este semnificativă şi pentru celelalte subprograme, plafoanele solicitate depăşind semnificativ plafoanele alocate şi aprobate prin Ordinul nr. 938/184/388/47/09.02.2023. Cu un plafon disponibil de 802.377.075 lei, IMM Prod a înregistrat un grad de subscriere de 415,21% iar pentru Garant Construct, componenta destinată susţinerii proiectelor de investiţii pentru IMM-urile şi întreprinderile mici cu capitalizare de piaţă medie din sectorul construcţii gradul de subscriere este de 351,18% pentru un plafon aprobat de 750.567.674 lei", se menţionează în comunicat.

Componenta Garant Construct destinată susţinerii proiectelor de investiţii de scară mică pentru unităţile administrative - teritoriale, care presupun finanţarea unor activităţi din domeniul construcţiilor, are un grad de subscriere de 330,69% iar plafonul alocat este de 101.000.000 lei.

Instituţiile financiare înscrise in Program sunt: Banca Transilvania, ING Bank, BCR, Unicredit Bank, CEC Bank, Raiffeisen Bank, BRD, Eximbank, OTP Bank, First Bank, Intesa Sanpaolo Bank, Alpha Bank, Procredit Bank, Patria Bank, Libra Internet Bank, Vista Bank Romania, Garanti Bank, Techventures Bank şi Banca Română pentru Credite şi Investiţii.

Potrivit sursei citate, aplicaţia programului este deschisă, întreprinzătorii se pot înscrie pe www.imminvest.ro pentru a beneficia de facilităţile de finanţare oferite prin Programul IMM Invest Plus, cel mai mare parteneriat public-privat din România.

Bilanţul celor trei ani de implementare 2020-2022 a IMM Invest înregistrează peste 65.000 de garanţii acordate, în valoare de peste 41 miliarde lei, care au susţinut credite de peste 48 miliarde lei. În urma acestei injecţii de capital în economie, peste un milion de locuri de muncă au fost salvate.

Citește și: FNGCIMM a dat garanţii în valoare de 163 de miliarde de lei în 20 de ani de activitate

În 2022 au accesat Programele IMM Invest respectiv IMM Invest Plus circa 19.000 de antreprenori care au obţinut credite de peste 17 miliarde lei.

Valoarea garanţiilor acordate în anul 2020 reprezintă 28,4% din valoarea tuturor garanţiilor acordate de FNGCIMM în 18 ani activitate desfăşurată în perioada 2002 - 2019. În anul 2020, numărul garanţiilor acordate s-a dublat comparativ cu anul precedent, iar valoric creşterea a fost de 349%, programul IMM INVEST având o contribuţie majoră la această creştere.

IMM Invest România facilitează accesul la finanţare al întreprinderilor mici şi mijlocii şi întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie, inclusiv start-up-urilor, prin accesarea unuia sau a mai multor credite pentru realizarea de investiţii sau credite/linii de credit pentru capital de lucru, inclusiv pentru refinanţarea altor credite de investiţii sau cheltuieli destinate achiziţiei de părţi sociale şi acţiuni.

Agro IMM Invest este dedicat întreprinderilor mici şi mijlocii şi întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie, inclusiv start-up-urilor, din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii şi sectorului alimentar. Componenta IMM Prod are ca obiectiv acordarea de garanţii guvernamentale solicitate pentru asigurarea lichidităţilor şi finanţarea investiţiilor de către IMM-uri, inclusiv start-up-uri, care activează în sectoare productive.

Componenta Garant Construct are ca obiectiv acordarea de garanţii guvernamentale pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice, susţinerea investiţiilor în domeniul energiei verzi şi alinierea la obiectivele de mediul implementate de: IMM-uri şi întreprinderi mici cu capitalizare de piaţă medie din sectorul construcţiilor, inclusiv start-up-uri, precum şi arhitecţi şi birouri individuale de arhitectură, respectiv Unităţi Administrativ Teritoriale (municipii, oraşe, comune).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bursa de Valori București
Ministrul Marcel Boloș / FOTO: Facebook
Stație de transformare / Foto: Freepik
ArcelorMittal

ArcelorMittal amână investițiile verzi planificate în UE

Al doilea mare producător de oțel din lume are pretenții...

Cu ochii pe mesaje / FOTO: Freepik
foto: pexels.com
Concedieri / sursa foto: Freepik.com / Drazen Zigic
Aragaz / FOTO: Unsplash

Ungaria caută noi surse de aprovizionare cu gaz natural

O strategie menită să asigure un echilibru între...

Om de afaceri / FOTO: Freepik

Companiile chineze se agață de dolarul american

Companiile chineze își păstrează dolarii,...

Date ROBOR

A crescut ROBOR. Veste proastă pentru cei care au credite

Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...

Un tractor ară câmpul / Foto: Freepik

AFM. Încep înscrierile în programul Rabla pentru Tractoare

Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...

Palatul CEC
Germania. Foto: Ingo Joseph - Pexels
Ruble
Ministrul Adrian Câciu / FOTO: Gov.ro
SUA-China / FOTO: Freepik
Banca Naţională a României
Wall Street
Bună dimineața!
Tehnologie avansată / FOTO: Freepik

Suedezii propun asistentul virtual cu ”mii de fețe”

La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...

Centrala Iernut a Romgaz / Foto: Romgaz
Marcel Ciolacu

Guvernul prelungește plafonarea prețului la energie

Premierul Marcel Ciolacu a făcut un anunț important...

Cu mâna întinsă / FOTO: Wikipedia

pixel