Raportul DSU arată dezastrul din spitalele României

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Incendiul devastator la secția ATI a Spitalului Județean din Piatra Neamț
Incendiul devastator la secția ATI a Spitalului Județean din Piatra Neamț
Pompierii au fost în alertă
Pompierii au fost în alertă
  • Incendiul devastator la secția ATI a Spitalului Județean din Piatra Neamț
  • Pompierii au fost în alertă
Un număr de 3.934 încălcări ale legislaţiei privind apărarea împotriva incendiilor au fost constatate în urma controalelor de prevenire desfăşurate de Inspectoratele pentru situaţii de urgenţă în 2020 la 488 unităţi sanitare cu paturi, potrivit unui raport Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din decembrie 2020 şi adresat ministrului Sănătăţii de atunci, Nelu Tătaru.

"Activităţi de control desfăşurate în anul 2020 (l ianuarie - 31 octombrie). În anul 2020, au fost efectuate controale de prevenire a incendiilor la 488 unităţi sanitare cu paturi, cu prilejul cărora s-au constatat 3.934 încălcări ale legislaţiei privind apărarea împotriva incendiilor. Pentru încălcări ale legislaţiei privind apărarea împotriva incendiilor au fost aplicate 225 amenzi în cuantum de 1.046.602 lei şi 2.766 avertismente. Pentru formarea deprinderilor privind modul de comportare în cazul producerii unui incendiu pe durata desfăşurării activităţilor curente, personalul angajat al unităţilor sanitare cu paturi a fost angrenat în 576 exerciţii de alarmare/evacuare şi primă intervenţie în caz de incendiu. Totodată, s-au desfăşurat 576 activităţi de informare preventivă şi 488 analize cu factorii de conducere ai unităţilor controlate", se arată în raportul semnat de şeful DSU, Raed Arafat, şi dat publicităţii duminică de Ministerul Sănătăţii.

Conform documentului, cu un an înainte, în 2019, au fost efectuate controale de prevenire a incendiilor la 527 unităţi sanitare cu paturi, cu prilejul cărora s-au constatat 3.729 de încălcări ale legislaţiei privind apărarea împotriva incendiilor.

DSU menţionează că deficienţele "importante", care se regăsesc la majoritatea unităţilor sanitare controlate, au vizat în 2019:

* funcţionarea fără autorizaţie de securitate la incendiu;

* neasigurarea echipării construcţiilor cu mijloace de detectare, semnalizare şi alarmare în caz de incendiu sau nefuncţionarea acestora la parametrii la care au fost proiectate;

Citește și: Incendiu Matei Balș. Elena Cristian: Premierul a scăpat porumbelul. Ce a spus fără să vrea Florin Cîțu 

* neorganizarea corespunzătoare a activităţii de apărare împotriva incendiilor, în special pe aspecte ce privesc evacuarea utilizatorilor în caz de incendiu;

* capacitatea redusă de salvare a pacienţilor care nu se pot evacua singuri din cauza lipsei personalului medical (medici şi asistente), în special din turele de noapte.

Raportul indică faptul că, pentru încălcări ale legislaţiei privind apărarea împotriva incendiilor, în 2019 au fost aplicate 2.769 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 249 amenzi în cuantum de 1.184.404 lei şi 2.520 avertismente.

Potrivit raportului, după incendiul produs în data de 14 noiembrie 2020 la Secţia de anestezie şi terapie intensivă a Spitalului judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, Inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene şi Bucureşti-Ilfov au efectuat verificări de specialitate la secţiile ATI din cadrul unităţilor sanitare de la nivelul zonei de competenţă, alături de reprezentanţi ai Direcţiilor de sănătate publică şi Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR).

În total, până la 3 decembrie 2020, au fost efectuate 292 de controale, fiind constatate 1.921 deficienţe în domeniul apărării împotriva incendiilor, dintre care 138 au fost soluţionate. "Pentru deficienţele constatate au fost aplicate 1.493 sancţiuni contravenţionale, dintre care 1.402 avertismente şi 91 amenzi în cuantum de 448.401 lei", se precizează în raport. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bani
Germania / FOTO: Unsplash
Muncitori montează panouri solare pe acoperișul unei case / Freepik
Sebastian Burduja / FOTO: Gov.ro
Trebuie să pună mâna pe carte / FOTO: Freepik
Meta
Consultând evoluția bursei / FOTO: Freepik
Foto: Pexels.com

BCE ar putea reduce dobânda la 2% până în vară

Oficial BCE: „Am putea ajunge la acest nivel în câteva...

Santorini / FOTO: Freepik

La Santorini pământul s-a mai calmat. Ce spun specialiștii

Autoritățile din Grecia monitorizează situația seismică

Dispreț total
comertul online - FOTO: Freepik@narawit_sukkasemsakorn
Volodimir Zelenski Ursula von der Leyen / Foto: president.gov.ua

Cum vor europenii să-l ajute pe Zelenski în fața lui Trump

Ursula von der Leyen merge luni la Kiev, iar Emmanuel...

Volodimir Zelenski / Foto: Președinția Ucrainei
BMW electric
munca la gri - FOTO: Freepik@creativeart
Javier Milei
starlink - FOTO: Freepik@alicephoto

Țara care plătește abonamentul Starlink pentru Ucraina

Care este țara europeană care plătește abonamentul...

Contor electric
Bună dimineața! O zi liniștită! / FOTO: Unsplash

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Despre ultimele decizii ale președintelui Trump, despre...

Este o veste bună pentru cele doua banci
Ședință de Guvern / Foto: gov.ro
Warren Buffett supranumit și Oracolul din Omaha
Tanczos Barna / FOTO: gov.ro
Alegeri în Germania / FOTO: Freepik
Bani / Foto: Freepik
Taxe
reciclarea textilelor - FOTO: Freepik
Criptomonede / FOTO: Unsplash
Avion de luptă Rafale / FOTO: https://www.facebook.com/thalesgroup
Donald Trump / FOTO: Wikipedia

Air Force One: Donald Trump "nu este mulțumit" de Boeing

Termenele de livrare care ar putea determina...


pixel