Ministerul Finanţelor a publicat pachetul de relansare economică - Document
Informaţiile aşteptate de...
Actualizarea listei țărilor cu risc epidemiologic ridicat de către Comitetul Național pentru Situații de Urgență și includerea pe lista roșie a unor destinații populare de vacanță pentru români precum Grecia, Franța, Spania, respectiv trecerea Turciei pe lista galbenă îi determină pe mulți români să-și modifice planurile de vacanță și să se orienteze către litoralul românesc, notează Mediafax.
Astfel, numărul rezervărilor de sejururi în stațiunile autohtone de la Marea Neagră făcute pentru luna septembrie s-a dublat față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând, în acest moment, la un grad de ocupare de peste 50% a locurilor din hoteluri și pensiuni, arată o analiză a Litoralulromanesc.ro.
Mai mult decât atât, după data de 15 august, care reprezintă vârful sezonului estival, tarifele pe litoral încep să scadă, iar la 5 septembrie începe oficial programul social Litoralul pentru Toți, ediția de toamnă, în cadrul căruia reducerile ajung până la 70% în comparație cu tarifele din luna august.
„Este un scenariu care se repetă în fiecare toamnă: vremea bună - pentru că sezonul cald tinde să se extindă până spre începutul lunii octombrie - și prețurile mai mici îi determină pe mulți români să meargă la mare în prima lună a toamnei. Anul acesta, au încă un motiv să opteze pentru litoralul românesc: restricțiile apărute în destinații clasice de vacanță – Grecia, Turcia, Spania, Franța - și regulile mai drastice de care trebuie să țină cont turiștii la revenirea din aceste țări îi determină pe mulți să-și regândească planurile de călătorie”, afirmă Ionuț Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro.
În ceea ce privește tarifele, în luna septembrie, o noapte de cazare pentru două persoane costă de la 73 de lei la un hotel de 2 stele din stațiunea Saturn. În Eforie Nord, la un hotel de 3 stele, camera costă 85 de lei pe noapte, sejur de minimum 4 nopți. În stațiunea Venus, la o unitate de 3 stele, o noapte de cazare în cameră dublă cu mic dejun este 143 de lei. În nordul litoralului, la Mamaia, o noapte de cazare pentru două persoane la un hotel de 3 stele fără mic dejun ajunge la puțin peste 100 de lei.
„Sunt, în principal, două mari categorii de turiști care accesează pachetele din programul Litoralul pentru Toți: pe de o parte, cei cu bugete mai mici, care nu au reușit să meargă la mare în plin sezon și vor să profite de tarifele bune din această perioadă. Pe de altă parte, avem foarte mulți turiști care vor să se bucure de o a doua vacanță la Marea Neagră, la final de sezon, și rezervă sejururi de 4-5 zile”, adaugă sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Informaţiile aşteptate de...
Hidroelectrica revine pe prima...
ACUE atrage atenţia asupra...
Plafonul pentru aplicarea...
Curs valutar BNR, 5 februarie...
Ministrul Finanțelor,...
ANAF a publicat în Monitorul...
Bursa de Valori București a...
Demers pentru stimularea...
Guvernul României are pe agenda...
O liberalizare treptată a...
Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...
Facturile mai mari la energie...
Sprijin pentru industrie și...
România se află într-o situație...
Ilie Bolojan anunță pași...
Banca Națională a României...
The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...
Transelectrica și Georgian...
Ilie Bolojan a anunțat miercuri...
Bursa de Valori Bucureşti a...
Documentul a fost publicat,...
Statele UE au aprobat miercuri...
Sectorul turistic din România...