România coboară și mai mult în clasamentul global privind uşurinţa plăţii taxelor

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
România ocupă locul 49 din 190 de economii în clasamentul global Paying Taxes, întocmit de PwC, ţara fiind chiar printre performerii Europei Centrale şi de Est în ceea ce priveşte timpul necesar conformării cu legislaţia fiscală, cu 163 de ore pe an în condiţiile în care, la nivel global este nevoie, în medie, de 237 de ore, se arată într-un comunicat al PwC.

Faţă de anul trecut România a pierdut, totuşi, 7 poziţii.

În Raportul PwC Paying Taxes, care măsoară uşurinţa cu care o companie medie îşi poate plăti taxele şi impozitele, România se clasează înaintea altor ţări din Europa Centrală şi de Est în ceea ce priveşte uşurinţa cu care companiile îşi pot plăti taxele, devansând Bulgaria (locul 92), Ungaria (locul 86) şi Polonia (locul 69), însă în urma performerilor regionali - ţările Baltice (Letonia - locul 13, Estonia - 14, Lituania - 18).

În privinţa numărului plăţilor de impozite şi taxe, o companie de talie medie din România trebuie să efectueze 14 plăţi anual, similar cu situaţia de anul trecut. Statele baltice, împreună cu Polonia sunt printre cele mai eficiente din acest punct de vedere. Media globală este de 24 - similară cu anul trecut.

Potrivit PwC, în clasamentul din acest an, rata totală de impozitare în România este de 40%, printre cele mai mici la nivel regional, în linie cu media globală de 40,4%. Rata totală de impozitare măsoară ponderea taxelor şi contribuţiilor suportate de către o firmă ca procent din profit.

Clasarea ţărilor din regiune este, în linii mari, similară cu cea de anul trecut. Se observă, însă, deteriorarea poziţiei Poloniei, care a coborât 18 locuri faţă de anul trecut, ca urmare a creşterii numărului de raportări fiscale. De cealaltă parte, Ungaria a avut o îmbunătăţire a poziţiei în clasament, urcând 7 locuri, până pe locul 86. Deşi a recuperat considerabil, Ungaria este încă departe de poziţia 77, pe care o ocupa acum doi ani, precizează autorii raportului.

"Poziţionarea României în prima treime a clasamentului global este un rezultat pozitiv, dacă o privim individual. Dacă analizăm în totalitate climatul economic în care România evoluează, devine foarte clar că este nevoie ca autorităţile fiscale să continue investiţiile în infrastructura fiscală şi în tehnologie. Cu cât gradul de informatizare şi tehnologizare al autorităţii fiscale este mai ridicat, cu atât poziţia în clasament va fi mai bună. Şi asta se vede foarte bine la ţările Baltice, care ocupă poziţii fruntaşe în clasament. Noile tehnologii de raportare financiară pot eficientiza procesele interne ale autorităţilor fiscale, inclusiv mecanismele de control şi verificare fiind, în acelaşi timp, şi în folosul contribuabililor", spune Daniel Anghel, liderul Departamentului de consultanţă fiscală şi juridică, PwC România.

Clasamentul pentru ediţia 2019 a Paying Taxes se bazează pe analiza indicatorilor fiscali valabili pentru anul 2017 şi ia în calcul numărul plăţilor realizate de o firmă medie pentru a-şi îndeplini obligaţiile fiscale, orele necesare conformării cu legislaţia fiscală şi rata totală de impozitare, adică ponderea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor suportate de o firmă ca procent din profituri.

Raportul Paying Taxes, realizat de PwC împreună cu Banca Mondială, arată că rezultatele medii globale în ceea ce priveşte conformarea companiilor din punct de vedere fiscal sunt aproape neschimbate faţă de ediţia de anul trecut în ceea ce priveşte patru parametri cheie: timpul de conformare (237 de ore), numărul de plăţi (23,8), rata totală a taxelor şi contribuţiilor sau TTCR (40,4%) şi indexul post- declarare (59,6 puncte din 100).

Documentul face parte din Raportul Doing Business elaborat de Banca Mondială.

PwC este o reţea de firme prezentă în 158 de ţări cu mai mult de 236.000 de specialişti dedicaţi oferirii de servicii de calitate de audit, consultanţă fiscală şi consultanţă pentru afaceri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Donald Trump / Foto: Arhiva Casei Albe / Flickr
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Foto: Pexels.com
Bani / FOTO: Freepik
foto: pexels.com
Donad Trump în timpul unei vizite la zidul de la granița cu Mexic
Muncitor al ELCEN
Știrile dimineții

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Astăzi explorăm subiecte care aduc în prim-plan decizii...

Un tren trece prin fața unor blocuri / Foto: Arhivă

Ordonanța trenuleț lasă trenurile ”ca-n gară”

Începând din acest weekend, călătorii care utilizează...

TikTok / Foto: EPA/ERIK S. LESSER / Agerpres
Un tractor ară câmpul / Foto: Freepik
Notar / Foto: Freepik
Bani / Foto: DCBusiness
Magazin Ikea din Polinia / Foto: Google Maps

Mine antitanc la Ikea! Gafă de proporții în Polonia

Un incident bizar în Polonia a dus la demiterea unui...

Bursa / sursa foto: Freepik.com / frimufilms
Ola Kalenius / Foto: Mercedes

Șeful Mercedes cere investiții reciproce între UE și China

Directorul Mercedes-Benz, Ola Källenius, sugerează o...

TikTok / sursa foto: Pexels.com / cottonbro studio

TikTok dispare din SUA. Google și Apple au șters aplicația

Serviciile TikTok au fost suspendate în Statele Unite,...

Microsoft ajunge pe locul trei în industria jocurilor video
Știrile dimineții / Foto: Freepik

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Astăzi aducem în prim-plan cele mai importante subiecte...

Adrian Câciu
Contabil
Flacără la aragaz / Foto: Freepik
Baterii pentru stocarea energiei / Foto: Freepik
TVA

pixel