ASF schimbă regulile pentru raportările contabile semestriale din asigurări
Autoritatea de Supraveghere...
Potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe al Chinei, evenimentul cu participarea celor doi șefi de stat se va desfășura în regim online. Textul nu vine cu alte detalii și nici purtătorul de cuvânt al diplomației de la Beijing, Hua Chunying, nu a intrat în amănunte, refuzând orice comentarii.
De partea cealaltă, în Rusia, agenția TASS nota, cu aprobare de sus, firește, că în martie 2019, la Beijing, reprezentanții Rosatom și ai Corporației Naționale Nucleare a Chinei, au semnat un contract general pentru construcția ca două noi unități (șapte și opt) la centrala nucleară Tianwan.
Doi ani mai târziu, în martie 2021, șeful Rosatom, Alexei Likhachev, a anunțat că „prima cărămidă la temelia celei de-a șaptea unități a centralei Tianwan va fi așezată, probabil, în mai anul curent”.
Citește și Rusia, ai grijă! Pengatonul pregătește un raport DEVASTATOR
Merită amintit, în context, că, pe 9 martie, Rusia și China au semnat un memorandum privind crearea unei stații lunare. La momentul respectiv s-a precizat că preconizata stație este destinată „lucrărilor de cercetare multidisciplinare și polivalente”, fiind luată în considerare perspectiva suplimentară a prezenței unei persoane direct pe Lună.
Acordul implică planificarea, dezvoltarea și implementarea comună a proiectului. Părțile au convenit să se ghideze după „principiile distribuției paritare a drepturilor și obligațiilor” și să folosească „spațiul cosmic în scopuri pașnice în interesul întregii omeniri”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Autoritatea de Supraveghere...
Tribunalul Galați a admis...
Dreptul Fiscului de a stabili...
Schimbare privind bancnotele româneşti.
Persoanele fizice care...
Bursa de Valori București a...
Germania își taie estimările de...
India va reduce drastic taxele...
Agenţia Naţională de...
Deputatul USR Claudiu Năsui...
Inspecţia Muncii a aplicat...
Banca Națională a României a...
Uniunea Europeană trage un...
Această analiză, realizată de...
A crescut rata şomajului la finalul anului 2025.
Mugur Tolici va prelua, de la 1...
Prețurile carburanților au...
Șeful Bundesbank, Joachim...
Indicele ROBOR la trei luni, utilizat în calculul...
Cifra de afaceri din comerțul...
România intră, prin programul european SAFE, într-o nouă...
Gigantul cripto Tether Holdings...
Managerii din principalele...
Gigantul tehnologic american...
Rezerva Federală a SUA este...