Programul Investeste in tine debutează, luni, la CEC

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Prim-ministrul Viorica Dăncilă a anunţat că, începând de luni, pot fi accesate de la CEC credite în cadrul programului "Investeşte în tine". 

"Un alt proiect ajuns la maturitate este 'Investeşte în tine'. Vor fi semnate astăzi toate documentele necesare pentru începerea efectivă a acestui program destinat românilor care au nevoie de finanţare pentru o mai bună pregătire profesională. Este un proiect adresat, în primul rând, tinerilor cu vârsta între 16 şi 26 de ani, care pot accesa un credit de până la 40.000 de lei, dar şi celor cu vârste între 26 şi 55 de ani, care pot lua credite de până la 35.000 de lei. Dacă persoana care apelează la acest împrumut este salariat, poate contracta încă 20.000 de lei", a declarat Dăncilă, joi, la Palatul Victoria.

Potrivit şefei Guvernului, dobânda pentru aceste împrumuturi va fi suportată de la bugetul de stat, iar anii de cursuri sau de studii reprezintă perioadă de graţie.

"Banii împrumutaţi în aceste condiţii avantajoase pot fi folosiţi pentru cheltuieli în educaţie, sănătate, investiţii imobiliare, cultură, sport, efectuate de oricare dintre membrii familiei beneficiarului. Aşadar, începând de luni, oamenii pot merge la banca parteneră, respectiv CEC, pentru a accesa aceste credite", a spus premierul.

Prim-ministrul Dăncilă a participat la ceremonia de semnare a documentelor de garantare şi de plată pentru programul "Investeşte în tine".

Documentele au fost semnate de Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice, de Ion Ghizdeanu, preşedintele Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, de Alexandru Petrescu, directorul general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, de Stere Farmache, directorul general al Fondului Român de Contragarantare, şi de Mihaela Popa, preşedintele CEC Bank.

Mihaela Popa a declarat că programul "Investeşte în tine" va da CEC Bank posibilitatea să atragă tineri. "Acest program ne dă posibilitatea să atragem în sucursalele şi agenţiile noastre (...) oameni tineri cu care vrem să legăm parteneriate de lungă durată, oameni care vor aduce un alt suflu instituţiei CEC Bank", a spus Popa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca. Foto: Freepik.com

Economiștii Fed cuceresc băncile centrale din Europa și Asia

De la Turcia la Italia, tot mai multe bănci centrale...

Document. Foto: Freepik.com
Cripto / FOTO: Freepik
Declarația unică - Foto ilustrativ
Euro digital. Sursa: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Florin Jianu
Jeffrey Epstein / Foto: DoJ
Vaci. Foto: Pexels.com
Schimb valutar. Freepik.com
Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Carrefour Baneasa, închis de ANPC / Foto: Crișan Andreescu
Bani. Foto: Freepik.com
BNR: Indice ROBOR

ROBOR, în scădere. Veşti bune pentru românii cu credite

Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...

Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare

pixel