Ridicarea plafonului până la care poate fi achiziţionat un apartament prin Programul Noua Casă este total în dezavantajul beneficiarilor care vor plăti preturi mai mari, a statului (garantii mai mari = datorie publică mai mare), dezechilibrant pentru piaţa creditelor imobiliare şi discriminatoriu faţă de beneficiarii programului Prima Casa, explică Adrian Câciu.
El amintește că Programul "O familie, o casa", aprobat prin Legea nr. 40/2020, avea un plafon de achiziţie a unui apartament de 70.000 euro. Programul Prima Casa avea un plafon de 65.000 euro. 65% din total credite imobiliare sunt credite Prima Casa, deci este evident că existenta acestor plafoane a ajustat si piata preţurilor la imobiliare menţinând-o într-un echilibru, concluzionează analistul.
”Vă invit să faceţi un exerciţiu de imaginaţie şi să vă închipuiţi ce înseamnă ridicarea plafonului la 140.000 euro pe unitate locativă având în piaţă aceleaşi unităţi locative care se valorificau la 60-70 mii euro”, scrie în continuare profesorul ASE pe pagina sa de Facebook.
Citește și Programul ”Noua Casă”. Dancă: Sunt câteva modificări importante
Va fi o explozie a preturilor in imobiliare, susține Adrian Câciu. O creştere a preturilor între 25 şi 50%. Enorm! În context de criză să ai creştere artificială de preţuri încurajată prin măsuri statale este dezastru socio-economic. Dar şi o creştere semnificativă a riscului aparitiei creditelor neperformante. Este evident că oamenii vor dori ceva mai scump, mai mare, chiar dacă există riscul să nu poată plăti timp de 30 de ani ratele. Dar ce ne facem dacă acel "mai scump şi mai mare" este vechiul "mai ieftin si la fel de mare"?, întreabă retoric analistul.
Cine profită? Si de ce se face acest lucru pe seama statului care garantează valori care vor fi evident supraevaluate? Sunt curios ce spune BNR despre acest subiect.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Oficiul Român pentru Drepturile...
Prețurile aurului și ale altor...
Guvernul este nevoit să decidă...
Gigantul auto Ford a...
Datoriile firmelor către stat au urcat la 77,8 miliarde...
România își schimbă strategia...
Sistemul de pensii private...
Spotify a raportat marţi un profit net de 2,212 miliarde...
Parlamentul European și-a...
Autoritățile centrale și...
Leul a câștigat teren marți, 10...
Asigurările voluntare de...
Prețurile carburanților din...
În timp ce fermierii din vestul...
Alphabet, compania-mamă a...
A fost lansată licitaţia...
Ediția din 2026 a conferinței Quo Vadis continuă...
Banca Națională a României își...