Obligații fiscale 2026: ce trebuie să facă toate firmele înainte de 1 ianuarie
Firmele intră în 2026 cu...
Mâine, unul dintre liberali va depune, la Tribunalul București, contestația prin care atrage atenția asupra faptului ca Executivul nu a prezentat un raport care să indice că închiderea magazinelor la 18.00 și interzicerea circulației după ora 20.00 ar conduce la o scădere a ratei de infectare.
Mai mult, în contestația redactată se arată faptul că nici măsurile restrictive și carantina nu au avut un efect pozitiv nici în cazul Timișoarei, unde chiar după 20 de zile se menținea pragul de 8 cazuri la mia de locuitori.
În plus, liberalii susțin că România este în colaps, iar măsurile acestea afectează și mai rău sectorul HORECA, față de care Guvernul nu și-a îndeplinit toate promisiunile, potrivit Antena3.
”Onorată Instanță, vă rog respectuos să îmi admiteți acțiunea pe care am formulat-o și prin hotărârea pe care o veți pronunța să dispuneți:
1. Anularea Hotărârii cu nr. 20 din data de 25.03.2021 a CNSU privind stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate în contextul pandemiei COVID-19, aprobată prin Președintele CNSU Florin-Vasile Cîțu, în calitate de prim-ministru al României, ca nelegală și neîntemeiată.
Raluca Turcan vrea să listeze meseriile viitorului
2. Obligarea Guvernului României prin Președintele CNSU Florin-Vasile Cîțu, în calitate de prim-ministru al României, la relaxarea și restabilirea situației prin abrogarea Legii 55 din 15.04.2020, prin care restrânge drepturile și libertatea cetățenilor români, cu privire la dreptul la muncă și liberă circulație.
3. Obligarea Guvernului României prin Președintele CNSU Florin-Vasile Cîțu, în calitate de prim-ministru al României la relaxarea și restabilirea situației prin abrogarea Legii 136/2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, prin care restrâng drepturile și libertatea cetățenilor români.
Motivele acțiunii:
Consider că Hotărârea cu nr.20 din data de 25.03.2021 a CNSU privind stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate în contextul pandemiei COVID-19, aprobată prin președintele CNSU Florin-Vasile Cîțu, în calitate de prim-ministru al României, și Legea 55 din data de 15.04.2020, sunt nelegale și neîntemeiate, întrucât ambele încalcă principiile fundamentale ale Constituției României prevăzute atât de dispozițiile art. 25 din Constituția României privind libera circulație cât și dispozițiile art. 3 din Codul Muncii.
”Înainte de calitatea de membru PNL, am calitate de cetățean al României”
Membrul PNL care a depus contestația și care a refuzat să rămână anonim din motive lesne de înțeles, a intrat în direct la Antena 3 unde a explicat situația.
”Înainte de calitatea de membru PNL, am calitate de cetățean al României. Fapt pentru care consider că hotărârea nr. 20, legea 55 și 136 sunt nelegale și neîntemeiate, deoarece încalcă principiile fundamentale ale Constituției României, (...), Președintele CNSU Florin-Vasile Cîțu adoptând aceste prevederi legale fără o analiză științific-medicală, prezentată de specialiști medicali, din cadrul OMS, din care să rezulte că limitarea operatorilor economici prin reducerea intervalului orar, respectiv ora 18:00, conduc la răspândirea COVID mai rapidă”, a declarat membrul PNL pentru Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Firmele intră în 2026 cu...
Crizele locale din România au...
Ce face diferența dintre o...
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, va avea...
Piaţa berii probabil că va închide anul 2025 cu o...
Autoritățile din județul Argeș...
Dobânzile ar urma să intre pe o...
Mai multe fotografii din setul...
Mercosur şi-a exprimat, sâmbătă, regretul faţă de noua...
Pentru o mare parte din...
Un incident aparent banal petrecut în vestul Norvegiei a...
Statele Unite au prelungit până...
Blocajul financiar la nivelul...
Transferul părților sociale intră sub reguli stricte în...
Populația poate cumpăra,...
Patiserii din România vor scoate pe piață peste șapte...
Ministrul german de Finanțe,...
Companiile românești traversează o perioadă critică,...
Industria de procesare a cărnii...
Elon Musk, deja cel mai bogat...
România a depus oficial, vineri...
Departamentul de Justiție al...
Guvernul a pus în dezbatere un...
Al doilea hidroagregat al...
Trecerea de la vechiul sistem...
Autoritățile din Finlanda au pus sechestru pe o vilă de...
Firma cu un singur angajat și...
Profesorul universitar Mircea...
Liderii Uniunii Europene au...