Rezerva valutară a României a scăzut considerabil. De ce

Autor: Oana Pavelescu
Data actualizării:
Data publicării:
Sediul BNR
Sediul BNR
La 30 noiembrie 2019, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 33.817 milioane euro, față de 34.908 milioane euro la 31 octombrie 2019.

Adică o diferență de peste un miliard de euro, mai precis 1.091 de milioane de euro.

În cursul lunii noiembrie au avut loc intrări de 1.891 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice (inclusiv sumele rezultate din emisiunile de obligațiuni pe piata internă în valoare nominală totală de 671 milioane euro), alimentarea contului Comisiei Europene și altele;

Ieşirile au fost de 2.982 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută (inclusiv rambursarea emisiunii de obligaţiuni denominată în euro a Ministerului Finanţelor Publice, în sumă de 1.573 milioane euro) şi altele.

Leul își mai revine un pic și ajunge la 4,7781 lei față de euro

Demn de amintit este faptul că săptămâna trecută a existat un atac împotriva leului în noapte de 27 spre 28 noiembrie, când euro ajunsese la 4,8 lei după care, a doua zi, BNR a aruncat pe piață suficientă valută pentru a compensa devalorizarea accentuată.

BNR mai spune că nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 4.411 milioane euro.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 30 noiembrie 2019 au fost de 38.228 milioane euro, faţă de 39.400 milioane euro la 31 octombrie 2019.

Plăţile scadente în luna decembrie 2019 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează circa 151 milioane euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Curtea Constituțională a României, CCR / Foto: George Călin / Inquam Photos
Stația de metrou Jiului
Tineri oameni de afaceri / Foto: Freepik
ANAF
ANAF / Foto: DCBusiness
Casa de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Barajul Porțile de Fier
TVA / Foto: DCBusiness
Tren vechi / Foto: Freepik
PPC
O femeie își alimentează mașina la o benzinărie / Foto: Freepik
Imagine din timpul protestelor angajaților MIPE pe tema tăierii sporurilor
Ilie Bolojan
Taxa majorată cu 50%
Nicușor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Schimb valutar
Inquam Photos / George Calin

Protestele din 2024–2025: România între stradă și urne

Între decembrie 2024 și mai 2025, România a traversat...

Transelectrica / FOTO: Facebook
Hacker / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / Foto: Freepik
Dealerii valutari nu afișează prețul real al monedelor pe panourile lor din cauza fluctuațiilor mari ale cursului dolarului / Foto / Reuters / Fatemeh Bahrami / Anadolu
Vienna Insurance Group

pixel