Ridicarea mașinilor parcate ilegal nu va fi un business. Cine afirmă acest lucru

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Sunt locuri în care această măsură este binevenită
Sunt locuri în care această măsură este binevenită
Viceprimarul Capitalei Aurelian Bădulescu a declarat, vineri, că regulamentul care va rezulta în urma dezbaterii privind ridicarea, transportul, depozitarea şi eliberarea vehiculelor staţionate neregulamentar pe partea carosabilă nu va fi un instrument de afaceri ale unor sectoare sau ale unor companii, din care acestea să aibă beneficii personale, ci o modalitate de descurajare în cazul unor astfel de situaţii. 

"În regulament, în anexă, există doar reţeaua de bulevarde a municipiului Bucureşti, reţea care vascularizează atât drumurile, cât şi accesul către serviciile public-sociale, pentru că noi de la această nevoie plecăm. Această hotărâre nu va fi un instrument de afaceri ale unor sectoare sau ale unor companii, din care să aibă beneficii personale. Operatorul va fi unul public al PMB, iar tarifele care vor fi sunt doar tarifele pentru operaţiunile ce au necesitate. Deci nu este o vânătoare a cetăţenilor, nu este o vânătoare a conducătorilor care îşi lasă maşinile, din varii motive, pe trama stradală la voia întâmplării. Cetăţenii au solicitat descurajarea prin mijloace punitive, prin regulamente obiective, decizii ferme în cazul unor astfel de situaţii", a precizat Bădulescu, la încheierea dezbaterii organizate de PMB. 

El a adăugat că au fost deja identificate spaţiile de depozitare a maşinilor staţionate neregulamentar, urmând ca acestea să fie dotate cu camere de supraveghere, bariere şi încasatoare şi a menţionat că, pentru a încuraja folosirea transportului public de către şoferi, se va acorda gratuitate la transportul în comun la primul mijloc de transport folosit de la parcarea de tip park&ride. 

Citește și: Amenda rutieră, noutăţi. Cum poate fi contestată

În opinia lui Bădulescu, acest regulament va intra în vigoare după parcurgerea circuitului procedural obligatoriu. 

"După 20 februarie, va intra în plen, după încă zece zile va fi publicat în Monitorul Oficial, aşteptăm punctul de vedere al prefectului, care nu poate fi decât unul pozitiv, după care noi credem că în termen de 30 de zile maxim vom avea în efectivitate acest regulament", a estimat edilul. 

Regulamente

Marian Ivan de la OPTAR a solicitat ca Primăria Capitalei să facă un regulament privind ridicarea maşinilor staţionate neregulamentar, regulament care să fie aplicat în tot Bucureştiul, indiferent de administratorul drumului - Municipalitate sau primăriile de sector. 

El a precizat că ar trebui ridicate atât maşinile care au doar o singură roată pe carosabil, cât şi cele care sunt parcate pe pistele pentru biciclişti. 

"Noi propunem ca PMB să propună un singur regulament, astfel încât la nivelul municipiului Bucureşti să fie acelaşi regulament aplicabil, indiferent de tipul străzii din Bucureşti, să fie reguli foarte clare atât pentru cei care le aplică, cât şi pentru cetăţeni. Solicităm să fie precizat foarte clar faptul că se consideră maşină aflată pe partea carosabilă şi acele autovehicule care au o singură roată pe partea carosabilă. De asemenea, solicităm să fie cuprins în regulament şi faptul că şi maşinile aflate pe pistele de biciclete trebuie ridicate", a spus Ivan. 

Potrivit proiectului de hotărâre aflat în dezbatere publică, această activitate ar urma să fie efectuată de angajaţii Companiei Municipale Managementul Transportului Bucureşti SA. 

Măsura de ridicare a autovehiculului o va lua agentul constatator, adică poliţistul rutier sau poliţistul local, care va emite o dispoziţie de ridicare şi care va înregistra foto sau video zona staţionării vehiculului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Marile studiouri americane cer suspendarea tehnologiei video lansate de proprietarul TikTok - FOTO: Freepik@DC Studio
ANAF
Foto: pexels.com
Euro. Foto: Freepik.com
Nicusor Dan

Nicușor Dan, anunț de ultimă oră

Nicușor Dan, președintele României, face un anunț de ultimă oră legat de...

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară - FOTO: Freepik@Drazen Zigic

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară

Numărul salariaților din Capitală, ușor mai mic față de...

Diana Buzoianu

Avize de mediu mai rapide și digitalizare totală în 6 luni

Ministerul Mediului anunță o reformă majoră cu impact...

Ferma. Foto: Pexels.com
Bursa de la București /FOTO: Facebook BVB

BVB pierde 7,36 miliarde de lei într-o săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat săptămâna...

Casa Națională de Pensii, anunț pentru pensionari

Casa Națională de Pensii a publicat cifrele oficiale. Ce...

Pe telefon / FOTO: Freepik
Radu Miruță, ministrul Economiei
Inteligență artificială/ FOTO: Freepik

România, sub media UE la utilizarea AI de către tineri

Aproape două treimi dintre tinerii din UE folosesc...

ANPC continuă controalele / Foto: Arhivă
Sultan Ahmed bin Sulayem
autostrada boita cornetu - FOTO: Captură video@Cristian Pistol
asfaltare. Freepik.com
Șofer de camion / Foto: Freepik
RAdu Miruță - FOTO: Agerpres
Record istoric de turiști români în Bulgaria. Creștere de peste 50% față de perioada prepandemică - FOTO: Arhivă personală
Keir Starmer - FOTO: Agerpres
Lukoil
Portul Constanța
Alexandru Nazare
Este o veste bună pentru cele doua banci
Marco Rubio / FOTO: Wikipedia
Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani - FOTO: Freepik@gioiaphoto

Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani

Valentine’s Day 2026 marchează cea mai scumpă Zi a...


pixel