Recalcularea pensiilor militare. Decizia Curții Constituționale a României

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Recalcularea pensiilor miliare este constituțională
Recalcularea pensiilor miliare este constituțională
Curtea Constituțională a României a decis recent, în unanimitate, să respingă excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 109 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat sunt constituționale.

CCR a constatat că reclacularea pensiilor, așa cum este prevăzută în lege, respectă principiile unitare chiar dacă între militarii pensionați în perioade diferite de timp există diferențe în ceea ce privește baza de calcul a pensiei, întrucât sunt avute în vedere elemente de salarizare diferite.

Deși prin acest demers legiuitorul poate institui reglementări prin care să urmărească diminuarea ori înlăturarea diferențelor de tratament juridic dintre persoanele care s-au pensionat în temeiul unor acte normative diferite, succesive, acest demers nu reprezintă o obligație ce decurge din prevederile constituționale ale art. 16.

CCR a arătat că existența unor discrepanțe între persoanele pensionate în temeiul unor acte normative diferite nu îndreptățește calificarea reglementării ca fiind discriminatorie și, prin aceasta, neconstituțională, esențială fiind voința legiuitorului de a le elimina, chiar dacă un atare deziderat se realizează printr-un proces cu derulare în timp, și nu dintr-odată, ceea ce, pentru rațiuni evidente, nu este practic posibil.

Pensiile militare. IMPORTANT. Modificări legate de INDEXARE

În consecință, CCR a constatat că prevederile art. 16 din Constituție nu sunt încălcate.

În final, referitor la criticile care vizează modalitatea de aplicare a prevederilor art. 109 din Legea nr. 223/2015, CCR spune că acest lucru nu este o chestiune de constituționalitate iar problemele ivite în acest sens trebuie să fie clarificate de autoritățile publice cu competență în materia recalculării pensiilor militare de stat, iar în caz de litigiu, instanțelor judecătorești.

Iată articolul privind recalcularea pensiilor, cel care a fost reclamat la CCR

Art. 109 din Legea nr. 223/2015

(1) Pensiile militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special recalculate în baza Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, cu modificările ulterioare, revizuite în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, aprobată prin Legea nr. 165/2011, cu modificările și completările ulterioare, cele plătite în baza Legii nr. 241/2013 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, cu modificările ulterioare, precum și pensiile stabilite în baza Legii nr. 80/1995, cu modificările și completările ulterioare, devin pensii militare de stat și se recalculează potrivit prevederilor prezentei legi, în raport cu vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie și baza de calcul stabilită conform prevederilor art. 28, actualizată conform prevederilor legale care reglementează salarizarea militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(2) În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoanele ale căror drepturi de pensie se recalculează potrivit dispozițiilor alin. (1) depun cerere pentru alegerea perioadei în vederea determinării bazei de calcul prevăzute la art. 28. În situația în care nu depun cerere în acest sens, recalcularea se face, din oficiu, în raport cu baza de calcul aferentă ultimelor 6 luni de activitate desfășurată în calitate de militar/polițist/funcționar public cu statut special.

(3) Recalcularea pensiilor prevăzută la alin. (1) se realizează în termen de maximum 24 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(4) Pensiile recalculate potrivit alin. (1) se cuvin începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi.

(5) Pensiile prevăzute la alin. (1) pot fi recalculate, în condițiile prezentei legi, și în situația depunerii de documente nevalorificate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, iar drepturile de pensie astfel recalculate se cuvin începând cu luna următoare depunerii documentelor și se acordă în termen de cel mult 24 de luni de la data înregistrării cererii la casa de pensii sectorială competentă.

(6) Stagiile de cotizare nevalorificate la recalcularea pensiei conform prevederilor alin. (5), precum și cele realizate ulterior intrării în vigoare a prezentei legi se valorifică în sistemul public de pensii.

Procedura de recalculare prevăzută la alin. (1) și termenul de emitere a deciziei se stabilesc prin ordinul prevăzut la art. 60 alin. (4).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Contabilitate. Freepik.com
Este o modificare adusă unei ordonanțe privind salarizarea
Un cuplu privește lașinile dintr-un showroom
Bani / Foto: DCBusiness
Construcții / sursa foto: Freepik.com / ksandrphoto

Piaţa construcţiilor din România atinge un record istoric

Construcțiile, la apogeu: forță de muncă record și...

Camera Deputaților / FOTO: Facebook
Vladimir Putin

Putin, mesaj surprinzător despre aderarea Ucrainei la UE

Putin sugerează un consens pentru securitatea Ucrainei...

Arme UE. Foto: AI Freepik.com

UE, record istoric al cheltuielilor pentru armament în 2025

Cheltuieli militare fără precedent în Uniunea Europeană.

Bani

Gură de oxigen pentru românii care au credite bancare

Veste bună de la BNR pentru românii cu credite bancare. 

Cupru / Foto: Freepik

Germania avertizează UE să nu mai alimenteze cu cupru China

Germania îndeamnă Europa să limiteze livrările de...

Oameni de afaceri dau mâna / Foto: Freepik
Foto: Freepik.com
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Tren Kim Jong Un
CEC Bank
Contor electric
ANAF / Foto: DCBusiness
Mugur Isărescu / Foto: Arhivă
Ursula von der Leyen și Nicușor Dan / Foto: George Călin / Inquam Photos
Contabil

O nouă lege promite viață mai ușoară pentru unele firme

O propunere legislativă adoptată deja de Senat și aflată...

Gabriel Biriș
Revolut
Farmacie
Freepik.com

Robert De Niro construiește un paradisul secret în Caraibe

Pe plaja roz a insulei Barbuda, acolo unde nisipul se...


pixel