Intră România în recesiune tehnică? Răspunsul lui Adrian Negrescu
Analistul economic Adrian...
Autorii articolului consideră că autoritățile de la Beijing ar putea alege pentru o astfel de manevăr un moment cât se poate de nepotrivit pentru Washington.
Potrivit ultimelor date oficiale, datoria Statelor Unite față de China se ridică, în prezent, la 1,1 trilioane de dolari, iar publicația nu exclude varianta ca, la un moment dat, Statele Unite să decidă anularea unei părți a datoriei lor față de China.
Practic, Casa Albă ar putea declara defolt la titlurile de stat emise de Ministerul american al Finanțelor. Este adevărat că responsabilii americani au subliniat în repetate rânduri că nu vor recurge la un astfel de pas, dar junaliștii chinezi cred că Beijingul și-ar putea reduce substanțial investițiile în obligațiunile suverane ale SUA.
Citește și Tensiunile dintre SUA și China nu ajută la rezolvarea pandemiei
Mai mult, dacă Beijing se decidă să vândă o mare parte din titlurile de stat ale SUA, acest lucru va afecta puternic întreaga piață de obligațiuni a Statelor Unite.
Zilele trecute, președintele Donald Trump a calificat incompetența Chinei în gestionarea epidemiei de covid-19 drept cauză a izbucnirii pandemiei de coronavirus. Anterior, secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a declarat, la rândul său, că dispune de numeroase dovezi că noul virus a apărut într-un laborator din Wuhan, orașul chinez de unde a pornit toată nebunia care a blocat economia globală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Analistul economic Adrian...
România a finalizat cu succes...
Ministerul Finanțelor a...
Valoarea totală a finanţărilor...
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a...
Leul a avut o evoluție mixtă în raport cu principalele...
Marți, 10 februarie, este...
Conducerea Băncii Naționale a...
Ediția din 2026 a conferinței Quo Vadis continuă...
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a...
România a încheiat anul 2025 pe...
Ministerul Finanţelor lansează...
Rompetrol va inaugura, în 2026, un număr de 13 noi...
Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...
Transferul unei părți...
Consumul de energie electrică...
De la 1 ianuarie, o nouă taxă...
Rulaj în scădere la BVB:...
Energia scumpă sufocă economia: handicapul autoimpus al...