Protestul contabililor. Marian Bratu (Tax Advisors): Trebuie să te duci la sursă, nu să-i pedepsești pe toți

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Contabilii au pornit în marș spre ANAF
Contabilii au pornit în marș spre ANAF
EXCLUSIV
Marian Bratu, membru fondator al Asociației Tax Advisors, a vorbit, într-un interviu acordat în exclusivitate jurnalistului Vlad Roibu, de la DCBusiness, despre problemele contabililor, despre cum trebuie rezolvate lucrurile. ”Te duci la vârf, dacă îți permit politicienii, ca să zic așa și după aceea cobori progresiv, după ce le-ai rezolvat pe acelea. Dar nu așa, nu la modul acesta, nu faci haos”.

”Viața contabililor era complicată și înainte. Foarte multe termene, foarte multe lucruri de rezolvat. Multe chestiuni mărunte, care nu se văd de cei care nu lucrează în domeniu, dar care trebuie făcute”, a declarat interlocutorul jurnalistului Vlad Roibu. 

Peste noapte, înseamnă haos

El a subliniat că, venind cu ”noile măsuri însă, lucrurile se amplifică exponențial. S-au introdus termene noi, iar oamenii nu vor mai avea când să își ia concedii. O să meargă dintr-un termen, în alt termen și alt termen. 

Lucrurile nu pot continua așa, pentru că ultima dată când am verificat, tagma aceasta a contabililor și economiștilor era alcătuită din oameni. Dacă vrei să faci automatizare și digitalizare, tu ca stat trebuie să vii să faci primul pas, să pregătești, să asiguri resursele și după ce te convingi că lumea le poate accesa, abia după aceea vii și le implementezi. Dar peste noapte înseamnă doar haos. Nimeni nu poate, peste noapte, să ducă la îndeplinire ceea ce se cere”, a subliniat Marian Bratu. 

Dacă îți permit politicienii 

Întrebat cum trebuie făcută digitalizarea, cum poate fi rezolvată situația creată, el a precizat că ”măsurile care vin acum și se implementează sunt pentru acei antreprenori care oricum făceau raportări și înainte. Cei care nu făceau raportări sau nu făceau plăți vor fi în aceeași situați, indiferent dacă au mai multe, mai puține, este pe aceeași linie. 

Vrei să le reduci acest lucru, ai informații că nu recuperezi tot TVA-ul, trebuie să te duci la sursă, nu să-i pedepsești pe toți pentru cei care fac astfel de fapte. Trebuie să îi identifici. Și trebuie să pleci de sus, nu pleci de la cel mic, care are trei facturi, cinci facturi, se chinuie să supraviețuiască.

Te duci la vârf, dacă îți permit politicienii, ca să zic așa și după aceea cobori progresiv, după ce le-ai rezolvat pe acelea. Dar nu așa, nu la modul acesta, nu faci haos. 

Ați primit de la vreo spălătorie auto bon? Sunt o grămadă de astfel de domenii. Le identifici, te duci acolo, vezi care sunt problemele, încerci să-i ajuți pe oameni să se conformeze voluntar, dar nu arunci pe spinarea altora poveri peste poveri, pentru că nu le mai pot duce. În ultimă instanță, suntem oameni și noi”, a subliniat Marian Bratu.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Finanțare / FOTO: Freepik

Adrian Nica, vești despre facturarea persoanelor fizice

Emiterea facturilor de către persoanele fizice a stârnit...

Donald Trump
Butoaie cu petrol / Foto: Freepik
Florin Bănică
Banca Națională a României
Donald Trump / Foto: Casa Albă
Friedrich Merz, cancelarul Germaniei
Proteste în Iran
Viscolul a închis mai multe drumuri
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Aeroportul din Sifia, Bulgaria / Foto: Wikipedia
Cimitir de mașini
ANAF schimbă foaia / Foto: Freepik
Un timp de stat în casă
La benzinărie
STB emite bilete valabile o oră
Casă de schimb valutar
Muncitori într-o fabrică de confecții / Foto: Ministerul Muncii
Centru de date / Foto: Freepik
Google Rusia / Grafică: DCBusiness

A 11-a ramă Coradia Stream a intrat în flota CFR Călători

Cea de-a 11 ramă electrică Coradia Stream, din lotul de...

Donald Trump prezenta lista tarifelor la începutul celui de-al doilea mandat al său / Foto: Casa Albă

Lovitură pentru Trump: Curtea Supremă îi blochează tarifele

Donald Trump a suferit un nou eșec juridic după ce...

Alexandre Bombarde, CEO Carrefour
Taxa pe stâlp vizează inclusiv contrucțiile din agricultură / Foto: Freepik

pixel