Răzvan Cuc, explicații despre fostul şef de la TAROM

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Managementul companiei TAROM a semnat contractul de leasing
Managementul companiei TAROM a semnat contractul de leasing
Mădălina Mezei, revocată recent din funcţia de director general la TAROM, ar fi trebuit să facă restructurarea companiei nu să încerce să facă anumite jocuri în favoarea unor grupuri din companie, arată ministrul interimar al Transporturilor, Răzvan Cuc.

"Nu înţeleg supărarea unor directori de Companii care atunci când nu îşi îndeplinesc obiectivele pe care şi le-au asumat, la preluarea mandatului, vin acum şi se dau victime. Doamna Mezei trebuia să-şi asume întârzierile manageriale trasate de către CA. Trebuia să facă restructurarea TAROM, trebuia să fie livrat deja primul avion ATR, trebuia să nu încerce să facă anumite jocuri în favoarea unor grupuri din Companie. Se pare că fosta doamnă director general TAROM nu a înţeles că, dacă nu face treabă, va sta cu mandatul pe masa Consiliului de Administraţie", scrie joi Răzvan Cuc pe pagina sa de Facebook.

Reacţia vine după ce premierul desemnat, Ludovic Orban, a declarat, miercuri, că potrivit unor reprezentanţi ai TAROM, directoarea companiei a fost demisă deoarece ar fi refuzat să ţină la sol aeronavele în ziua moţiunii de cenzură, având în vedere că peste 20 de parlamentari urmau să vină din ţară la Bucureşti. Ulterior, Mădălina Mezei a confirmat această informaţie precizând, totodată, că i-ar fi spus ministrului că o astfel de decizie ar reprezenta un abuz.

"Minciunile pe care le aruncă acum pe piaţă, crezând că cineva ar putea să-i securizeze poziţia de director general, nu au nicio acoperire. Dacă cineva i-ar fi cerut aşa ceva, ar fi trebuit să iasă public, atunci, şi să spună lucrurilor pe nume. Ori, doamna a aşteptat până acum momentul oportun pentru ea, crezând că va deveni o victimă a cuiva şi va reuşi să rămână în funcţie cu sprijinul ştiut numai de ea", subliniază Cuc.

Citește și Tarom nu mai are nici director general interimar

El a adăugat, totodată, că la TAROM trebuie luate decizii manageriale în interesul companiei nu după un 'ok' care vine din partea apropiaţilor. "Funcţia de director general al TAROM nu se compară cu cea de şef de reprezentanţă de la Bruxelles, unde făcea rezervări de bilete sau protocol pentru prietenii care veneau în vizită. În consecinţă, doamna Mezei, întoarceţi-vă acolo unde ştiţi cel mai bine activitatea: la ticketing şi protocol", încheie Răzvan Cuc.

Consiliul de Administraţie al companiei TAROM a decis marţi seara revocarea din funcţie a directorului general interimar, Daniela Mădălina Mezei, numită în funcție pe 19 iunie 2019, în locul lui Cărăvan Maresi, care preluase interimatul în 3 iunie 2019.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Târg imobiliar

Statul impune reguli dure pe piața imobiliară

Dezvoltatorii imobiliari vor fi obligați să le ofere...

Casa de schimb valutar: Foto: Oana Pavelescu
Contabili / Foto: Freepik

Scrisoarea ANAF care poate opri un control fiscal

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)...

Viktor Orban / Foto: MTI
Oameni de afaceri / FOTO: Freepik

ANAF schimbă formularul 300 de TVA: apare un nou decont

Agenția Națională de Administrare Fiscală a pus în...

Nicușor Dan
Bursa de Valori București
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Fondurile PNRR vor fi controlate la sânge
Loto

Loteria Română vrea să demareze o campanie publicitară

Loteria Română organizează licitaţie deschisă pentru...

Oameni pe stradă / Foto: Freepik
ANAF
Cele mai puternice fonduri de pensii își retrag banii din obligațiunile americane

Fondurile de pensii din Europa de Nord încep să fugă de SUA

Marii investitori instituționali din Europa de Nord...

Documente. Freepik.com
Lucratori în fabrică

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...

Donald Trump, Davos
Ioana Dogioiu
Fregata HDMS Triton a Marinei Regale Daneze patrulează apele din regiunea arctică
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane
Targ de turism
Vot în Parlamentul European
Accident feroviar în Cartagena, Spania
Santierul M6, sectiunea SUD Statia Gara-Baneasa
Eoliene și panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

pixel