Reducerea deficitului de încasare la TVA. Care este ținta României până în 2026

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
PF plătitor de TVA
PF plătitor de TVA
România şi-a propus, prin PNRR, reducerea deficitului de încasare la TVA cu cel puţin cinci puncte procentuale până la jumătatea anului 2026, în raport cu 2019, şi creşterea veniturilor fiscale cu 2,5 puncte procentuale din PIB până la finalul anului 2025.

România, cu un deficit de încasare la TVA de aproape 34% în 2019, potrivit celor mai recente estimări ale Comisiei Europene, şi-a stabilit o ţintă realizabilă, luând în considerare măsurile demarate precum şi pe cele cuprinse în PNRR, consideră reprezentantul Deloitte România.

Prin comparație, Polonia şi Ungaria şi-au redus semnificativ decalajul de încasare la TVA după adoptare.

În Polonia, deficitul a scăzut cu 10,5 puncte procentuale în doi ani, de la 20,4% în 2016, la 9,9% în 2018, iar în Ungaria, cu peste 5 puncte procentuale, la 8,4%, în mai puţin de un an (în 2018).

"Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, aprobat recent de Comisie, prevede, dincolo de direcţiile asumate pentru absorbţia celor 29 de miliarde de euro, şi un set de reforme fiscale de implementat până la finalul anului 2026. Printre acestea se numără modernizarea administraţiei cu două obiective principale - creşterea veniturilor fiscale cu 2,5 puncte procentuale din PIB până la finalul anului 2025 şi reducerea deficitului de încasare la TVA cu cel puţin cinci puncte procentuale până la jumătatea anului 2026 (ambele în raport cu 2019). Cel de-al doilea obiectiv poate fi considerat conservator, raportat la experienţa ţărilor vecine cu privire la reducerea evaziunii fiscale ca urmare a implementării unor metode eficiente de creştere a colectării, precum SAF-T sau facturarea electronică", precizează Vlad Boeriu, reprezentatul Deloitte România, într-un material de opinie.

Reprezentantul Deloitte anunţă, în context, că pentru sectorul construcţiilor se menţionează expres că retragerea facilităţilor acordate trebuie să înceapă în 2025 şi să se finalizeze până la sfârşitul anului 2028, când, de altfel, ar expira conform reglementărilor actuale. În plus, în plan sunt prevăzute schimbări în taxarea companiilor (în special pentru microîntreprinderi), în domeniul contribuţiilor sociale şi pentru taxele pe proprietate. Măsurile ar urma să fie transpuse gradual până la începutul anului 2024 şi să aducă o creştere a veniturilor fiscale cu 0,5 puncte procentuale din PIB până în 2025, comparativ cu 2019.

"Însă cel mai mare accent se pune pe reforma administraţiei fiscale, în special în direcţia îmbunătăţirii serviciilor digitale (extinderea SPV pentru firme, asocieri, PFA-uri şi profesii liberale), optimizării sistemului informatic al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), astfel încât 60% dintre serviciile pentru firme să fie accesibile online în 2024 (faţă de 45% în prezent) sau derulării controalelor fiscale la distanţă (60% din total până în 2025)", precizează Vlad Boeriu.

Acesta arată, de asemenea, că în plan este inclus şi procesul de înrolare a autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale în sistemul informatic al Ministerului Finanţelor şi ANAF, PatrimVen, începând cu data de 1 martie 2022.

Citește și: 

"De altfel, multe dintre măsurile prevăzute în PNRR se află deja în diverse stadii de implementare - conectarea caselor de marcat electronice la sistemul ANAF, cu termen final 30 noiembrie 2021 pentru toţi contribuabilii, mecanismul One Stop Shop pentru înregistrarea electronică în scop de TVA sau proiectul e-factură, prevăzut să funcţioneze, în prima fază, în relaţia dintre persoane juridice şi instituţiile de stat şi ulterior să fie extins pentru facturile emise între companii", subliniază autorul citat.

Pe lângă acţiunile cuprinse în PNRR, ANAF mai are în derulare şi alte măsuri pentru a asigura o colectare mai bună a taxelor, cea mai importantă fiind introducerea raportării în sistemul SAF-T (Fişierul Standard de Audit de Taxe), care devine obligatorie pentru marii contribuabili de la 1 ianuarie 2022, a mai explicat reprezentantul companiei de consultanţă.

ANAF a publicat, recent, noi informaţii cu privire la aplicarea noului mecanism, printre cele mai importante fiind cele referitoare la natura datelor pe care contribuabilii trebuie să le declare în format electronic, procedura de transmitere, dar şi termenele de implementare pe categorii de contribuabili. Astfel, pentru companiile mari se menţine termenul de 1 ianuarie 2022, iar pentru contribuabilii mijlocii şi mici, raportarea în noul sistem devine obligatorie la începutul anilor 2023, respectiv 2025. Prin excepţie, pentru instituţiile financiar-bancare şi societăţile de asigurare-reasigurare, încadrate la data de 31 decembrie 2021 în categoria marilor contribuabili, obligaţia de raportare în sistemul SAF-T începe de 1 ianuarie 2023.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ilie Bolojan
Taxa majorată cu 50%
Nicușor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Schimb valutar
Inquam Photos / George Calin

Protestele din 2024–2025: România între stradă și urne

Între decembrie 2024 și mai 2025, România a traversat...

Transelectrica / FOTO: Facebook
Hacker / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / Foto: Freepik
Dealerii valutari nu afișează prețul real al monedelor pe panourile lor din cauza fluctuațiilor mari ale cursului dolarului / Foto / Reuters / Fatemeh Bahrami / Anadolu
Vienna Insurance Group
Fabrică de lapte / Foto: Freepik
CCR a decis / Foto: Freepik
ANAF / Foto: DCBusiness
Contor electric

Se dau bani pentru energie! Tot ce trebuie să știți

Românii aflați în situație de sărăcie energetică pot...

Jean Ivan, noul director interimar al Romsilva

Romsilva are un nou director intermediar

Jean Vişan, noul director general interimar al Romsilva....

Casa de schimb / Foto: Arhivă
Neodimium pur
Datorii la stat / Foto: Freepik
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook
Fabrica de reciclare / Foto: Freepik
BVB
Om de afaceri vorbeste la telefon / Foto: Freepik
Eoliene / Foto: Freepik
Microbuz / Foto: oglindadeazi.ro
foto: pexels.com

pixel