Dosarul Epstein. CEO-ul gigantului portuar din Dubai a demisionat
Sultan Ahmed bin Sulayem, unul...
O veste care, pentru președintele Putin a picat la țanc. De ce? Dincolo de orice, pentru că i-a oferit, practic, mână liberă în privința bugetului Apărării pentru anul viitor, majorat la maxim. Și, firește, pentru a se lăuda că economia Rusia nu s-a prăbușit din cauza sancțiunilor internaționale.
În studiul său, compania Amundi, cel mai mare manager de investiții din Europa, se așteaptă ca produsul intern brut (PIB) al Rusiei să crească cu 1,5% în 2024 și cu 2% în 2025, față de 0,5% și 1,2% pentru zona euro.
"Înseamnă că Statele Unite, Europa, Japonia, Australia - marile țări dezvoltate - sunt incapabile să sancționeze eficient o țară", a declarat Vincent Mortier, șeful departamentului informatic al Amundi, la o conferință de presă la Paris, cu privire la perspectivele administratorului de fonduri pentru 2024. "Asta înseamnă acest lucru. Putem să deplângem situația, dar este o realitate".
O creștere de 66%
Pe acest fundal, preşedintele Vladimir Putin a promulgat luni bugetul Rusiei pentru perioada 2024-2026, care prevede pentru anul viitor o creştere cu 66 % a sumelor alocare Apărării faţă de anul în curs, transmite agenţia EFE.
În contextul războiului din Ucraina, anul viitor cheltuielile militare ale Rusiei le vor depăşi pentru prima dată pe cele sociale. Pentru acestea din urmă sunt prevăzute 7,5 trilioane de ruble (84,3 miliarde de dolari), în timp ce Apărarea va primi 10,4 trilioane de ruble (111 miliarde de dolari), sumă ce reprezintă aproximativ o treime din întregul buget. Pentru anul în curs bugetul Apărării a fost de 6,5 trilioane de ruble (66,7 miliarde de dolari).
În proiecţiile bugetare pentru anii 2025 şi 2026 sumele alocate Apărării sunt mai mici decât cele pentru exerciţiul bugetar 2024, dar peste cele din 2023, reprezentând 8,6 trilioane de ruble (88 de miliarde de dolari) şi, respectiv, 7,5 trilioane de ruble (77,2 miliarde de dolari).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Sultan Ahmed bin Sulayem, unul...
Secțiunea 2 a Autostrăzii...
Ministerul Transporturilor a...
Lista bunurilor cu risc fiscal...
Guvernul a decis instituirea...
România, prin Compania...
Halftime show-ul de la Super...
Secretarul de stat american...
Valentine’s Day 2026 marchează cea mai scumpă Zi a...
Premierul Ilie Bolojan a...
Guvernul pune pe masa publică...
Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR)...
Leul a încheiat săptămâna aproape neschimbat în raport...
Grupul TUI, unul dintre liderii...
Autoritatea de Supraveghere...
Creșterea economică modestă a...
Piața auto din România a...
România susține eliminarea...
Kathy Ruemmler, unul dintre cei...
Statul își extinde arsenalul de...
Ministerul Transporturilor a...
Piața gazelor din România intră într-o zonă de risc...