Renault nu a decis ce leafa va avea Carlos Ghosn

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Carlos Ghosn, eliberat din penitenciar
Carlos Ghosn, eliberat din penitenciar
Renault a decis vineri să amâne luarea unei decizii privind pachetul salarial pe 2018 al fostului preşedinte director general Carlos Ghosn, transmite Reuters. 

"Consiliul de Administraţie al Renault se va reuni în aprilie din nou pentru a ajunge la o concluzie", se arată într-un comunicat al producătorului auto francez. 

Săptămâna trecută, Carlos Ghosn a fost eliberat din închisoare în Japonia, după ce a depus cauţiunea în valoare de un miliard de yeni (nouă milioane de dolari). El fusese arestat în noiembrie şi acuzat de încălcare a legislaţiei financiare şi abuz de încredere. 

În februarie, Board-ul Renault stabilise să nu-i plătească fostului preşedinte director general Carlos Ghosn echivalentul salariului pe doi ani pe care i l-ar fi datorat, potrivit unei clauze de neconcurenţă din contractul său. 

De asemenea, s-a decis că Ghosn nu este eligibil pentru a beneficia de opţiuni cu acţiuni în valoare de milioane de euro, din cauza absenţei lui de la Renault. 

Înaintea întâlnirii, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat că valoarea clauzei de neconcurenţă şi a opţiunilor cu acţiuni de care ar fi trebui să beneficieze Ghosn se ridică la aproximativ zece milioane de euro (11,3 milioane de dolari). 

Statul francez, acţionarul majoritar al Renault, care a criticat în trecut pachetul salarial de care beneficia Ghosn, a anunţat că va face tot posibilul pentru a evita ca fostul şef al Renault să beneficieze de plăţi compensatorii (golden parachute). 

Ca parte a pachetului salarial, Ghosn era îndreptăţit să primească anual 100.000 de acţiuni Renault, dar ele erau convertibile numai după patru ani în companie. 

Prin urmare, Ghosn nu va putea solicita acţiunile din perioada 2015 - 2018, a anunţat Renault. 

La actualele cotaţii, 100.000 de titluri Renault din 2015 valorează aproximativ 5,7 milioane de euro. 

Ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire, a cerut reprezentanţilor Guvernului în Boardul Renault "să se asigure că va fi redusă cât de mult este posibil compensaţia lui Carlos Ghosn", a declarat recent un oficial francez pentru Reuters. 

În 24 ianuarie, Renault a confirmat numirea lui Jean-Dominique Senard în funcţia de preşedinte şi a lui Thierry Bollore în funcţia de director general.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Contor gaze / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Alexandru Nazare
Panou fotovoltaic
Parc de baterii
S&P Global

S&P retrogradează Franța la A+ pe fondul riscurilor fiscale

S&P Global Ratings a tăiat, printr-o acțiune...

Blocul unde are loc incendiul
Militari / Foto: Ministerul Apărării din Germania
Semnare contract. Foto: Pexels.com
Gaze cu efect de seră / Foto: Freepik
Blocul din Rahova unde a avut explozia din cauza unei acumulări de gaze / Foto: Tudor Pană / Inquam Photos
Licitație ANAF pentru lucruri confiscate
Rafael Mariano Grossi, directorul general AIEA, la centrala nucleară de la Zaporojie / Foto: AIEA

AIEA: Reparații în desfășurare la centrala ocupată Zaporojie

Lucrările de reparație pentru reluarea alimentării cu...

ArcelorMittal
Banca Naționala a României
Electrovalvă montată pe o țeavă de gaze / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Companii din energie, amendate. Foto: Ron Lach - Pexels
Blocul din cartierul bucureștean Rahova, distru de o explozie provocată de o acumulare de gaze / Foto: Tudor Pană / Inquam Photos
Bani și aur
Rezultate pozitive pentru Euroins România
Adrian Nica, șeful ANAF
Contabili / Foto: Freepik

Aurul urcă, încrederea scade – explicația lui Mircea Coșea

Când piețele încep să nu mai aibă încredere în monede,...

Rovinietă
Vot în Parlamentul European
Freepik.com
Cseke Attila
Foto arhiva: Reuters
Flacără la aragaz / Foto: Freepik

Producţia de gaze a României scade, importurile explodează

Producția internă de gaze naturale a scăzut, iar...

ANAF / Foto: DCBusiness

Un nou trend ANAF: decizii de impunere cu sume estimate

Contribuabilii, în multe cazuri, întârzie cu depunerea...


pixel