România a depus memorandumul privind aderarea României la OCDE

Autor: Mihai Ciobanu
Data actualizării:
Data publicării:
România a depus, prin premierul Nicolae Ciucă, memorandumul privind aderarea României la OCDE

România a depus, joi, la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică memorandumul iniţial privind accederea ţării noastre la OCDE.

Premierul Nicolae Ciucă, aflat în vizită de lucru la Paris, i-a înmânat, joi, la sediul organizaţiei, secretarului general al OCDE, Mathias Cormann, memorandumul iniţial privind aderarea României la OCDE. Ulterior, cei doi înalţi demnitari au susţinut declaraţii comune.

VIDEO: 

Youtube video image

După declaraţii, premierul Ciucă va participa în calitate de invitat la reuniunea Consiliului OCDE, într-o sesiune dedicată României, care reuneşte ambasadorii statelor membre ale Organizaţiei şi al Comisiei Europene.

În prezent, OCDE are 38 de state membre, reprezentând democraţii consacrate şi economii consolidate. Împreună, statele membre OCDE asigură circa 70% din producţia şi comerţul global şi 90% din nivelul mondial al investiţiilor străine directe.

În strânsă colaborare cu autorităţile publice, actorii economici şi sociali, precum şi reprezentanţii societăţii civile, OCDE stabileşte standarde internaţionale şi se axează pe promovarea de politici care au incidenţă pe majoritatea aspectelor vieţii publice a cetăţenilor - de la îmbunătăţirea performanţei economice până la crearea de locuri de muncă, de la promovarea sistemelor educaţionale eficiente până la combaterea evaziunii fiscale internaţionale. OCDE facilitează schimbul de experienţă şi bune practici între ţări şi pune la dispoziţie datele, analizele şi expertiza proprie privind stabilirea politicilor publice.

OCDE este un forum participativ, care dezbate experienţe naţionale, cu obiectivul de a determina cursul cel mai potrivit de acţiune pentru o anumită problemă. 

 

Tot astăzi, premierului Nicolae-Ionel Ciucă a participat la ceremonia de inaugurare a Pieţei George Enescu din Paris

 

Iată ce a transmis prim-ministrul: 

"Doamnă primar, doamnă viceprimar, Excelenţele Voastre, Excelenţa Voastră, doamnă ambasador, Excelenţa Voastră, domnule deputat, preşedinte al Grupului de prietenie cu România din Adunarea Naţională, domnule secretar de stat Luca Niculescu, doamnelor și domnilor parlamentari români, cetățeni români prezenți la acest eveniment,

Sunt deosebit de onorat să particip, astăzi, la inaugurarea Pieței George Enescu în Arondismentul 9, unde i-a plăcut atât de mult să trăiască și să creeze ilustrului nostru compozitor George Enescu. Vreau să mulțumesc pentru decizia pe care au luat-o edililor Parisului, doamnei primar a Arondismentului 9, doamnei viceprimar care s-a ocupat de arhitectura şi de tot ceea ce a însemnat procesul de acordare a numelui acestei piețe. De asemenea, vreau să mulțumesc preşedintelui Grupului de prietenie cu România din Adunarea Națională. Şi, nu în ultimul rând, doresc să-i mulțumesc domnului secretar de stat Luca Niculescu, care atunci când a fost ambasador la Paris, a început demersurile pentru ca astăzi, noi să putem să ne bucurăm de onoarea de a inaugura Piaţa George Enescu și, desigur, membrilor ambasadei, care au avut o legătură foarte bună cu autorităţile, cu edilii Parisului şi în mod deosebit cu Primăria Arondismentului 9.

Este un gest de recunoaștere a creației ilustrului nostru compozitor, George Enescu, care a trăit și a creat aici rapsodiile române, în Arondismentul 9. Este, de asemenea, un gest de recunoaștere a relațiilor culturale dintre România și Franța şi este, de asemenea, un moment în care trebuie să subliniem că prietenia româno-franceză nu se manifestă şi nu reprezintă un model pentru tot ceea ce reprezintă țările noastre, astăzi, în Uniunea Europeană, ci are rădăcini istorice.

