Se sparge bula imobiliară? BNR avertizează asupra riscurilor ascunse!
Piața imobiliară din România...
Chiar dacă o creştere de 6,1% este una pe care economiile occidentale o invidiază, pentru China este cel mai slab avans al economiei după anul 1990, când gigantul asiatic a înregistrat o creştere economică de 3,9% după un an foarte prost, după care au urmat însă ani succesivi de creşteri de două cifre sau aproape. Însă criza financiară din 2008-2009 a redus cererea externă şi a obligat Beijingul să se îndatoreze pentru a susţine economia. Ulterior, însă, creşterea gradului de îndatorare a obligat autorităţile chineze să restrângă creditului pentru a reduce riscurile financiare.
Cifra anunţată vineri de Biroul naţional de statistică este în linie cu estimările analiştilor şi cu ţinta cuprinsă între 6% şi 6,5% fixată la începutul anului trecut de Guvernul de la Beijing.
De asemenea, datele statistice mai arată că în ultimul trimestru din 2019 economia chineză s-a stabilizat, înregistrând un avans de 6% în ritm anual, neschimbat comparativ cu trimestrul al treilea, ceea ce sugerează că măsurile de stimulare adoptate în ultimii ani încep în sfârşit să dea roade.
Citește și SUA şi China au făcut un pas spre împăcare. Trump este mulțumit
Anul acesta este unul crucial pentru atingerea obiectivului Partidul comunist chinez vizând dublarea PIB-ului şi veniturilor în deceniul 2010-2020 şi transformarea Chinei într-o naţiune "moderat prosperă". Anterior, Banca Mondială a anunţat că în 2020 se aştepată la o nouă încetinire a ritmului de creştere a economiei chineze până la 5,9%. Ţinta oficială de creştere a Beijingului ar urma să fie dezvăluită la începutul lunii martie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Piața imobiliară din România...
Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...
Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...
Primăriile pot lua împrumuturi...
Analiza publicată de DCBusiness...
Guvernul clarifică acordarea...
Acțiunile Oracle au scăzut cu...
O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...
Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...
Sistemul energetic românesc...
Leul a avut o evoluție relativ...
Electrificarea liniei ferate...
Dumitru Chisăliță: „Sancțiunile...
Generația Z cumpără cel mai...
Bruxelles pregătește o...
Emailul Netflix care anunță...
Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...
Guvernul aprobă finanțarea a...
Avocatul Gabriel Biriş, expert...
Primăria Capitalei a pus în...