Serviciile scapă de sub control și devin motorul noii inflații
Rata anuală a inflației a ajuns...
"La data intrării în vigoare a prezentei legi, pensiile stabilite pe baza legislației anterioare devin pensii în înțelesul prezentei legi și se recalculează prin înmulțirea numărului total de puncte realizat cu valoarea punctului de referință (...), cu excepția pensiilor stabilite în fostul sistem de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor anterior datei de 1 aprilie 2001 care se recalculează conform art.167”, adică șase luni mai târziu, se precizează în textul respectivei legi.
Potrivit documentului, dacă după recalculare va rezulta o pensie mai mică decât cea plătită/cuvenită, se va păstra cel mai avantajos cuantum. Totuși, indiferent de valoare, pensia recalculată nu va putea fi mai mică decât nivelul pensiei minime. De asemenea, vor mai avea loc următoarele transformări (tot din septembrie 2021):
- pensiile anticipate din prezent vor deveni pensii pentru limită de vârstă și se vor recalcula, prin adăugarea perioadelor asimilate nevalorificate la stabilirea pensiei și a eventualelor stagii de cotizare realizate până la data recalculării;
Citește și Impozitarea pensiilor 2020. Care sunt cotele de contribuții sociale
- pensiile anticipate parțiale fără diminuare vor deveni pensii pentru limită de vârstă și se vor recalcula prin adăugarea perioadelor asimilate nevalorificate la stabilirea pensiei și a eventualelor stagii de cotizare realizate până la data recalculării;
- pentru drepturile de pensie acordate în perioada 1 ianuarie 2011 - 31 decembrie 2015, în cazul persoanelor care care au realizat stagii de cotizare atât în sistemul pensiilor militare de stat, cât și în sistemul public de pensii, se va putea - cere recalcularea pensiei prin excluderea perioadelor realizate în sistemul pensiilor militare de stat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Rata anuală a inflației a ajuns...
Noua lege privind organizarea...
Liderii celor patru partide din...
Omniasig Vienna Insurance Group...
ASF schimbă regulile pentru prospectele fondurilor de...
Moneda națională a înregistrat...
Curtea Constituțională a...
O parte dintre dificultăţile...
Liderii coaliţiei de guvernare...
Resursele de energie primară...
Persoanele fizice autorizate...
Declarațiile premierului Ilie...
Vremea se va răci considerabil în București în...
Statele Unite ar putea...
Inteligență artificială pe...
Președintele Consiliului...
Astăzi, la sediul Ministerului...
Guvernul se pregătește să investească aproape un miliard...
Ziua de luni, 16 februarie,...
Producătorii auto japonezi și britanici își exprimă...
Alegerea între IRCC și ROBOR nu este doar o chestiune...
Informaţii utile pentru contribuabili.
Autoritățile americane anunță că noile reguli mai...
România și partenerii externi...
Nicușor Dan, președintele României, face un anunț de ultimă oră legat de...
Numărul salariaților din Capitală, ușor mai mic față de...
Ministerul Mediului anunță o reformă majoră cu impact...
Iniţiativă pentru susţinerea...