Putin merge din nou la Vatican. Ce va discuta cu Papa

Autor: Oana Pavelescu
Data publicării:
Vladimir Putin și Papa Francisc
Vladimir Putin și Papa Francisc
Papa Francisc îl va primi pe 4 iulie la Vatican pe preşedintele rus Vladimir Putin, a anunţat joi Sfântul Scaun, într-un scurt comunicat, transmite AFP. 

'Pot confirma că Sfântul Părinte îl va primi în audienţă la Vatican pe preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, pe 4 iulie viitor', a declarat purtătorul de cuvânt interimar al Vaticanului, Alessandro Gisotti. 

Întrevederea va fi cea de-a doua între papa Francisc şi preşedintele Putin, după precedenta audienţă din iunie 2015. 

Cu acea ocazie, papa l-a îndemnat pe liderul de la Kremlin 'să facă un efort important şi sincer pentru a realiza pacea' în Ucraina. 

Întrevederea, desfăşurată în prezenţa interpreţilor, cu papa afişând o mină serioasă, a durat 50 de minute, mai mult decât majoritatea audienţelor acordate de suveranul pontif, doar primirile lui Barack Obama şi Emmanuel Macron durând mai mult. 

Papa Francisc nu a mers însă mai departe, Vaticanul rămânând prudent în această criză, spre dezamăgirea catolicilor ucraineni, care ar fi dorit o condamnare directă a politicii ruse în Ucraina. 

Un pas în plus în apropierea dintre Vatican şi ortodocşii ruşi l-a reprezentat întâlnirea istorică din februarie 2016 dintre papa Francisc şi patriarhul Kirill, în Cuba. 

Aceasta s-a încheiat prin semnarea unei declaraţii comune, Vaticanul dând asigurări că este vorba despre afirmarea alianţei între ortodocşi şi catolici în faţa islamismului din Orientul Mijlociu, într-o perioadă marcată de conflicte pe care papa le descrisese ca 'al treilea război mondial pe bucăţi'. 

Papa era, în mod evident, preocupat de interpretările politice previzibile: după mai puţin de o oră de la întâlnire, el le-a făcut o prezentare mai puţin obişnuită jurnaliştilor care îl însoţeau în călătorie. 'Vor exista multe interpretări (...). Nu este o declaraţie politică, nu este o declaraţie sociologică, este o declaraţie pastorală', a insistat suveranul pontif. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Finante. Freepik.com
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Foto: Pexels
Foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Contor de gaze / Foto: Freepik
Nicusor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Poluare / Foto: Freepik
Contor de gaze / Foto: Freepik
Banca Națională a României / Foto: Oana Pavelescu
The Washington Post / Foto: DCBusiness

The Washington Post anunță concedieri masive

The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...

Lingouri de aur
Porțile de Fier
Foto: BVB
Freepik.com
UE a aprobat împrumutul pentru Ucraina
Foto: Mihai Ciobanu
Alexandru Nazare
Bani

Veşti bune despre leu de la BNR

Informaţiile zilei de la Banca Naţională a României.


pixel