Revoluție energetică! Energia nucleară revine în forță și atinge recorduri istorice

Autor: Georgel Simionică
Data publicării:
Centrala nucleară Olkiluoto 3 din Finlanda
Centrala nucleară Olkiluoto 3 din Finlanda
Energia nucleară ar urma să revină în forţă pe plan global, pe fondul majorării cererii de electricitate, se arată într-un raport publicat joi de Agenţia Internaţională a Energiei (IEA), transmite DPA.

Interesul în domeniul nuclear este mai ridicat decât era în timpul crizei petrolului din anii '70, peste 40 de ţări căutând să-şi extindă capacităţile de energia nucleară, a apreciat organizaţia cu sediul la Paris.

Majorarea cererii de electricitate nu vine doar de la sectoarele tradiţionale, cum ar fi industria, ci şi din noi domenii, cum ar fi maşinile electrice, centrele de date şi alimentarea inteligenţei artificiale.

Conform IEA, generarea de electricitate din flota globală de aproape 420 de reactoare va atinge anul acesta un nou nivel de vârf.

"Este clar astăzi că o revenire în forţă a energiei nucleare, previzionată de IEA în urmă cu câţiva ani, este în desfăşurare, capacităţile de energia nucleară urmând să genereze anul acesta un nivel record de electricitate", a afirmat directorul general al IEA, Fatih Birol.

"În plus, pe plan mondial sunt în construcţie noi capacităţi de energia nucleară de peste 70 gigawaţi (GW), unul din cele mai ridicate niveluri din ultimii 30 de ani, şi peste 40 intenţionează să extindă rolul energiei nucleare în sistemele lor energetice", a adăugat şeful IEA.

Birol a atras în mod special atenţia asupra reactoarelor modulare mici (SMR), care oferă "un potenţial de creştere incitant".

Energia nucleară este responsabilă pentru aproape 10% din generarea globală de electricitate şi este a doua mare sursă de electricitate cu emisii scăzute după energie hidroelectrică.

Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973 - 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Freepik.com
Bani

Veşti bune despre leu de la BNR

Informaţiile zilei de la Banca Naţională a României.

Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik
Freepik.com

Cum poți plăti rate cu 20% mai mici prin refinanțare

Refinanțarea cu dobândă fixă pe 2–3 ani aduce cele mai...

Codul Muncii. Freepik.com

Oferta zilei pentru cei care caută un loc de muncă

Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua...

ANAF / Foto: DCBUsiness
Platforma de foraj Transocean Barents / Foto: OMV Petrom
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Grevă / sursa foto: Freepik.com / EyeEm

Protest în faţa Guvernului

Sindicaliştii din Educaţie protestează miercuri în faţa Guvernului.

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...

Inspectori / Foto: Freepik
Kelemen Hunor

UDMR cere Guvernului revenirea asupra taxelor locale

UDMR a anunțat marți că inițiază, la nivel...

Un livrator distribuie pachete / Foto: Freepik
Lapte praf / Foto: Freepik
Microbuzele românești, prezentate la Bruxelles
Petrobrazi / Foto: OMV Petrom

Scădere abruptă a profitului OMV Petrom

 OMV Petrom a încheiat anul 2025 cu un profit net de...

Elon Musk / Foto: Forumul Economic Mondial de la Davos
Centru de date Amazon

Amazon se confruntă cu mari probleme în Europa

Amazon întâmpină mari dificultăți cu deschiderea...

Semnarea acordului Mercosur. Foto: Agerpres
Copii se joacă cu dispozitive electronice / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik

Micii fermieri scapă de controale și sancțiuni

Fermierii care exploatează până la 10 hectare şi...

Schimb valutar / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Chei auto. Foto: Freepik.com
Finante. Freepik.com

pixel