Sunt convins că românii care lucrează, care trăiesc, care învață astăzi în Paris, se vor bucura și vor fi mândri să treacă prin Piaţa George Enescu şi să-şi aducă aminte ceea ce el împărtăşea cu cei cu care se întâlnea, cu cei cu care colabora la vremea respectivă şi anume: „lumea trebuie să cunoască țara mea, așa cum este e; peste tot pe unde mă duc, nu uit că asta este prima mea datorie”. Acestea erau cuvintele pe care George Enescu le împărtăşea atunci când se întâlnea cu cei care nu cunoșteau România.

Atât doamna primar, cât și domnul viceprimar au vorbit despre relațiile dintre Franța și România, despre relațiile de înfrățire dintre diferite municipii din România și Franța. Aceasta arată legătura de prietenie și cred că este foarte important să subliniez că nu cu mult timp în urmă am avut onoarea să găzduim vizita președintelui francez în România. Vizita a avut loc într-un moment în care Franța a luat o decizie foarte importantă și anume de a prelua responsabilitatea de națiune cadru pentru battlegroup-ul NATO desfășurat în România. Nu este un moment să vorbim despre ceea ce înseamnă măsurile noastre și cooperarea noastră bilaterală pe linie de apărare, dar am vrut să leg acest aspect de ceea ce George Enescu spunea atunci când vorbea despre modul în care el și-a servit țara: "Mi-am servit țara cu armele mele: pana, vioara și bagheta". Este bine ca în astfel de momente să ne aducem aminte că există și astfel de arme la îndemână cu care putem să ne servim țara, așa cum au făcut-o iluștrii noștri predecesori.

Mulțumind încă o dată tuturor celor care s-au implicat în acest demers, ca astăzi noi să ne putem bucura de inaugurarea Pieței George Enescu, vreau să le mulțumesc și românilor care învață, muncesc și care participă la viața culturală a Parisului! Și pentru că suntem în pragul sărbătorilor de iarnă, în pragul Crăciunului, vreau să le spun că îi așteptăm acasă și să celebrăm împreună sărbătorile, iar gazdelor noastre de astăzi, prietenilor noștri din Paris și din Franța, le mulțumesc încă o dată și le urez, de asemenea, sărbători fericite! Vă mulțumesc!"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bursa de Valori București
Ministrul Marcel Boloș / FOTO: Facebook
Lingouri de aur / FOTO: Freepik
Stație de transformare / Foto: Freepik
ArcelorMittal

ArcelorMittal amână investițiile verzi planificate în UE

Al doilea mare producător de oțel din lume are pretenții...

Cu ochii pe mesaje / FOTO: Freepik
foto: pexels.com
Concedieri / sursa foto: Freepik.com / Drazen Zigic
Aragaz / FOTO: Unsplash

Ungaria caută noi surse de aprovizionare cu gaz natural

O strategie menită să asigure un echilibru între...

Om de afaceri / FOTO: Freepik

Companiile chineze se agață de dolarul american

Companiile chineze își păstrează dolarii,...

Sebastian Burduja. Foto: Crisan Andreescu
Date ROBOR

A crescut ROBOR. Veste proastă pentru cei care au credite

Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...

Un tractor ară câmpul / Foto: Freepik

AFM. Încep înscrierile în programul Rabla pentru Tractoare

Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...

Palatul CEC
Germania. Foto: Ingo Joseph - Pexels
Ruble
Ministrul Adrian Câciu / FOTO: Gov.ro
SUA-China / FOTO: Freepik
Banca Naţională a României
Wall Street
Bună dimineața!
Tehnologie avansată / FOTO: Freepik

Suedezii propun asistentul virtual cu ”mii de fețe”

La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...

Centrala Iernut a Romgaz / Foto: Romgaz

pixel